Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Iubire falsă, bani reali: Escroci care păcăleau oameni din SUA, Australia și India, demascați de polițiști.

Un centru de apel specializat în escrocherii pe internet, care ar fi făcut parte dintr-o rețea internațională cu aproximativ o mie de operatori, a fost destructurat la Chișinău. În vizorul anchetatorilor au ajuns 11 recrutori care ar fi coordonat activitatea platformelor de „matrimoniale”, prin care victime din mai multe țări erau păcălite să plătească bani pentru relații romantice inexistente.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, operatorii call-centerului pretindeau că sunt în căutarea unei relații de iubire și intrau în contact cu persoane care își doreau să își găsească un partener. Aceștia activau pe platforme de comunicare prezentate drept servicii moderne de dating, care promiteau metode „revoluționare” de a găsi o relație de succes.

Pentru a avea acces la aceste platforme sau pentru a continua conversațiile cu presupusele persoane interesate de relații, clienții erau îndemnați să achite diferite sume de bani. Victimele erau în mare parte cetățeni din Australia, India și Statele Unite ale Americii.

Escrocii ar fi cerut bani inclusiv pentru lucruri aparent banale, cum ar fi prezentarea unei fotografii. În unele cazuri, potrivit anchetatorilor, victimele ajungeau să plătească până la 400 de dolari pentru o singură seară de conversații online.


În spatele profilurilor romantice se aflau însă operatori care foloseau identități false. Uneori aceștia pretindeau că sunt femei, deși erau bărbați, sau invers, pentru a menține interesul victimelor și pentru a le convinge să trimită tot mai mulți bani.

După ce reușeau să obțină sume considerabile de la victime, operatorii întrerupeau brusc comunicarea, iar banii rămâneau în conturile grupării criminale.

Potrivit investigațiilor, activitatea frauduloasă ar fi început în luna mai 2023. Cei 11 recrutori vizați de anchetă, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, dintre care șase sunt femei, ar fi fost responsabili de angajarea și instruirea operatorilor.


Aceștia activau dintr-un oficiu situat în centrul capitalei, unde îi pregăteau pe operatori cum să comunice cu victimele și cum să le convingă să trimită bani.

În urma descinderilor, doi dintre suspecți au fost reținuți. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, care se autodeclara „team leader”, de la care au fost ridicați zece mii de euro din birou și 4.700 de dolari de la domiciliu, bani despre care anchetatorii cred că provin din schema de escrocherie.

De asemenea, a fost reținut și un bărbat de 51 de ani, cetățean ucrainean, care ar fi fost responsabil de partea tehnică și de administrarea platformei false de matrimoniale.


Suspecții urmează să fie audiați la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, unde le va fi stabilit statutul procesual. În același timp, anchetatorii continuă investigațiile pentru a identifica toți membrii rețelei, inclusiv organizatorii din Republica Moldova și din alte țări.

Potrivit oamenilor legii, schema ar face parte dintr-o rețea internațională complexă, în care ar fi fost implicați aproximativ o mie de operatori care comunicau online cu potențiale victime din diferite colțuri ale lumii.


Moldova

Tânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.

Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, iar câteva ore mai târziu a fost găsit fără viață. Tragedia s-a produs în dimineața de 31 iulie, pe plaja din Vadul lui Vodă.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 09:40, când un grup de tineri se afla la scăldat. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei rămași la mal au dat alarma și au sunat imediat la 112.

La fața locului au intervenit scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au început căutările sub apă. Operațiunea a durat câteva ore.

În jurul orei 13:00, salvatorii au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al tânărului, în apropiere de localitatea Pîrîta. Potrivit unor surse media, victima ar fi un tânăr de origine indiană.


Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.

În acest context, salvatorii vin cu un nou apel către populație: oamenii sunt îndemnați să se scalde doar în locuri amenajate și supravegheate, să evite consumul de alcool înainte de a intra în apă și să nu se aventureze la distanțe mari de mal.

De asemenea, părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii fără supraveghere, nici măcar pentru câteva clipe.


În caz de pericol, specialiștii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.

Citește mai departe

Moldova

Vecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.

O femeie a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert care conținea droguri. La aproape cinci ani de la incident, fostul său vecin, un bărbat de 29 de ani, a fost condamnat pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.

Publicat

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul s-a produs în decembrie 2021. Victima și inculpatul erau foști vecini și păstrau o relație de prietenie. Femeia a mers în vizită la bărbat, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Deși inițial a refuzat dulciurile, în dimineața următoare a acceptat să guste dintr-un desert oferit de acesta.

La scurt timp după ce a plecat, femeii i s-a făcut rău. Potrivit procurorilor, bărbatul nu a solicitat imediat intervenția ambulanței, iar starea victimei s-a agravat rapid. Femeia a început să aibă convulsii și să-și piardă cunoștința, fiind salvată după ce o trecătoare a apelat Serviciul 112. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Expertizele au confirmat prezența canabisului și benzodiazepinelor în organismul femeii, iar medicii au precizat că astfel de substanțe, în combinație cu alcoolul, pot provoca convulsii, pierderea cunoștinței și chiar deces.


Ulterior, în urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, oamenii legii au ridicat peste 10 grame de marijuana și rășină de cannabis. În instanță, bărbatul a recunoscut doar că deținea drogurile pentru consum propriu, însă a negat că le-ar fi introdus în desert.

Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane. Totodată, acesta va trebui să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 de lei pentru cheltuieli judiciare. Pentru infracțiunea de deținere a drogurilor, inculpatul a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.

Un tânăr de 27 de ani a pus pe jar salvatorii și polițiștii din Chișinău, după ce a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Costin.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iulie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:0, iar la fața locului au fost trimise de urgență două echipaje de salvatori.

Potrivit primelor informații, tânărul recursese la acest gest după o ceartă cu soția.

Pentru a preveni o tragedie, pompierii au instalat o pernă gonflabilă de salvare în fața blocului, în timp ce polițiștii și salvatorii au încercat să-l convingă să renunțe.


După mai multe minute de negocieri, intervenția s-a încheiat cu succes. Tânărul a fost convins să coboare în siguranță, evitându-se astfel un deznodământ tragic.

Cazul este documentat de oamenii legii, iar circumstanțele urmează să fie stabilite.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

topul săptămânii