Moldova
Prinși la pescuit ilegal: Doi bărbați, amendați după ce au fost depistați pescuind ilicit în apele râului Prut.
Doi bărbați au fost sancționați după ce au fost surprinși pescuind ilegal în apele râului Prut. Totul s-a întâmplat în zona de frontieră, pe direcția localităților Slobozia Mare – Tulucești din raionul Cahul.
Potrivit oamenilor legii, în ultima săptămână, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Brînza au documentat două cazuri de pescuit ilegal, depistate pe timp de noapte, în timpul misiunilor de supraveghere.
Polițiștii au observat două persoane care desfășurau activități de pescuit în condiții suspecte și au intervenit pentru verificări. În urma legitimării, s-a stabilit că este vorba despre doi localnici, în vârstă de 27 și 38 de ani. Aceștia nu au putut justifica prezența în zona de frontieră pe timp de noapte și nu au informat în prealabil subdiviziunea competentă, așa cum prevede legislația.
Mai mult, asupra lor au fost depistate unelte de pescuit interzise, precum și aproximativ 10 kilograme de pește de diferite specii.
Pentru încălcările comise, cei doi au fost sancționați Contravențional, fiecare primind o amendă de 500 de lei. Cazul a fost transmis către Inspectoratul pentru Protecția Mediului Cahul pentru documentare suplimentară și aplicarea măsurilor legale, iar peștele și uneltele interzise au fost ridicate.
Poliția de Frontieră reiterează că respectarea regulilor în zona de frontieră contribuie nu doar la evitarea sancțiunilor, ci și la protejarea resurselor naturale și la menținerea securității.

Moldova
Vis furat într-o noapte: Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a economisit aproape un an
Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a strâns bani aproape un an!
Mama acestuia s-a adresat redacției noastre și spune că bicicleta a fost furată în noaptea de 16 iulie, în jurul orei 01:59, din scara blocului de pe strada Studenților din sectorul Rîșcani.
Potrivit femeii, doi presupuși hoți – un bărbat și o femeie – ar fi pătruns în scara blocului, au tăiat lacătul cu care era asigurată bicicleta și au plecat cu aceasta. Ea spune că fiul ei a economisit timp de un an din banii pe care îi primea pentru mâncare ca să-și cumpere bicicleta, iar acum a rămas fără ea.
Femeia ne-a transmis și imagini cu persoanele pe care le bănuiește de comiterea furtului. Potrivit acesteia, aceiași suspecți ar fi fost surprinși anterior și în timpul unui alt furt comis într-o scară de bloc din sectorul Ciocana al Capitalei.
Tot ea afirmă că, timp de aproximativ o lună înainte de furt, un bărbat venea aproape zilnic în fața blocului și părea să supravegheze zona. Deocamdată, nu este clar dacă există vreo legătură între acel comportament și furtul bicicletei. Femeia spune că a sesizat Poliția în ambele cazuri.
Redacția noastră a solicitat un punct de vedere de la oamenii legii, însă până la publicarea acestei știri nu am primit un răspuns.
Moldova
Copii folosiți pentru „milă”. Șase persoane au fost depistate la cerșit în trafic, iar trei dintre ele exploatau minori
Nu fiecare gest de milă ajunge la cel care are nevoie. Polițiștii din sectorul Botanica al capitalei au descoperit mai multe cazuri de cerșetorie ilegală, în care copii minori erau exploatați pentru a cerși printre mașini.
În urma raziilor, oamenii legii au identificat șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 68 de ani, care cerșeau printre mașini iar în trei dintre cazuri adulții foloseau copii mici pentru a sensibiliza șoferii și a obține bani.
Polițiștii au îndepărtat persoanele de pe carosabil pentru a preveni eventuale accidente și le-au documentat contravențional. Totodată, autoritățile competente au fost sesizate pentru a evalua situația copiilor implicați.
Oamenii legii atrag atenția că cerșetoria în trafic pune în pericol atât persoanele care cer bani, cât și șoferii, iar exploatarea copiilor în astfel de scopuri reprezintă un fenomen grav.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu încurajeze cerșetoria prin oferirea de bani și să apeleze 112 dacă observă copii sau alte persoane care solicită bani printre autoturisme.
Moldova
Copii la un pas de tragedie la un carusel din Sipoteni. Scaunele atracției se izbeau de remorca unui camion parcat prea aproape
Clipe de coșmar pentru mai mulți copii, dar și părinții acestora! Minorii au fost puși în pericol după ce scaunele caruselului în care se aflau au început să se lovească de remorca unui camion parcat în imediata apropiere.
Totul a avut loc în după-amiaza de 15 iulie, în localitatea Sipoteni, raionul Călărași. Vă atenționăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional:
Din imaginile intrate în posesia redacției se vede cum, pe măsură ce caruselul prinde viteză, mai multe scaune, inclusiv cele ocupate de copii, lovesc în repetate rânduri remorca autocamionului, aflată la o distanță extrem de mică de carusel. Cel care ne-a expediat secvențele video ne-a relatat că mai mulți dintre copii au suferit diferite răni și traumatisme, nemaivorbind de stresul enorm pe care l-au trăit. Părinții erau într-o așa panică și șoc, spune localnicul, că nimeni nu s-a gândit să cheme poliția, fiecare grăbindu-se să-și ajute cât mai rapid copilul.
Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al IGP, Oxana Toderiță, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute, iar în prezent desfășoară verificări pentru a stabili toate circumstanțele producerii cazului, inclusiv dacă au fost respectate normele de siguranță și condițiile de exploatare a instalației. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
-
Moldova6 zile în urmăTragedie în Grecia: O familie din Republica Moldova, distrusă într-un accident cumplit. Părinții și bebelușul au murit, iar fiica de 7 ani luptă pentru viață
-
Moldova6 zile în urmăCopii la un pas de tragedie la un carusel din Sipoteni. Scaunele atracției se izbeau de remorca unui camion parcat prea aproape
-
Moldova7 zile în urmăDosarul TUX se extinde: organizatorii și instructorii seminarelor, vizați de anchetă
-
Moldova7 zile în urmăEscrocii au lăsat trei moldoveni fără peste un milion de lei. Unii au pretins că sunt angajați SIS, BNM și Orange
-
Moldova7 zile în urmăCaptură uriașă la vama Otaci: peste o tonă de ambalaje pentru țigări, ascunsă printre maculatură
-
În căutare28 de minute în urmăALERTĂ la Ungheni: Un copil de 9 ani este căutat după ce ar fi fost luat de curenții râului Prut
-
Moldova19 ore în urmăVis furat într-o noapte: Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a economisit aproape un an
-
Moldova7 zile în urmăFacturi duble, aceeași marfă: Cum a încercat un agent economic moldovean să aducă arahide din Turcia evitând taxele vamale
