Rețele de socializare

Moldova

Dosarul privind omorul fetiței de doi ani din sectorul Ciocana al capitalei, expediat în judecată

La 21 martie 2022, procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana au expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui bărbat și a unei femei, acuzați de săvârșirea infracțiunii de omor intenționat, comis cu o deosebită cruzime, asupra unei fetițe în vârstă de 2 ani (art.145 alin.(2) din Codul penal).

Publicat

Astfel, procurorii în cadrul urmăririi penale, au acumulat probe suficiente și relevante care confirmă vinovăția acestora în săvârșirea infracțiunii incriminate, manifestată prin omorul intenționat, săvârșit cu bună știință asupra unui minor, de două persoane, cu deosebită cruzime.

Potrivit actului de învinuire, cei doi sunt acuzați că, în octombrie 2021, aflându-se într-un apartament din sectorul Ciocana al capitalei, în care se afla și fetița în vârstă de 2 ani, lăsată în custodia lor de mama acesteia, cu deosebită cruzime, i-au aplicat victimei minore multiple lovituri cu pixul și furculița în partea posterioară a gâtului și pe spate, cauzându-i dureri și suferințe fizice.

În continuarea acțiunilor lor ilegale, având controlul total asupra victimei minore și profitând de starea de neputință datorită vârstei fragede a acesteia, manifestând o deosebită cruzime, au maltratat și au torturat cu cruzime victima minoră, aplicându-i mai multe lovituri cu mâinile și picioarele, cu un obiect contondent dur, pe toată suprafața corpului, peste cap, torace și abdomenul copilului, cauzându-i mai multe traume, periculoase pentru viață, care se califică ca vătămare corporală gravă, ce au determinat decesul minorei.


După care, în scopul ascunderii urmelor infracțiunii, au dus corpul neînsuflețit al copilului, în fâșia forestieră adiacentă străzii Uzinelor din mun.Chişinău.

Menționăm că, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale pe caz, în privința celor doi învinuiți a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv.

Mai mult ca atât, fiind audiați referitor la circumstanțele cazului investigat, aceștia nu și-au recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate.


Moldova

Doi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor

Doi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa. Polițiștii români de frontieră au depistat printre pasagerii unui autocar un bărbat de 31 de ani cu cetățenie Republica Moldova, căutat de către autorităţile moldovene pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

În cel de-al doilea caz, un bărbat de 34 de ani din Republica Moldova, căutat de autorități pentru tentativă de omor, a fost depistat și reținut la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca.

Bărbatul călătorea ca pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova. În timpul controlului, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele lui fusese emisă o alertă de „arestare” de către autoritățile moldovenești, acesta fiind cercetat într-un dosar penal pentru tentativă de omor.


Persoana a fost predată unei echipe operative a IPJ Botoșani pentru continuarea procedurilor legale.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Pastile interzise, livrate prin poștă: trei suspecți vizați într-un dosar de contrabandă

Ofițerii Vămii și procurorii PCCOCS au descoperit peste 280 de pastile cu efect psihoactiv introduse ilegal în țară prin colete poștale.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, la postul vamal Poșta s-a prezentat un cetățean român de 35 de ani pentru a ridica un colet comandat online. În timpul controlului, ofițerii vamali au depistat în interior 100 de pastile interzise. Descoperirea a dus la extinderea investigațiilor.

Ulterior, în baza probelor acumulate, au fost efectuate percheziții la două adrese din municipiul Chișinău, unde locuiesc doi cetățeni moldoveni de 47 și 53 de ani, presupus implicați în schemă. La domiciliile acestora au fost găsite alte 187 de pastile ce urmează a fi supuse expertizării, precum și telefoane mobile și înscrisuri de ciornă considerate relevante pentru dosar.


În urma acțiunilor procesuale, cetățeanul român a fost reținut pentru 72 de ore, iar ceilalți doi suspecți sunt cercetați în stare de libertate. PCCOCS anunță că investigațiile continuă pentru stabilirea întregii rețele și a sursei substanțelor.

Oamenii legii reamintesc că punerea în circulație a drogurilor sau substanțelor psihoactive interzise este ilegală și se pedepsește conform legislației în vigoare. Suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

Doi copii intoxicați cu monoxid de carbon la Fălești. Coloană pe gaz conectată la butelie, instalată în baie

Doi copii de 2 și 6 ani din satul Șoltoaia, Fălești, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o coloană pe gaz propan-butan folosită pentru încălzirea apei.

Publicat

Incidentul a avut loc pe 8 decembrie, la ora 20:45, în timp ce mama îi spăla în baie. În încăpere nu exista ventilare, iar geamul era închis, ceea ce a favorizat acumularea gazelor. Copiii au fost preluați de un echipaj medical și transportați la spitalul raional.

Menționăm că o persoană a murit, iar alte două au fost spitalizate în ultimele 72 de ore în raioanele Rîșcani, Anenii Noi și Criuleni, în urma unor incendii și intoxicații cu fum.

Un bărbat de 60 de ani din Malinovscoe a fost găsit carbonizat într-o locuință cuprinsă de flăcări. La Floreni, un bărbat de 73 de ani a fost evacuat dintr-un apartament incendiat și transportat la spital cu intoxicație cu fum.


La Izbiște, o femeie de 86 de ani a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la o sobă defectă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii