Rețele de socializare

Moldova

Afacere cu migranți din Ucraina. Un tată și un fiu luau până la 10.000 de dolari ca să-i treacă hotarul spre Moldova

Între 5 și 10 mii de dolari. Atât ar fi cerut un tată și un fiu din Slobozia pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei dintre Ucraina și Moldova.

Publicat

„Afacerea de familie” ilegală a fost destructurată de polițiștii de frontieră și procurorii PCCOCS, iar cei doi bărbați au fost reținuți. Aceștia, în vârstă de 30 și 55 de ani, sunt acuzați că în perioada 2022-2024 ar fi pus la cale o schemă prin care ar fi ajutat opt ucraineni să treacă ilegal hotarul, prin regiunea din stânga Nistrului. La audieri ucrainenii au explicat în detalii polițiștilor cum funcționa schema.
Secvență de la audieri: 

– Cineva v-a ajutat?
– Da, ne-au ajutat niște persoane necunoscute, conform unui traseu planificat din timp.
– Cât ați plătit pentru trecerea ilegală?
– Diferit, sumele variau între 5.000 și 10.000 de dolari fiecare.

Tatăl și fiul ar fi identificat doritori de a fugi din țara vecină pe rețelele de socializare. Aceștia s-au dovedit a fi bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 52 de ani din mai multe regiuni ucrainene. Pentru serviciile prestate migranții ilegali urmau să achite între 5 și 10 mii de dolari fiecare.


Bănuiții au fost reținuți în sectorul Botanica din capitală, în momentul în care în mașinile acestora se aflau și cei 8 ucraineni.

Tatăl și fiul au fost reținuți pentru 72 de ore, iar automobilele acestora folosite la transportarea străinilor, telefoanele mobile, dar și alte probe au fost ridicate.

Cercetările pe caz continuă.

echipa.md


Moldova

Bărbat spulberat de o mașină: Victima traversa regulamentar strada la o trecere pentru pietoni.

A ajuns din stradă direct pe patul de spital. Un bărbat a fost rănit și transportat la Institutul de Medicină Urgentă, după ce a fost spulberat de o mașină. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 22 septembrie, pe strada Miorița din cartierul Telecentru al capitalei.

Publicat

Potrivit datelor preliminare oferite de poliție, la volanul mașinii se afla un șofer de 49 de ani. Acesta ar fi observat în ultimul moment bărbatul, care traversa strada la o trecere pentru pietoni nedirijată. În consecință, victima a fost izbită în plin și aruncată la câțiva metri distanță.

Mai mulți trecători au sărit în ajutorul pietonului și au alertat serviciile specializate. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru investigații medicale, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Depășire periculoasă pe traseu: Un șofer a pus în pericol viețile mai multor participanți la trafic.

Scene de groază surprinse pe traseul Cantemir–Cahul. Un șofer imprudent s-a aventurat într-o depășire periculoasă care ar fi putut provoca o tragedie. Totul s-a întâmplat pe 18 septembrie, iar imaginile, surprinse de o cameră de bord, au ajuns abia acum pe rețelele de socializare, stârnind un val de reacții.

Publicat

În secvența video se vede cum conducătorul auto încearcă să depășească un microbuz, ignorând linia continuă și regulile elementare de circulație. În acel moment, pe contrasens se apropia un alt automobil, care circula regulamentar. Din fericire, coliziunea frontală a fost evitată în ultima clipă. Pentru a nu se izbi violent de mașina care venea din față, șoferul aventurier a tras brusc de volan, a părăsit carosabilul și a ajuns cu vehiculul pe acostament.

Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale, iar internauții cer sancțiuni dure pentru asemenea șoferi. Mulți dintre ei au comentat că astfel de comportamente nu ar trebui tolerate în trafic și au cerut autorităților să ia măsuri.

Inspectoratul Național de Securitate Publică urmează să se autosesizeze și să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul. Oamenii legii reamintesc că depășirea pe linia continuă și în zonele cu vizibilitate redusă reprezintă una dintre cele mai grave abateri de la regulile de circulație, care poate duce la tragedii.


Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație și să evite manevrele riscante, amintind că o clipă de neatenție sau o decizie pripită poate curma vieți.


Citește mai departe

Moldova

Accidentele rutiere nu contenesc: Un motociclist a ajuns la spital, altul- a scăpat ca prin minune.

Doi motocicliști au fost implicați, în weekend, în accidente rutiere produse pe străzile capitalei. Unul dintre ei a ajuns la spital, iar celălalt a scăpat nevătămat, însă vehiculele au fost avariate.

Publicat

Primul impact s-a produs sâmbătă, 20 septembrie, în jurul orei 17:00, la intersecția străzii Petricani cu șoseaua Balcani. Potrivit poliției, un tânăr de 25 de ani, aflat pe motocicletă, a tamponat din spate un alt motociclist, de 34 de ani. În urma coliziunii, acesta din urmă a fost proiectat într-un automobil, condus de un șofer de 59 de ani. Tânărul de 25 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Un alt accident s-a produs în seara de 21 septembrie, la intersecția dintre șoseaua Muncești și strada Cetatea Chilia. De această dată, o motocicletă și un automobil s-au ciocnit, însă nimeni nu a fost rănit. Pagubele au fost doar materiale.

Poliția a deschis anchete pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentelor.


Citește mai departe

topul săptămânii