Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Taximetrist tâlhărit de doi clienți: A fost bătut, legat cu o centură și deposedat de 300 de lei și telefonul mobil

Clipe de coșmar pentru un șofer din nordul țării, care presta servicii de taxi cu mașina personală. Doi tineri l-ar fi bătut, și i-au furat 300 de lei și telefonul mobil.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 10 mai, în jurul orei 21.30.

Taximetristul de 28 de ani a fost chemat de către cei doi suspecți, să-i transporte din orașul Edineț spre satul Brătușeni. Aproape de destinație, pasagerii, ambii de câte 23 de ani, l-au scos forțat pe șofer din mașină, l-au bătut, l-au legat cu centură și l-au urcat pe bancheta din spate a vehiculului, furându-I 300 de lei și telefonul mobil.

Apoi, unul din suspecți au urcat la volan și și-ar fi continuat deplasarea spre municipiul Bălți. Pe drum, în apropierea satului Mîndreștii Noi din raionul Sîngerei, șoferul ar fi comis un accident neînsemnat, așa că a fost nevoit să oprească.


Cei doi tineri au ieșit din mașină să vadă ce s-a întâmplat, moment în care taximetristul a reușit să fugă și să cheme poliția. La scurt timp, bănuiții au fost reținuți. Ei sunt cercetați penal pentru tâlhărie și riscă până la 10 ani de detenție.


Advertisement

Ediție TV

Accident dramatic în raionul Rîșcani. Un bărbat de 74 de ani și soția lui au decedat în urma impactului cu un autocar Chișinău-Kiev

Accident dramatic în raionul Rîșcani. Un bărbat de 74 de ani și o femeie de 69 de ani și-au pierdut viața, după ce mașina în care se aflau s-a tamponat în plin cu un autocar de pe ruta Chișinău- Kiev.

Publicat

Accidentul tragic s-a produs în dimineața zilei, pe traseul ce leagă municipiul Bălți de Edineț. Potrivit datelor preliminare, șoferul de 74 de ani ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere într-un loc interzis și în consecință s-a ciocnit violent cu autocarul, a cărui șofer nu ar fi reușit să evite impactul.

Impactul a fost într-atât de violent încât mașina a fost făcută zob, iar cele două persoane aflate în interior au rămas blocate între fiarele contorsionate. Imediat la fața locului au intervenit poliția, ambulanța, dar și două echipe de salvatori, care au descarcerat cele două victime.

Din nefericire, șoferul a decedat la fața locului, iar pasagera sa de 69 de ani a fost predată medicilor, care au constatat deja în ambulanță că aceasta și-a pierdut viața.


În momentul accidentului, în autocar se aflau 19 persoane. Atât pasagerii, cât și șoferul vehiculului de rută nu au avut de suferit traumatisme.

Cauza exactă, dar și circumstanțele în care s-a produs tragicul accident urmează a fi stabilite de oamenii legii.


echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

IGSU: Copilul de 12 ani care a murit la scăldat în lacul Ghidighici este a 27 victimă a înecurilor de la începutul anului

Încă o tragedie s-a produs pe lacurile din țară, de această dată la Vatra. Un băiat de 12 ani s-a înecat în apele lacului Ghidighici, după ce a mers împreună cu prietenii la scăldat.

Publicat

Tragedia s-a produs în amiaza zilei de 26 iunie, când băiatul de 12 ani fiind împreună cu un grup de prieteni s-au aventurat în apele iazului.

La un moment dat însă, băiatul a dispărut sub apă și nu a mai ieșit la suprafață. Speriați, prietenii minorului au cerut ajutor la Serviciul de urgență, iar în scurt timp la fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și scafandri, care au început căutările copilului.


Din nefericire, după aproape o oră de căutări a fost depistat și extras la mal cadavrul acestuia.

În acest context, IGSU atenționează repetat părinții și cei care au în grijă minori să-i supravegheze și să nu-i lase de unii singuri sau în grupuri de prieteni să meargă la scăldat.

Pe teritoriul țării sunt aproximativ 3500 de bazine acvatice, dar numai un mic procent din acestea sunt destinate agrementului. Astfel că, oamenii sunt rugați să meargă la scăldat doar în locurile special amenajate și dotate cu stații de salvare, să nu consume alcool și să nu plonjeze în apă.


În cazul în care sunteți martorii unei situații în care o persoană se îneacă primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să sunați la numărul de urgență 112 și să alertați salvatorii de la stație de salvare, dacă aceasta există în zonă.

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

Ploile şi grindina din ultima perioadă au făcut ravagii în mai multe localități din ţară. Sute de hectare de teren, distruse

Ploile şi grindina din ultima perioadă au făcut ravagii în mai multe localități din ţară.

Publicat

Cel mai mult au avut de suferit culturile agricole fiind afectate de grindina care în unele localități, preponderent din raionul Nisporeni, a căzut de mărimea unui ou de găină.

Totodată, IGSU a făcut totalurile intemperiilor înregistrate în țară în perioada 30 mai – 3 iunie.

Cele mai mari prejudicii s-au înregistrat în sudul țării, potrivit datelor IGSU.


În satul Etulia din raionul Vulcănești, grindina a distrus circa 360 ha livadă de nuci, 200 ha de floarea soarelui și 200 ha de orz. Iar pe teritoriul raionului Basarabeasca, mai ales în satul Bașcalia ploile torențiale au distrus circa 750 de metri de drum asfaltat și 70 m2 de peliculă de pe o seră.

Tot aici, ploile abundente au afectat grav 62 ha de viță de vie, 448 ha de grâu, 111 ha de porumb, 179 ha de orz, 7 ha de mazăre, dar și 217 ha de floare soarelui. Comisiile pentru situații excepționale raionale urmează să estimeze suma prejudiciilor materiale.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii