Moldova
Voiau să scape de carantină cu orice preț: Patru moldoveni, prinși la frontieră cu certificate Covid falsificate
Alți patru conaționali depistați la trecerea frontierei de stat cu certificate de vaccinare împotriva Covid-19, cu semne clare de falsificare. În toate cazurile, documentele sunt eliberate de autoritățile medicale din Republica Moldova, când de fapt în data imunizării cetățenii se aflau peste hotare.
Documentați pentru uz de fals în acte sunt patru bărbați originari din raioanele Cahul, Vulcănești și municipiul Chișinău, cu vârste cuprinse între 33 și 51 de ani. Au fost identificați la intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați.
La audieri, doar una din persoane a recunoscut că nu s-a vaccinat, deși a rămas nedumerit cum a apărut în baza de date. Ceilalți călători și-au menținut poziția, susținând că s-au imunizat împotriva Covid-19, însă refuzând să ofere alte detalii.
În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub toate aspectele legale, ca într-un final să fie luate măsurile necesare în privința persoanelor care folosesc, dețin sau confecționează acte falsificate.
De la începutul anului curent și până în prezent, în punctele de trecere a frontierei au fost depistate 117 certificate de vaccinare împotriva Covid-19 falsificate. De amintit că la prezentarea unui certificat de vaccinare valabil, persoana este scutită de regimul de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova.
Moldova
Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.
Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.
Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.
Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.
În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.
Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.
Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.
Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului, femeia a decedat pe loc.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.


Moldova
Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.
Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.
Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.




-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
-
Moldova2 zile în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldova3 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldovao zi în urmăIncendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldovao zi în urmăCercetați pentru braconaj: Doi bărbați din Ialoveni păstrau acasă arme ilegale și carne de vânat.
-
Moldova10 ore în urmăAccident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
