Moldova
/FOTO/ 24 de ore de foc, pe teritoriul țării. Pompierii au intervenit pentru a stinge 118 incendii de vegetație
24 de ore de foc, pe teritoriul țării. Pompierii au intervenit pentru a stinge 118 incendii de vegetație.

Unul dintre cele mai grave incendii s-a produs în localitatea Nicolaevca, raionul Florești unde focul a cuprins peste 40 de hectare de teren. Iar în raionul Ialoveni, satul Puhoi focarele de ardere au nimicit 12 ha de vegetație Situația a fost una tensionată și în localitatea Talmaza, raionul Ștefan Vodă.
Acolo, pompierii au lichidat arderea ce cuprinsese 18 hectare de teren. Salvatorii au intervenit și în localitatea Ursoaia Nouă din raionul Căușeni unde 5 ha de teren au fost compromise, iar în raionul Vulcănești focul a distrus 7 ha de stufăriș și iarbă. De intervenția pompierilor a fost nevoie și în raioanele Anenii Noi și Cahul.
În total, în ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 118 misiuni și au lichidat focul de pe 143 ha de teren. În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă oamenii să respecte regulile antiincendiare și să nu aprindă iarba uscată, stufărișul și gunoiul menajer, întrucât în condiții de vânt și umiditate redusă, focarele se pot răspândi cu repeziciune pe spații extinse.
În situații de risc oamenii trebuie să apeleze Serviciul 112.
Moldova
/VIDEO/ „Afacere” vegetală, dată peste cap: Patru persoane din Taraclia, suspectate de circulața drogurilor.
„Afacere vegetală”, dar cu iz narcotic. Oamenii legii au destructurat activitatea infracțională a patru persoane din sudul țării, suspectate de cultivarea, prelucrarea și circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor și a precursorilor acestora. Trei suspecți au fost plasați în arest.

Potrivit polițiștilor și procurorilor, complicii, care s-au dovedit a fi patru bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 42 de ani, s-ar fi specializat pe circulația drogurilor pe teritoriul raionului Taraclia.
În urma perchezițiilor la domiciliile suspecților, oamenii legii au depistat și ridicat marijuana, hașiș, rășină de cannabis, ulei de cannabis, dar și peste 200 de plante de cânepă, plante de mac și paie uscate de mac – în valoare totală de circa 400.000 de lei.
Prin urmare, drogurile au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei, iar trei persoane au fost arestate. Menționăm că, potrivit legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiuni riscă închisoare de la 3 la 7 ani.
Cercetările în cauză continuă, în vederea stabilirii întregii arii infracționale.
Moldova
Luptă pentru viață: Membrii unei familii din Moldova, răniți într-un accident, în Italia.
O familie din Republica Moldova a fost implicată într-un accident rutier cumplit produs în nordul Italiei. O femeie însărcinată și fetița ei de doar doi ani au ajuns în spital cu răni grave, după ce patru autoturisme s-au ciocnit violent pe o șosea din regiunea Veneto.

Totul s-a întâmplat în data de 2 august, în jurul orei 17:00. Potrivit presei italiene, accidentul s-ar fi produs în urma unei depășiri riscante, care a dus la un impact semi-frontal între două mașini. În urma coliziunii violente, și alte două automobile, care se deplasau regulamentar au fost tamponate, iar în total opt persoane au fost rănite. Cei mai grav afectați au fost membrii familiei originare din Moldova. Fetița de doi ani a fost transportată cu elicopterul medical la spitalul din Padova. Iar mama sa, o tânără de 28 de ani însărcinată, și tatăl – un bărbat de 38 de ani – au fost internați în stare gravă la spitalul din Mestre.
Alte cinci persoane, toți cetățeni italieni, s-au ales cu traumatisme ușoare. Poliția locală și carabinierii continuă cercetările pentru a stabili exact cine se face vinovat de tragedie.
Moldova
Licitație de miilioane, cu iz penal: Mai multe persoane cu funcții publice, cercetate de CNA pentru corupție.
O licitație publică pentru un teren de 27 de hectare s-a transformat într-un dosar penal de proporții. Centrul Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, investighează un grup format din mai multe persoane – printre care un primar, un avocat, un fost polițist și un agent economic, suspectate de implicare într-o schemă de mită estimată la 12 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, bănuiții ar fi intervenit ilegal în procesul unei licitații publice privind darea în arendă a unui teren de 27 de hectare, care conține zăcăminte de substanțe minerale. Compania declarată câștigătoare ar fi fost, de fapt, o societate comercială nou-înființată, controlată din umbră de grupul investigat.
În schimbul sumei colosale de 12 milioane de lei, suspecții erau dispuși fie să cedeze întreaga firmă împreună cu drepturile asupra licitației, fie să semneze un contract de subantrepriză cu un alt agent economic. Mai mult, ar fi pretins procente din vânzarea zăcămintelor, diminuând artificial valoarea de piață cu circa 1,8 milioane de lei, invocând influența asupra unor funcționari din Primăria Cosăuți pentru obținerea actelor permisive.
Pentru anularea unei licitații anterioare și „schimbarea” câștigătorului, ar mai fi cerut și o mită de 500.000 de lei.
Ofițerii CNA au desfășurat percheziții la domiciliile și sediile celor vizați. Deocamdată, toate persoanele au fost recunoscute în calitate de bănuiți și urmează a fi cercetați în stare de libertate.
-
Moldova6 zile în urmă
Luptă între viață și moarte: Trei bărbați, grav răniți și descarcerați, după ce au ajuns cu mașina într-un copac.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Căra bancnote cu duiumul: Bărbatul prins la vamă cu valiza plină cu bani, condamnat.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Cripto-bogăție, doar promisă: Un bărbat, reținut pentru escrocherii de milioane.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Crimă obscură în sudul țării: Un bărbat a decedat fiind bătut de propriul fiu. Familia a încercat să-i ascundă fapta.
-
Moldova5 zile în urmă
Impact frontal, la nord: Un bărbat a ajuns la spital în urma accidentului.
-
Moldova10 ore în urmă
/VIDEO/ „Afacere” vegetală, dată peste cap: Patru persoane din Taraclia, suspectate de circulața drogurilor.
-
Moldova12 ore în urmă
Tragedie cumplită la Ungheni: Un copil de 5 ani a murit, după ce a fost lovit de un microbuz de rută.
-
Moldova5 zile în urmă
Reținut cu droguri la doar 18 ani: Marijuană hidroponică, găsită în ascunzișuri din capitală.