Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A ascuns tutun de narghilea în rezervorul pentru combustibil și s-a pornit în Bulgaria, dar la vamă a făcut cale întoarsă

A încercat să treacă prin postul vamal Cahul cu peste 15 kg de tutun pentru narghilea, tăinuite în rezervorul unui automobil de model „Mercedes E 220 CDI”. Este vorba de un bărbat de 44 de ani, planul căruia a fost dejucat de funcționarii vamali la ieșire din țară.

Publicat

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii postului vamal Cahul în conlucrare cu inspectorii din cadrul Centrului Chinologic al Serviciului Vamal, au supus unui control detaliat mijlocul de transport ce se deplasa din Republica Moldova spre Bulgaria (conform informației comunicate de către șofer).

În rezultatul controlului, tăinuite în rezervorul mijlocului de transport, într-un loc special adaptat, au fost depistate 59 pachete de narghilea, cu timbre de acciz ale Republicii Moldova.

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul intenționa să vândă cele circa 15 kg de narghilea pe piața neagră din Uniunea Europeană.


Tutunul și automobilul au fost ridicate, iar cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.


Moldova

Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.

Scene ca în filmele de acțiune în raionul Vulcănești, în apropierea satului Cișmichioi. Un șofer de 39 de ani a pus pe jar ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, după ce a refuzat să oprească la somațiile funcționarilor vamali.

Publicat

În loc să tragă pe dreapta, individul a accelerat și a încercat să scape de vameși. Cursa periculoasă s-a încheiat brusc, după ce vehiculul a fost proiectat într-un șanț, în afara carosabilului.

Mașina a fost escortată la postul vamal Cahul, unde, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit aproximativ 450 de articole vestimentare cu inscripții de brand. Produsele erau transportate în cantități comerciale, însă fără documente de proveniență legală. Întreaga marfă a fost ridicată și este pasibilă de confiscare, iar automobilul a fost reținut și plasat într-o parcare specială.

Pe lângă riscul de sancțiuni contravenționale pentru contrabandă, șoferul s-a ales și cu un alt dosar. La fața locului a fost chemat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare, care a constatat că bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul incidentului.


Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și să decidă măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

Moldova

Accident grav în capitală: Un motociclist de 24 de ani a ajuns la spital

O manevră riscantă l-a dus direct pe patul de spital. Un motociclist în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de asistență medicală în urma unui accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. Martorii de la fața locului spun că totul s-ar fi întâmplat după ce motociclistul ar fi încercat să depășească o mașină, dar s-a lovit în alta.

„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în al Porche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare! ”, a declarat unul dintre martori care a filmat consecințele impactului cu telefonul și a distribuit imaginile pe rețelele sociale.


La fața locului a intervenit un echipaj al poliției, dar și ambulanța. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă, la ghidonul motocicletei se afla un tânăr de 24 de ani, care s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

 


Citește mai departe

Moldova

Crimă nocturnă în Chișinău: Un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Suspectul – reținut

Crimă în capitală. Un bărbat de 42 de ani ar fi fost snopit în bătaie de un tânăr. Victima a decedat la fața locului.

Publicat

Noaptea trecută, în jurul orei 23:40, Poliția a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente pe strada Lech Kaczynski din municipiul Chișinău.

La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 42 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă.

Potrivit informațiilor preliminare, între victimă și un tânăr de 27 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia suspectul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri, ce au dus la decesul acesteia.


Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Investigațiile sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii