Rețele de socializare

Moldova

A decedat în circumstanțe tragice: Un bărbat mai întâi s-ar fi electrocutat, după care ar fi căzut într-o fântână

Moarte cumplită pentru un bărbat în vârstă de 52 de ani. Acesta mai întâi s-ar fi electrocutat, după care ar fi căzut într-o fântână.

Publicat

Totul a avut loc în prima parte a zilei de 18 septembrie, în jurul orei 10.00, într-o gospodărie din satul Musteața, raionul Fălești. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la inspectoratul local de poliție, Svetlana Talpă, bărbatul repara un cablu electric în apropierea fântânii din curte, iar la un moment dat ar fi fost electrocutat.

În clipa următoare, acesta a fost proiectat în tubul fântânii, suferind și o lovitură în zona capului.

Din nefericire, atunci când a fost recuperat, bărbatul era deja mort, pe corpul lui fiind urme clare de electrocutare, dar și răni suferite în urma căzăturii.


Corpul neînsuflețit al victimei a fost transportat la examinarea medico-legală pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Cercetările continuă.

echipa.md


Moldova

„Aranjau” importuri contra mită! Angajați vamali, brokeri și un agent economic – în vizorul CNA

„Aranjau” importuri contra mită. Ofițerii CNA și procurorii au descins într-un dosar de corupție sistemică în care sunt vizați angajați ai Serviciului Vamal, reprezentanți ai unei companii de brokeraj vamal și un agent economic.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, un broker vamal ar fi cerut și primit bani de la reprezentantul unui agent economic pentru a interveni pe lângă funcționari ai Serviciului Vamal. În schimbul sumelor oferite, brokerul ar fi promis că va influența angajați ai instituției astfel încât declarațiile vamale pentru importul unor produse să fie validate mai ușor.

Oamenii legii susțin că brokerul ar fi acționat ca intermediar între importator și funcționari din sistemul vamal, care ar fi putut facilita procedurile necesare pentru introducerea mărfurilor în țară.


În urma acțiunilor de urmărire penală, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore și urmează să fie plasată în izolatorul CNA. Alte patru persoane, printre care și angajați ai Serviciului Vamal, sunt cercetate în stare de libertate.

Drept reacție, Serviciul Vamal a anunțat că nu tolerează corupția în rândul angajaților și cooperează cu instituțiile de drept pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru a stabili rolul fiecărei persoane implicate.


Potrivit legii, toate persoanele vizate în acest dosar beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.

Citește mai departe

Moldova

Doi pietoni, spulberați de un automobil la Criuleni: Pentru unul dintre ei lovitura a fost mortală

Accident de coșmar în raionul Criuleni. Doi pietoni au fost spulberați de un automobil, iar pentru unul dintre ei lovitura a fost mortală.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 10 martie, în jurul orei 18.45, pe traseul Vadul lui Vodă – Coșernița, r-nul Criuleni. Potrivit datelor preliminare, oferite de către ofițerul de presă al IP Criuleni, Elena Băetrău, la volanul mașinii se afla un bărbat în vârstă de 55 de ani. În timpul deplasării, acesta ar fi spulberat în plin doi bărbați care se deplasau pe marginea carosabilului. La fața locului au intervenit imediat polițiști, dar și medici cu ambulanța, care au încercat să ofere tot ajutorul necesar victimelor.

Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, unul dintre pietoni, în vârstă de 31 de ani, a decedat pe loc.

Celălalt pieton, de 33 de ani, a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.


Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul demonstrând că acesta nu a consumat alcool înainte de a urca la volan. Poliția documentează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie de neimaginat într-o familie din raionul Șoldănești: Un copil a murit după ce un șopron cu paie a luat foc

Tragedie de neimaginat într-o familie din raionul Șoldănești. Vă atenționăm că urmează detalii cu un puternic impact emoțional.

Publicat

Un copil de numai cinci anișori a decedat după ce șopronul unde se juca cu un prieten a luat foc. Flăcările au izbucnit în după-amiaza de 10 martie, în jurul orei 16.00, într-o gospodărie din satul Răspopeni.

Pompierii au fost chemați prin intermediul serviciului 112, iar odată ajunși la fața locului au constatat că arde o construcție auxiliară cu suprafața de 4 metri pătrați, în care erau depozitate paie. În interior, salvatorii au depistat în interiorul șopronului corpul neînsuflețit al unui copil în vârstă de 5 ani. Conform informațiilor preliminare, înainte de izbucnirea incendiului, în interiorul construcției au fost obervați doi copii care se jucau.

Unul dintre aceștia, în vârstă de 11 ani, a reușit să iasă la timp din șopron, în timp ce copilul mai mic a rămas în interior.


Incendiul a fost lichidat de către populație. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii