Moldova
/VIDEO/ Soldații care ar fi ucis în bătaie un tânăr, în parcul de la Botanica, în arest pentru 30 de zile
Au fost trimiși după gratii cei doi militari, care l-ar fi omorât în bătaie pe tânărul de 21 de ani, în parcul Valea Trandafirilor de la Botanica. Soldații vor petrece următoarele 30 de zile la Penitenciarul nr. 13 din capitală. Decizia aparține magistraților de la de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Procurorul de caz a motivat că suspecții ar putea influența ancheta ori să fugă din țară prin zona transnistreană. Suspecții au fost aduși încătușați în fața instanței. Avocatul din oficiu susține că unul dintre inculpați și-a recunoscut vina parțial.
Procurorul de caz a declarat că, în demersul înaintat astăzi, a motivat riscul influențării anchetei de către cei doi militari. Mai mult decât atât, Sergiu Savca susține că există riscul ca suspecții să fugă din țară prin regiunea transnistreană. Avocatul unuia dintre militari a declarat că bănuiții își recunosc parțial vina, scrie Tv8.md
„La această etapă, învinuitul a recunoscut parțial vinovăția în fapta săvârșită. Acesta a declarat că a existat o altercație, că au fost aplicate lovituri părții vătămate, însă acesta nu a urmărit faptul omorului acestei persoane”, susține avocatul din oficiu, Sergiu Cotruță.
Totodată, avocatul susține că victima încă era în viață, atunci când a fost lăsat să zacă la pământ, iar cei doi militari nu și-ar fi dat seama că loviturile aplicate de ei vor fi fatale.
„Conform celor susținute de martori și de către persoană, la momentul părăsirii locului în care s-a săvârșit această faptă, persoana era în viață și nu existau motive ori dubii că ar fi posibil să decedeze”, a mai adăugat Sergiu Cotruță.
Tânărul în vârstă de 21 de ani făcea carieră în modeling și era singurul copil la părinți. Astăzi, acesta a fost petrecut pe ultimul drum. Acum câteva zile, tânărul a fost omorât în bătaie, de doi militari, care se aflau în stare de ebrietate. Corpul neînsuflețit al tânărului a fost găsit de trecători pe malul unui lac din parcul Valea Trandafirilor. Medicii legiști au depistat pe corpul victimei semne de moarte violentă. Tot lângă cadavru, a fost găsit și un bon de plată de la un magazin, care i-a ajutat pe criminaliști să dea de urmele făptașilor. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, cei doi soldați, care au fost înrolați anul trecut în Armata Națională, riscă ani grei de închisoare. Potrivit responsabililor Ministerului Apărării, militarii se aflau în concediu.
Moldova
Tânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, iar câteva ore mai târziu a fost găsit fără viață. Tragedia s-a produs în dimineața de 31 iulie, pe plaja din Vadul lui Vodă.
Potrivit informațiilor oferite de IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 09:40, când un grup de tineri se afla la scăldat. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei rămași la mal au dat alarma și au sunat imediat la 112.
La fața locului au intervenit scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au început căutările sub apă. Operațiunea a durat câteva ore.
În jurul orei 13:00, salvatorii au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al tânărului, în apropiere de localitatea Pîrîta. Potrivit unor surse media, victima ar fi un tânăr de origine indiană.
Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.
În acest context, salvatorii vin cu un nou apel către populație: oamenii sunt îndemnați să se scalde doar în locuri amenajate și supravegheate, să evite consumul de alcool înainte de a intra în apă și să nu se aventureze la distanțe mari de mal.
De asemenea, părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii fără supraveghere, nici măcar pentru câteva clipe.
În caz de pericol, specialiștii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.
Moldova
Vecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.
O femeie a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert care conținea droguri. La aproape cinci ani de la incident, fostul său vecin, un bărbat de 29 de ani, a fost condamnat pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul s-a produs în decembrie 2021. Victima și inculpatul erau foști vecini și păstrau o relație de prietenie. Femeia a mers în vizită la bărbat, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Deși inițial a refuzat dulciurile, în dimineața următoare a acceptat să guste dintr-un desert oferit de acesta.
La scurt timp după ce a plecat, femeii i s-a făcut rău. Potrivit procurorilor, bărbatul nu a solicitat imediat intervenția ambulanței, iar starea victimei s-a agravat rapid. Femeia a început să aibă convulsii și să-și piardă cunoștința, fiind salvată după ce o trecătoare a apelat Serviciul 112. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Expertizele au confirmat prezența canabisului și benzodiazepinelor în organismul femeii, iar medicii au precizat că astfel de substanțe, în combinație cu alcoolul, pot provoca convulsii, pierderea cunoștinței și chiar deces.
Ulterior, în urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, oamenii legii au ridicat peste 10 grame de marijuana și rășină de cannabis. În instanță, bărbatul a recunoscut doar că deținea drogurile pentru consum propriu, însă a negat că le-ar fi introdus în desert.
Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane. Totodată, acesta va trebui să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 de lei pentru cheltuieli judiciare. Pentru infracțiunea de deținere a drogurilor, inculpatul a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.
Moldova
/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.
Un tânăr de 27 de ani a pus pe jar salvatorii și polițiștii din Chișinău, după ce a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Costin.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iulie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:0, iar la fața locului au fost trimise de urgență două echipaje de salvatori.
Potrivit primelor informații, tânărul recursese la acest gest după o ceartă cu soția.
Pentru a preveni o tragedie, pompierii au instalat o pernă gonflabilă de salvare în fața blocului, în timp ce polițiștii și salvatorii au încercat să-l convingă să renunțe.
După mai multe minute de negocieri, intervenția s-a încheiat cu succes. Tânărul a fost convins să coboare în siguranță, evitându-se astfel un deznodământ tragic.
Cazul este documentat de oamenii legii, iar circumstanțele urmează să fie stabilite.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Migrație clandestină, anihilată: Trei moldoveni au fost reținuți în dosar și trei migranți, depistați în zona de frontieră.
-
Moldova6 zile în urmăSe zbate între viață și moarte: Un copil de cinci ani a fost lovit în plin de o mașină, la Bălți.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
-
Moldova3 zile în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmăTragedie pe drum: O fată de 17 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un pilon electric, la Ungheni.
-
Moldova4 zile în urmăA căzut de la înălțime: O tânără, salvată și dusă la spital după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandă de proporții la frontieră: Circa 7,2 milioane de țigări, ascunse în 15 tone de căpșuni. 14 percheziții în nord.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Caz șocant la Șoldănești: Un bărbat este suspectat că ar fi abuzat sexual cel puțin doi minori.
