Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Aproape 700 de mașini, evacuate după ce șoferii le-ar fi parcat neregulamentar. Majoritatea cazurilor s-au produs în capitală

Zilnic, polițiștii INSP aflați la menținerea și asigurarea ordinii publice luptă cu conducătorii auto, care staționează sau parchează unitățile de transport neregulamentar.

Publicat

Majoritatea dintre șoferi găsesc diferite scuze, însă cu toții cunoaștem, că staționarea sau parcarea neregulamentară creează un mare disconfort atât pietonilor, cât și conducătorilor auto.

De la începutul acestui an, pe întreg teritoriul țării, polițiștii INSP au sancționat 697 de conducători auto pentru parcarea și staționarea în locuri interzise, dintre care 581 sunt doar în municipiul Chișinău, iar în rezultat 106 automobile au fost ridicate la parcarea specială.

Menționăm că, ne-am autosesizat inclusiv pe cazul parcării neregulamentare a unui automobil ce aparține unei autorități din subordinea organului central executiv. Șoferul a fost identificat și sancționat cu o amendă și puncte de penalizare.


Amintim că, staționarea sau parcarea mijlocului de transport în locuri interzise se sancționează, conform Codului Contravențional al Republicii Moldova, cu amendă în mărime de la 900 până la 1500 de lei, aplicarea a 4 puncte de penalizare și ridicarea unității de transport cu transportarea la parcarea specială.

Poliția Națională mizează pe responsabilitatea fiecărui conducător auto, pentru a nu crea impedimente altor categorii de participanți la trafic.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii