Moldova
/VIDEO/ Au răpit un automobil pentru a se plimba. Acum doi tineri riscă până la 4 ani de închisoare
Un tânăr în vârstă de 26DE ani și un minor în vârstă de 16 ani, originari din raionul Călărași și orașul Comrat, în urma măsurile întreprinse au fost reținuți de către ofițerii secției investigare infracțiuni a Direcției de Poliție a municipiul Chișinău de comun cu polițiștii IP Centru și cu suportul colegilor din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri, fiind suspectați de răpirea unui automobil.
Aceștia s-au dovedit a fi judecați pentru infracțiuni analogice.
În noaptea de 10 august în jurul orei 22:30, polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 48 de ani, comunicând că i-a fost răpit automobilul de marcă „Mazda 2”, parcat pe strada Nicolae Testimițeanu. Femeia a comunicat forțelor de ordine că dimineața a venit la serviciu a parcat unitatea de transport iar când a ieșit a depista lipsa acestuia, alertând imediat poliția.
Suma prejudiciului a fost estimată de către proprietarul unității de transport la 135 mii lei.
Polițiștii imediat au dispus măsuri speciale de investigație fiind orientate toate subdiviziunile IGP și MAI, pentru depistarea automobilului cât și a făptașilor care au comis infracțiunea.
Urmare a măsurilor demarate de către ofițerii de investigație, urmărire penală și cu suportul unui echipaj al Direcției regionale Centru a IGC, automobilul răpit și suspecții au fost reținuți și escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina, comunicând că au răpit automobilul de marcă „Mazda 2”, cu scopul de a se plimba prin oraș. Totodată în cadrul cercetărilor la fața locului în automobile au fost depistate două biciclete care s-au dovedit a fi furate de pe teritoriul capitalei.
Tânărul de 26 de ani a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție al Direcției de Poliție municipiul Chișinău iar minorul se cercetează în stare de libertate. În privința suspecților au fost inițiate două cauze penale pentru „Furt” și „Răpirea mijlocului de transport”. Conform legislației pentru faptele comise ei riscă amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 4 ani.




Moldova
/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de ofițerii antidrog, fiind bănuit că vindea marijuana în apropierea instituțiilor de învățământ universitar din Chișinău. Activitatea acestuia a fost documentată de Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.
Potrivit anchetei, bărbatul era „curier” într-un magazin online de droguri și își organiza singur rețeaua de distribuție. Pentru a nu fi depistat, ar fi închiriat un apartament în capitală, pe care îl folosea drept depozit. De acolo, pregătea drogurile pentru vânzare — marijuana era ambalată în plicuri de 1–2 grame și apoi ascunsă în diferite locuri, de unde cumpărătorii o ridicau.
Tânărul a fost reținut într-o zonă forestieră de lângă Cimișlia, în timp ce încerca să ridice o nouă partidă de droguri. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat marijuana, cocaină, pastile psihotrope și un cântar de precizie.
Valoarea substanțelor interzise depistate este estimată la 200 de mii de lei.
Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta riscă până la 10 ani de închisoare.
Moldova
„Combo” de infracțiuni, la volan: Un șofer beat și cu permisul anulat a încercat să dea mită polițiștilor, la Cahul.
A fost prins beat la volan, fără permis și cu mita pregătită. Un bărbat de 49 de ani din raionul Cahul este cercetat penal după ce a încercat să scape de polițiști oferindu-le bani.
Totul s-a întâmplat în localitatea Colibași. Echipajul de patrulare a observat un automobil care se deplasa haotic și punea în pericol ceilalți participanți la trafic. Când a fost oprit, șoferul abia se ținea pe picioare.
Deși polițiștii i-au cerut să fie testat cu aparatul Drager, bărbatul a refuzat. În schimb, a încercat să le ofere bani inspectorilor de patrulare, în speranța că va scăpa nepedepsit. Tentativa nu i-a reușit, iar la fața locului a fost chemată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cahul.
Verificările au arătat că individul avea dreptul de a conduce anulat, acesta fiind anterior sancționat pentru aceeași faptă.
Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice și tentativă de corupere a unui funcționar public. Conform legii, șoferul riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la patru ani de închisoare, în ambele cazuri- cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Moldova
Captură de țigări la Aeroportul Chișinău: 430 de pachete – confiscate!
Funcționarii postului vamal Aeroport, în comun cu polițiștii de frontieră, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a produselor din tutun, pe direcția de ieșire din Republica Moldova – cursa „Chișinău–Londra”.
Ambii pasageri au optat pentru traversarea culoarului verde „Nimic de declarat”, însă comportamentul acestora a trezit suspiciuni, fiind direcționați pentru verificări suplimentare.
În urma controlului fizic detaliat al bagajelor, au fost depistate, în total, 430 de pachete de țigări nedeclarate.
În primul caz, asupra unui bărbat în vârstă de 51 de ani, deținător al dublei cetățenii Republica Moldova–România, au fost identificate 330 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova, ticsite în valiza de cală.
Ulterior, asupra unui alt pasager, în vârstă de 41 de ani, cu aceeași destinație, au fost depistate 100 de pachete de țigări ascunse printre bunurile personale.
Produsele din tutun au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele vizate urmează a fi sancționate contravențional, conform prevederilor art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldovao zi în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova6 zile în urmăCaz fatal cu semne de întrebare: O moldoveancă a fost găsită fără viață într-o pensiune din Italia.
-
Moldova5 zile în urmăScandal de proporții la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Conducerea instituției și un agent economic, reținuți pentru corupție.
-
Moldova6 zile în urmăMașină făcută zob, la Pîrlița: Un șofer, descarcerat după ce s-a izbit de un copac. Ar fi adormit la volan.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ O afacere, transformată în cenușă: Un complex de băi din Durlești a fost distrus complet de flăcări.
-
Moldova4 zile în urmăNori negri de fum, la Bălți: O semiremorcă încărcată cu cabluri a fost mistuită în totalitate de foc.
-
Moldova5 zile în urmăCeartă între rude, sfârșită cu moarte: Un bărbat din Cantemir: condamnat la 15 ani de inchisoare pentru omorul unchiului său.
