Rețele de socializare

Moldova

Coliziune în lanț la Sîngera: Trei persoane au fost rănite după ce un șofer ar fi ieșit pe contrasens.

Dimineață cu ghinion la intrarea în orașul Sîngera: mai multe persoane au ajuns la spital după un accident în lanț.

Publicat

Impactul s-a produs în dimineața zilei de 31 martie, în jurul orei 08:00. La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 52 de ani, aflat la volanul unui automobil, în timp ce se deplasa pe traseu, din motive care urmează a fi stabilite, ar fi ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un alt vehicul, condus de un bărbat de 34 de ani. În urma impactului puternic, unul dintre automobile a fost proiectat într-un alt mijloc de transport.

În urma accidentului, șoferul care ar fi provocat impactul, pasagerul acestuia, dar și conducătorul celui de-al treilea vehicul au suferit diverse traumatisme. Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportate la spital pentru investigații și tratament.


Polițiștii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Advertisement

Moldova

Weekend marcat de tragedii: Doi minori și un bărbat s-au înecat în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești.

Weekend marcat de tragedii în țară. Doi minori și un bărbat s-au înecat în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești.

Publicat

Primul caz cutremurător s-a produs în raionul Ungheni. Un adolescent de 16 ani a intrat în apă alături de prieteni, într-o zonă unde scăldatul este interzis. În câteva clipe, distracția s-a transformat în panică – băiatul a început să se înece sub privirile neputincioase ale celor din jur. Scafandrii au fost chemați de urgență, însă intervenția lor s-a încheiat tragic: corpul minorului a fost găsit la zeci de metri de mal.

Nici ziua următoare nu a adus vești mai bune. În raionul Cantemir, o copilă de doar 13 ani și-a pierdut viața chiar în curtea casei. Fata a intrat într-un bazin gonflabil fără știrea părinților. A fost scoasă din apă de tatăl său, însă, în ciuda eforturilor disperate, nu a mai putut fi salvată.

Al treilea caz a avut loc în raionul Fălești. Un bărbat de 43 de ani a mers la scăldat împreună cu prietenii, într-un bazin improvizat. Potrivit primelor informații, înainte de a intra în apă, aceștia ar fi consumat alcool. La scurt timp, bărbatul s-a înecat. Trupul său a fost recuperat de localnici.


Salvatorii trag un nou semnal de alarmă și spun că scăldatul în locuri neamenajate, lipsa supravegherii copiilor sau consumul de alcool înainte de a intra în apă sunt printre cele mai frecvente cauze ale acestor drame.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, 31 de persoane inclusiv 7 minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Transporta ilegal migranți: Un moldovean, suspectat pe caz, ar fi fugit din Ucraina pentru a scăpa de răspundere penală.

Un moldovean de 59 de ani, implicat într-o schemă de migrație ilegală a cetățenilor ucraineni, a fost localizat pe teritoriul Republicii Moldova, după ce ar fi fugit din Ucraina pentru a scăpa de răspundere penală.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, bărbatul făcea parte dintr-o grupare criminală organizată și avea rolul de transportator. Acesta ar fi ajutat cetățeni ucraineni să treacă ilegal granița de stat.

Conform informațiilor oferite de autoritățile ucrainene, individul a fost reținut pe teritoriul țării vecine în timp ce transporta șapte bărbați ascunși într-un autocamion, cu scopul de a le facilita trecerea clandestină a frontierei.

Ulterior, pentru a evita pedeapsa, acesta ar fi traversat ilegal frontiera moldo-ucraineană și s-a întors în Republica Moldova.


După acțiuni de investigație desfășurate în comun de polițiștii de frontieră din nordul țării și ofițerii Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, suspectul a fost identificat și documentat.

În prezent, sub conducerea Procuraturii Rezina, ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica și alți membri ai grupării criminale.


Citește mai departe

Moldova

Incident cu semne de întrebare: Polițist agresat și autospecială avariată, după ce un motociclist a fugit de control.

Încă un incident cu implicarea unei motociclete și a unei autospeciale a poliției s-a produs în weekend, de această dată în raionul Cahul. Un control de rutină s-a transformat într-un scandal cu violențe, după ce un motociclist de 18 ani a fugit de poliție, iar ulterior un grup de persoane a atacat un agent și a avariat mașina oamenilor legii.

Publicat

Totul s-a întâmplat în localitatea Tartaul de Salcie. Potrivit informațiilor publicate de poliție,  agenții de patrulare ar fi încercat să oprească o motocicletă neînmatriculată, pe care se aflau doi tineri fără echipament de protecție. În loc să tragă pe dreapta, motociclistul a apăsat accelerația și a încercat să scape.

Cursa nu a durat mult. Tânărul a pierdut controlul și a ajuns în afara carosabilului. După impact, a abandonat motocicleta și a fugit, însă a fost găsit rapid de oamenii legii. Pasagera lui, tot de 18 ani, a scăpat fără răni grave.

Situația a degenerat însă în timpul documentării cazului. La fața locului s-ar fi adunat un grup de persoane care a blocat autospeciala poliției. În haosul creat, un bărbat de 42 de ani a lovit un polițist, iar un alt tânăr a deteriorat capota mașinii de serviciu.


Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore și duși la Inspectoratul de Poliție Cahul.

Motocicleta a fost ridicată și dusă la o parcare specială, iar ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii