Rețele de socializare

Moldova

Val de tentative de suicid în Chișinău: Doi tineri s-au tăiat cu cuțitele, altul s-a aruncat în gol de la etajul 4

Trei persoane ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, în ultimile 24 de ore, în municipiul Chișinău.

Publicat

Este vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani, dintre care unul s-a aruncat în gol de la etajul patru, iar alții doi ar fi încercat să-și taie venele, transmite Deschide.md

Primul caz a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:18, într-un apartament de pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. Mama unui tânăr de 23 de ani a solicitat ajutorul medicilor, după ce fiul său în vârstă de 23 de ani ar fi încercat să se sinucidă și și-a provocat o plagă cu cuțitul la picior.
Tânărul a fost transportat la spital pentru a-i fi acordat ajutor medical.

Cel de-al doilea caz a avut loc două ore mai târziu, pe strada Hristo Botev, din sectorul Botanica al capitalei. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani care, după o ceartă cu soția, s-a aruncat în gol peste balconul de la etajul patru al blocului de loc.În urma impactului cu solul, bărbatul s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportat la spital, fiind internat în secția de reanimare.


Cel de-al treilea caz a avut loc după-miezul nopții, în jurul orei 02:34, după ce un tânăr de 20 de ani, cum scopul de a se sinucide, și-a tăiat venele de la mână cu un cuțit, într-o stație de troleibuz de pe strada Calea Ieșilor, din sectorul Buiucani al capitalei. Ajutorul medicilor a fost solicitat de către un trecător.

Oamenii legii au cercetează toate trei cazuri pentru a stabili totate circumstanțele care i-au făcut pe cei trei bărbați să recurgă la aceste gesturi disperate.


Moldova

Explozie provocată de o scurgere de gaz, în raionul Ialoveni: un bărbat a suferit arsuri grave.

O explozie provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz s-a produs în dimineața zilei de 13 ianuarie, într-o gospodărie din satul Costești, raionul Ialoveni. În urma incidentului o persoană a suferit arsuri grave.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30, fiind anunțată o deflagrație într-o casă de locuit, urmată de izbucnirea unui incendiu. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori și pompieri.

Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că incendiul s-a produs în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz, fiind afectate bunuri materiale din bucătărie și dormitor. Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul raional pentru acordarea îngrijirilor necesare, starea sa fiind calificată drept grav-stabilă.

Incendiul a fost localizat și lichidat complet jumătate de oră mai târziu. Specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit preliminar că incidentul s-a produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Toate circumstanțele producerii deflagrației urmează a fi stabilite de specialiști.


În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor conectate la gaze naturale, să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță.

Totodată, IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, acestea permițând depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuind la prevenirea unor tragedii. În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Spelunci, întreținute „ca la carte”: Trei indivizi din capitală ar fi organizat mai multe spații pentru consum de droguri.

Spelunci, întreținute „ca la carte”, în sectorul Ciocana din Chișinău. Trei bărbați sunt bănuiți că ar fi organizat mai multe spații pentru consum de droguri.

Publicat

Potrivit poliției, este vorba despre trei indivizi cu vârste de 34, 38 și 52 de ani.

În urma perchezițiilor autorizate, efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit dispozitive improvizate pentru consumul drogurilor, cu urme de substanțe narcotice, fiole cu lichide de proveniență necunoscută, precum și pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și marijuana.

În timpul descinderilor, în locuințele vizate se aflau mai mulți bărbați, care prezentau semne vizibile de consum de substanțe narcotice.


Toate persoanele depistate au fost documentate conform prevederilor legale, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele și rolul fiecăruia în această activitate ilegală.


Citește mai departe

Moldova

Cercetați pentru braconaj: Doi bărbați din Ialoveni păstrau acasă arme ilegale și carne de vânat.

Doi bărbați de 49 și 50 de ani, din raionul Ialoveni, sunt cercetați penal pentru braconaj, după ce oamenii legii au descins la domiciliile și în automobilele acestora, unde au depistat arme de foc deținute ilegal și alte probe care ar indica activități de vânătoare ilegală.

Publicat

Perchezițiile au avut loc în localitățile Văsieni și Bardar și au fost efectuate de polițiști și procurori, în cadrul unor acțiuni speciale de investigație și de urmărire penală. În urma descinderilor, au fost ridicate arme și muniții, sisteme de iluminare adaptate pentru arme, dispozitive de ochire, camere de captare a imaginii, telefoane mobile, dar și carne de vânat.

Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecți nu dețin acte legale pentru armele găsite. Toate obiectele ridicate urmează să fie supuse expertizelor necesare, pentru a stabili proveniența și modul în care au fost utilizate.

Cercetările continuă pentru a clarifica toate circumstanțele cazului.


Conform legii, vânătoarea fără autorizație, practicată în perioada interzisă, în locuri nepermise sau cu metode ilegale, se pedepsește cu amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau cu închisoare de până la trei ani.



Citește mai departe

topul săptămânii