Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Tărie vândută la miez de noapte. Polițiștii din Bălți au aplicat amenzi celor ce vând alcool noaptea

În municipiul Bălți, angajații poliției efectuează raiduri, cu scopul de а preveni vânzările ilegale de băuturi alcoolice pe timp de noapte. Amintim că, în Republica Moldova realizarea produselor alcoolice în intervalul orelor 22:00- 08:00 este interzisă. Însă unele magazine cu activitate non-stop ignoră aceste restricții.

Publicat

Pe timp de noapte, în magazine se formează adevărate cozi cu doritori de a procura alcool. Asta ne demonstrează, imaginile suprinse de o cameră ascunsă într-un market din Bălți, transmite BTV.MD.

După ce angajații poliției aplică amenzile pentru realizarea băuturilor alcoolice în timpul nopții, unii agenți economici atacă procesele verbale intentate. Ei afirmă că, berea nu este un produs alcoolic. Dacă este sau nu permisă vânzarea berii pe timp de noapte , l-am întrebat pe Andrei Gurin, șeful Direcția Controlul Siguranței și Calității Produselor Vitivinicole, Alcoolului etilic, Berii și a Producției Alcoolice.

La momentul publicării acestui material, la solicitarea redacției BTV serviciul de presă al poliței din Bălți, nu ne-a prezentat statistica de la începutul anului 2021 cu privire la numărul amenzilor aplicate pentru comercializarea alcoolului în intervalul 22:00-08:00.


Potrivit punctului 3 din articolul 286 ,, Încălcarea regulilor de comercializare cu amănuntul a băuturilor alcoolice” din Codul Contravențional al Republicii Moldova, pentru comercializarea băuturilor alcoolice tari, persoanele fizice riscă amendă de la de la 60 la 90 de unități convenționale, pentru persoanele cu funcție de răspundere amenda este de la 90 la 180 de unități, iar persoanelor juridice le pot fi aplicate de la 150 la 300 de unități convenționale. La fel în toate cazurile pot fi aplicate sancțiuni cu privire la privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.


Advertisement

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

Moldova

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 16 mai, pe strada Nicolae Testemițanu din cartierul Telecentru. La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști, pompieri, gata oricând să instaleze perna de salvare, și medici cu ambulanța.

În urma discuțiilor avute cu angajata serviciului psihologic, bărbatul a fost convins să renunțe la acțiunile sale periculoase.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, tânărul are 27 de ani și le-ar fi declarat forțelor de ordine că s-a certat cu prietena sa, de aceea a decis să se arunce de pe clădire.


În legătură cu acest caz, a fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei: Șoferul este căutat de poliție

Un șofer a provocat un accident violent în capitală, iar imediat după a fugit de la fața locului și este căutat de poliție.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 mai pe Șoseaua Hîncești, la intrarea pe podul din zonă.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, șoferul aflat la volan ar fi pierdut controlul asupra mașinii în curbă, iar în rezultat a derapat, a tamponat un alt automobil, după care s-a răsturnat. La volanul celuilalt vehicul se afla un bărbat de 36 de ani, care a scăpat nevătămat.

Imediat după impact, șoferul care s-ar face vinovat a fugit de la locul accidentului, abandonând automobilul distrus în mijlocul străzii. La scurt timp, poliția a intervenit pentru documentare, mașina inversată a fost dusă la parcarea specială, iar șoferul- căutat de oamenii legii.


Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și a identifica locul aflării conducătorului auto responsabil de cele întâmplate.

 


Citește mai departe

topul săptămânii