Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean a plătit 1.600 de euro pentru un permis de conducere fals Miercuri, 04 Mai 2022

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.

Publicat

În data de 03 mai 2022, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, cetăţeanul a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile din Polonia, având imprimată fotografia şi numele persoanei în cauză.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.


Totodată în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză nu este titular de permis de conducere eliberat de autorităţile din Polonia.

Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că nu avea cunoştinţă de faptul că permisul pe care îl deţine este fals, afirmând că a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în Polonia iar la finalul cursurilor instructorul i-a înmânat permisul, plătind suma de 1.600 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.


Moldova

Doi copii, aflați în pericol: Au fost salvați la timp de pompierii din capitală.

Momente tensionate în capitală, unde doi copii de vârstă preșcolară s-au pomenit în pericol. Unul a rămas blocat într-un automobil, celălalt – încuiat singur într-un apartament. Din fericire, micuții au fost salvați la timp de pompieri.

Publicat

Primul caz a avut loc în dimineața de 12 iunie, pe strada Paris. Un băiețel de doar un an și trei luni a rămas blocat în mașină, după ce ușile s-au încuiat automat, iar mama lui nu a mai putut deschide vehiculul. Speriată, femeia a cerut ajutor. Salvatorii au ajuns imediat și au reușit să elibereze copilul în siguranță.
Al doilea incident s-a petrecut la câteva ore distanță, pe strada Mihail Sadoveanu. Un copil de trei ani, lăsat singur în apartament, a încuiat ușa pe interior. La întoarcere, mama sa nu a mai putut intra în locuință. Din fericire, echipa de intervenție a acționat rapid și băiatul a fost găsit nevătămat.
Pompierii trag un semnal de alarmă: copiii nu trebuie lăsați singuri nici măcar pentru câteva minute. Supravegherea permanentă este esențială, mai ales când vine vorba de cei mici, care pot ajunge în situații de risc în doar câteva clipe.
În cazuri de urgență, apelați imediat Serviciul 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Descinderi cu mascați, la Chișinău: Grup infracțional internațional destructurat, milioane de euro „spălate”.

Percheziții în forță la Chișinău! Oamenii legii au descins într-un dosar care vizează un grup infracțional internațional, specializat în fraude informatice și spălare de bani prin criptomonede. În total, prejudiciul se ridică la aproape două milioane de euro, iar victimele sunt peste 30 la număr – persoane fizice și firme din România, dar și din alte state europene.

Publicat

Operațiunea a fost coordonată de Eurojust, împreună cu procurorii din Moldova și România. Au avut loc peste 12 percheziții în Chișinău, la șase persoane suspectate că făceau parte din veriga finală a rețelei – cea care transforma banii furați în criptomonede, pentru a li se pierde urma.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării racolau persoane din afara rețelei, cărora le cereau să deschidă conturi bancare. Acestea primeau telefoane și carduri, dar nu știau că, în realitate, erau parte dintr-o schemă de spălare de bani. După ce primeau acces la conturi, suspecții transferau sume importante de bani – rezultate din escrocherii online – și le converteau rapid în criptomonede.
Fraudele erau comise prin tehnici de phishing, interceptări de emailuri între firme sau înșelătorii pe site-uri de shopping. Banii ajungeau mai întâi în conturile unor companii fantomă, înființate în Spania, Italia și Germania cu acte false. De acolo, erau trimiși mai departe și schimbați în monede virtuale.
Rețeaua era bine pusă la punct și avea ramificații în mai multe țări din Uniunea Europeană și Marea Britanie.
De menționat că, în activitatea infracțională, atât pentru înființarea companiilor destinate colectării sumelor de bani, cât și pentru crearea de conturi bancare, au fost utilizate și documente false.
Cei șase suspecți moldoveni urmează să fie audiați de procurori, iar investigațiile continuă. Toți cei vizați beneficiază, deocamdată, de prezumția de nevinovăție.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Antirecord pe șosele: În doar 24 de ore, poliția a depistat 15 șoferi băuți.

Antirecord pe șosele. În doar 24 de ore poliția a depistat 15 conducători auto care se aflau sub influența alcoolului. Toți au fost testați cu aparatul Drager, iar în mai multe cazuri oamenii legii au inițiat dosare penale.

Publicat

La Ștefan Vodă, polițiștii au oprit pentru control un șofer de 39 de ani, care conducea haotic prin oraș. Testul a indicat o alcoolemie de 1,09 mg/l.
În același timp, un tânăr de 24 de ani a fost prins în localitatea Ghelăuza din raionul Strășeni în timp ce conducea cu o alcoolemie de 0,98 mg/l.
Totodată, în localitatea Fîrlădeni, din Hîncești, un bărbat de 31 de ani care conducea un triciclu electric a fost oprit pentru control. Testul Drager a arătat o concentrație de alcool în sânge de 1,41 mg/l, aproape de nouă ori peste limita legală admisă.
Poliția recomandă responsabilitate și atenție la volan. Conducerea sub influența alcoolului este extrem de periculoasă și poate duce la consecințe tragice.


Citește mai departe

topul săptămânii