Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Operținunile ”Nopți albe” și ”Viteza” în plină desfășurare în sudul țării. Poliția previne despre pedepsele pe care le riscă șoferii

Accidentele de pe drumurile țării au devenit considerabil mai frecvente ca urmare a conducerii în stare de ebrietate și a iresponsabilității șoferilor.

Publicat

Numai pe teritoriul Găgăuziei, sunt înregistrate aproximativ 300 de cazuri de conducere a transportului sub influența alcoolului. În scopul prevenirii accidentelor Inspectoratul Național de Securitate Publică a pornit operațiunile ”Nopți albe” și ”Viteza”.

Poliția avertizează conducătorii auto în cazul în care șoferii încalcă regulamentul rutier, aceștia riscă pedeapsă cu sancțiuni contravenționale, până la privarea de dreptul de a conduce.

„Dacă după verificare aparatul etilotest a arătat de la 0,15 la 0,30 mg/l, atunci șoferul este adus la răspundere administrativă cu amendă minimă de 17.500 lei și maxim 22.500 lei. De asemenea, șoferul este privat de dreptul de a conduce vehicule pe o perioadă de la 6 luni, până la un an ”, a declarat Andrei Dimitroglo, subofițer superior al Departamentului Sud al Inspectoratului Național de Securitate Publică.


Dacă testul la alcool arată mai mult de 0,30 mg/l în aerul expirat, șoferului, riscă dosar penal.

Operațiunea ”Nopți albe” și ”Viteza” ​​a început pe 24 august și va dura câteva săptămâni. Amenda minimă pentru viteză este de 600 de lei cu aplicarea a trei puncte de penalizare. Pedeapsa maximă poate ajunge la 1800 de lei și cinci puncte de penalizare.

gagauzinfo.md


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Jaf în plină zi, în mijlocul pieței: O femeie a rămas fără 28 de mii de lei, iar hoțul a fost prins la scurt timp.

Scene de jaf în mijlocul zilei într-o piață de pe strada Calea Basarabiei din Capitală. Un bărbat de 50 de ani ar fi furat o geantă plină cu bani, lăsată nesupravegheată de o femeie care se afla la cumpărături. În interior se aflau 28 de mii de lei.

Publicat

Hoțul a profitat de neatenția victimei, ar fi apucat geanta de pe o paletă de lemn și a ieșit rapid din piață. Femeia a observat dispariția și a alertat imediat poliția.

Oamenii legii din cadrul Inspectoratului Centru au reacționat prompt. Suspectul a fost identificat și reținut în scurt timp. O parte din bani a fost recuperată și returnată proprietarei, iar bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Conform legii, individul riscă o amendă de la 27 500 la 42 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de la 2 la 5 ani.
Poliția le reamintește cetățenilor să fie vigilenți în piețe și locuri publice aglomerate și să nu lase bunuri de valoare nesupravegheate, nici măcar pentru câteva secunde.



Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Poliția cere ajutorul oamenilor: un bărbat din Orhei este dat dispărut de mai bine de două săptămâni.

Un bărbat de 56 de ani din satul Brănești, raionul Orhei, este căutat cu disperare de familie și poliție, după ce a dispărut fără urmă. Acesta a plecat de acasă pe 3 iunie, într-o direcție necunoscută, și de atunci nu a mai fost văzut.

Publicat

Familia a alertat autoritățile pe 9 iunie, iar de atunci sunt desfășurate căutări, însă fără rezultat. Potrivit rudelor, bărbatul purta în momentul dispariției un chipiu alb, un maiou deschis la culoare și pantaloni scurți maro.

Poliția face apel către toți cei care l-ar fi văzut sau care dețin orice informație ce ar putea ajuta la identificarea locului în care s-ar putea afla. În acest context, persoanele care
cunosc informații despre bărbatul dispărut sunt rugate să sune imediat la numerele de telefon 112 sau 078 325 001. Orice indiciu contează.


Citește mai departe

Moldova

Flăcări în miez de noapte, la Cahul: o familie a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu.

O familie din Cahul a trăit clipe de coșmar în toiul nopții, după ce casa lor a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Flăcările au izbucnit pe strada Mihail Kogălniceanu, iar în doar câteva minute, focul a cuprins aproape tot acoperișul locuinței și bunurile din interior.

Publicat

Apelul la 112 a fost făcut la ora 03:26. La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri, care s-au luptat cu flăcările până în zori. 80 la sută din acoperiș a ars, iar familia a rămas practic fără nimic.

Din interior, salvatorii au reușit să evacueze două butelii de gaz, evitând o explozie care ar fi putut transforma totul într-un dezastru și mai mare.

Cauzele incendiului urmează să fie stabilite de specialiștii din cadrul IGSU.


Citește mai departe

topul săptămânii