Rețele de socializare

Diaspora

Doi moldoveni sunt documentați de Poliția de frontieră română, după ce ar fi urcat la volan fără a deține permis de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa a doi bărbați care conduceau ansambluri rutiere, deși nu dețineau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Publicat

În data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 01.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară,  un cetățean din  R. Moldova, în vârstă de 45 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un autocamion și o remorcă, ambele înmatriculate în Olanda.

La controlul de frontieră, acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere prezentat la controlul de frontieră prin intermediul unui concetăţean, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 100 de euro, cu scopul de a-și găsi mai ușor un loc de muncă în străinătate.


Jumătate de oră mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere.

În ambele cazuri poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că cei doi bărbați nu sunt posesori de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


Colegii noștri efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, cetățeanul din R.Moldova fiind cercetat și pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals în înscrisuri oficiale.

Diaspora

Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni

Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Publicat

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.

Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.

Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.


Citește mai departe

Diaspora

O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea

O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

Publicat

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.

Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.

”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.


Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.


Citește mai departe

Diaspora

Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă

Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Publicat

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.

Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii