Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Abandonat în frig și cu un bilețel în cărucior. Un prunc de opt luni, găsit în scara unui bloc din Bălți

Un bebeluș de doar opt luni de zile a fost abandonat de propria mamă în scara unui bloc de locuit din Bălți. Alături de micuț, oamenii legii au găsit un bilețel în care femeia a scris că nu are cu ce-și întreține fiul. I-a lăsat doar câteva hăinuțe și lapte, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Publicat

,,Vârsta pacientului este aproximativ de 7,8 luni. Serviciul de asistență medicală urgență a adus copilul la departamentul pediatrie către orele 18:20. În momentul internării, starea pacientului era într-o situație deplorabilă sanitară. Copilul a fost diagnosticat cu malnutriție, bronșită și este suspect la pneumonie”, a spus Natalia Brașoveanu, purtător de cuvânt SC Bălți pentru Nordnews.MD.

Preliminar, mama copilului ar fi din regiunea transnistreană. În scrisoare, femeia a lăsat o scurtă informație despre copil.

,,Numele, prenumele copilului, când s-a născut, data, luna, anul nașterii, vârsta lui, s-a născut bolnav. Îmi este greu să îl întrețin, roagă pe cineva să aibă grijă de fiul său. Mă iertați, vă rog, nu am altă ieșire din situație. Ea s-a asigurat, laptele era cald, lângă copil au fost găsite hăinuțe de schimb. Când a lăsat copilul, a bătut la ușă pentru a se asigura că el va fi luat”, a declarat Crizantema Caraman, Șef Secția Protecția Copilului și Familie Bălți.


Copilul a fost abandonat în scara unui bloc de pe strada Visarion Puiu. Locatarii de aici spun că sunt îngroziții de gestul mamei și speră că aceasta va fi identificată.

,,Aici l-a lăsat, în scara a III-a. Ea e ultima…nu știu cum să zic. Niciodată în viață. Eu am 7 nepoți și 2 strănepoți. Niciodată nu i-am lăsat, iar ea să își lase copilul, eu idee nu am. ”

,,A fost lăsat în cărucior lângă scară, acolo a fost lăsată și o scrisoare, că nu are nevoie de copil. Polițiștii au luat copilul și mergeau prin apartamente. ”


,,E foarte rău. Eu nu îmi pot imagina ce fel de mamă poți să fii, e groaznic!”, au spus locatarii.

Angajații Direcției Asistență Socială din Bălți împreună cu polițiștii urmează să identifice părinții biologici ai copilului, iar apoi să stabilească motivele abandonului.

,,Am luat legătura cu tatăl biologic, îi vom trimite pozele, să vadă dacă el este tatăl și dacă el este copilul căutat. Avem careva presupuneri pe care urmează să le verificăm. Să examinăm posibilitatea, fie de a transmite copilul celuilalt părinte, dacă anterior nu s-au depistat alte neglijări ale acțiunilor părintești, fie să fie transferat copilul de la spitalul, din secția de copii cu vârstă de fragedă, într-un centru de plasament pentru copiii de vârstă fragedă de pe strada Ivan Franco, până la stabilirea statutului copilului”, a mai adăugat Crizantema Caraman, Șef Secția Protecția Copilului și Familie Bălți.


Tânăra mamă ar avea 22 de ani și ar fi locuit de ceva vreme în Bălți.

,,Cazul a fost sesizat de poliție cu stabilirea tuturor circumstanțelor, fiind pornit un proces penal. Minorul a fost internat la SC Bălți, iar poliția, în comun cu organele competente stabilesc toate circumstanțele, dar și părinții acestuia”, a fost Eugenia Molceanov, ofițer de presă IGP.


Dacă va fi găsită vinovată, mama copilului riscă amendă în mărime de până la 27.500 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare de până la 2 ani.

Moldova

/VIDEO/ Dramă în cuplu: Bărbat reținut pentru furt din locuința concubinei.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din raionul Taraclia, a fost reținut de poliția din Chișinău, fiind suspectat că a sustras bunuri din apartamentul concubinei sale, situat în sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, femeia a sesizat dispariția unui telefon mobil și a unui laptop, iar în urma investigațiilor s-a stabilit că suspectul este nimeni altul decât iubitul femeii. Acesta ar fi profitat de lipsa acesteia și a intrat în locuință fără permisiune. Bunurile furate, evaluate la peste 23.000 de lei, au fost ulterior vândute într-o casă de amanet din capitală.
Polițiștii urmează să recupereze obiectele și să le restituie proprietarei. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru furt.
Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani. Ancheta continuă, iar forțele de ordine verifică dacă individul este implicat și în alte infracțiuni similare.
Poliția face apel la cetățeni să fie vigilenți și să anunțe imediat autoritățile în cazul în care sunt victime ale unor astfel de infracțiuni.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist lovit în trafic, la Bălți: Bărbatul a fost transportat la spital după impact.

Un moment de neatenție l-a trimis direct pe patul de spital pe un biciclist din municipiul Bălți. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit după ce a fost lovit de o mașină într-o intersecție aglomerată, în după-amiaza zilei de 16 iunie.

Publicat

Potrivit poliției, biciclistul a încercat să vireze la stânga fără să acorde prioritate unui autoturism care circula regulamentar din sens opus, pe culoarea verde a semaforului. Șoferul, un tânăr de 33 de ani din raionul Fălești, nu a reușit să evite impactul.

Coliziunea a fost surprinsă de camerele de bord ale unor șoferi. Imaginile arată cum biciclistul traversează înaintea unui alt automobil și este lovit puternic de mașina condusă de șoferul de 33 de ani.

Ambii participanți au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.


Poliția continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prinși cu droguri de milioane: Doi bărbați, reținuți cu 24 kg de narcotice, aduse din Ucraina.

O captură impresionantă de droguri, evaluată la aproximativ 10 milioane de lei, a fost făcută de oamenii legii în apropiere de Chișinău. Ofițerii antidrog și procurorii PCCOCS, au oprit pe traseu un automobil care circula dinspre Taraclia spre capitală.

Publicat

În mașină se aflau doi bărbați, în vârstă de 25 și 34 de ani, ambii din raionul Dubăsari. Cel de 34 de ani avea antecedente penale, fiind condamnat anterior la peste 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 24 kg de droguri, împărțite în șapte pachete cu praf cristalizat, asemănător cu mefedrona, și cinci pachete cu masă vegetală, similară marijuanei. În plus, polițiștii au ridicat cântare electronice, pachete zip-lock și telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Drogurile, ar fi fost aduse ilegal din Ucraina și urmau să fie distribuite clienților din Moldova prin aplicația Telegram, printr-un sistem de ascunzișuri bine organizat.


La 14 iunie, cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar ancheta continuă pentru documentarea completă a grupării și destructurarea rețelei.
Autoritățile reamintesc că persoanele reținute beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței, iar probele au fost anexate la dosar pentru următorul proces judiciar.


Citește mai departe

topul săptămânii