Moldova
/FOTO/Transportul de mărfuri și persoane în trafic național și internațional, monitorizat de către inspectorii ANTA
În perioada 26 aprilie – 11 mai 2021, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional.
Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate în mun. Chișinău, Hîncești, Bălți, Ștefan-Vodă, Orhei, Florești, Basarabeasca, Căușeni, Cahul, Anenii Noi, Ialoveni, Cimișlia, Edineț, Strășeni, Criuleni, Dondușeni, Edineț, Comrat etc., precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni, Tudora, Costești, Cahul, Otaci și Giurgiulești, au fost aplicate sancțiuni contravenționale prin întocmirea a 168 de procese-verbale cu privire la contravenție (aplicate amenzi contravenționale în mărime de 8 357 u.c., ceea ce constituie 417 850 lei), în baza art. 197, 200, 204, 207 și 224 ale Codului Contravențional, pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.
Menționăm, că pentru 29 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.
De asemenea, în cadrul controalelor inopinate, 5 operatori de transport rutier s-au ales cu amenzi în mărime de 8400 u.c., ceia ce constituie 42 000 lei, pentru ignorarea prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, art. 49 “nerespectarea de către operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier a obligațiilor stabilite”, sancțiuni prevăzute de art. 197 alin. (29) al Codului Contravențional.
De la începutul anului 2021 și până la 11mai curent, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier și/sau prestarea serviciilor contra cost cu admiterea încălcărilor prevăzute de norma legală, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 1808 procese-verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea pentru 433 conducători auto a măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional și aplicate amenzi contravenționale în mărime de 127 508 u.c. (6 375 400 lei).
În acest sens, Agenția atenționează toți conducătorii auto antrenați în efectuarea operațiunilor de transport, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a tuturor actelor necesare activității pe care o desfășoară, să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere nr. 150 din 17.07.2014, în vederea evitării constrângerilor legale, dar și pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.
Acțiunile de monitorizare și control a transportului rutier de mărfuri, persoane și colete – vor continua !
Moldova
/VIDEO/ Explozie la Durlești: Martorii au filmat momentul deflagrației din blocul aflat în construcție.
O explozie puternică a zguduit în după-amiaza zilei de 4 iunie un bloc locativ aflat în construcție din orașul Durlești. Deflagrația a fost atât de puternică încât a fost auzită de locuitorii din zonă, iar momentul a fost surprins de mai mulți martori. Imaginile apărute pe rețelele sociale arată un nor dens de fum și flăcări ridicându-se deasupra clădirii imediat după explozie.
Alarma a fost dată la Serviciul 112, iar la fața locului, pe strada Cărtușa, au fost mobilizate de urgență patru echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși la intervenție, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că în interiorul clădirii au explodat patru butelii de gaz.
Din fericire, în urma deflagrației nu s-a produs un incendiu. Pompierii au efectuat lucrări de răcire a pereților și au întreprins măsuri pentru securizarea zonei, astfel încât să fie eliminat orice risc pentru persoanele aflate în apropiere.
Autoritățile spun că nimeni nu a avut de suferit. Totuși, explozia a provocat panică printre cei care se aflau în preajmă și a atras atenția trecătorilor și locatarilor din zonă.
Cauza producerii exploziei, precum și toate circumstanțele incidentului urmează să fie stabilite de organele competente, care au inițiat o anchetă.
Moldova
/AUDIO/ Bani pentru acte medicale? Un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați de trafic de influență.
O schemă de corupție sistemică, care ar fi funcționat într-o instituție medicală din raionul Edineț, este investigată de Centrul Național Anticorupție și procurorii din Bălți. În dosar sunt vizați un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați că ar fi primit bani pentru a influența rezultatele examinărilor medicale necesare obținerii statutului de „inapt” pentru serviciul militar.
Potrivit CNA, medicul oftalmolog din cadrul Centrului de Sănătate Edineț este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că poate influența persoane din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul remunerației ilegale, acesta ar fi promis că va determina acceptarea unor rezultate medicale favorabile, astfel încât persoana să fie declarată inaptă pentru satisfacerea serviciului militar.
În timpul investigațiilor, anchetatorii au descoperit și alte episoade infracționale. Potrivit probelor acumulate, medicul, împreună cu o asistentă medicală, ar fi pus la punct un mecanism ilegal prin care ar fi perceput bani de la pacienți pentru omiterea sau modificarea unor informații privind problemele depistate în timpul examinărilor oftalmologice.
Anchetatorii susțin că practica ar fi fost una repetitivă, iar mai multe persoane ar fi beneficiat de rezultate medicale favorabile în schimbul unor plăți necuvenite, ceea ce indică existența unor acte de corupție cu caracter sistemic în cadrul instituției medicale.
Medicul oftalmolog a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în birourile instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar. Asistenta medicală suspectată de implicare în schemă este cercetată în stare de libertate.
Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.
Potrivit legii, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Alexei Cotorobai, condamnat definitiv: 25 de ani după gratii pentru omorul unui bebeluș, răpire și agresare sexuală a unei minore.
Alexei Cotorobai, condamnat pentru omorul unui copil de doar 10 luni, răpirea mamei acestuia și agresarea ei sexuală își va ispăși definitiv pedeapsa de 25 de ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Nord, care a respins apelurile depuse de apărare și a menținut integral sentința emisă anterior de Judecătoria Orhei.
Cazul vizează o crimă comisă în februarie 2010, în raionul Telenești. Victima este un copil de 10 luni, iar mama acestuia era minoră la momentul faptelor. Potrivit Procuraturii Generale, imediat după tragedie au fost pornite investigații, însă circumstanțele reale ale cazului nu au fost elucidate complet, iar autorul nu a fost tras la răspundere penală timp de mai mulți ani.
Ancheta a fost reluată în anul 2024, după apariția unor informații și probe noi. Procurorii au verificat materialele acumulate anterior, au administrat noi probe, au audiat martori și au desfășurat acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.
În urma cercetării judecătorești, instanța a stabilit că inculpatul a provocat intenționat moartea copilului prin acte de violență, după care a răpit mama minorului și a constrâns-o la acte sexuale neconsimțite. Concluziile au fost confirmate și de magistrații Curții de Apel Nord.
Alexei Cotorobai este fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat pe 9 ianuarie 2025 la detenție pe viață pentru răpirea, violul și omorul unei tinere însărcinate, la Orhei.
-
Moldova2 zile în urmăȘoc și groază, la Strășeni: O fetiță de șapte ani ar fi fost agresată sexual de către un vecin.
-
Moldova7 zile în urmă„Premieră” dramatică în Moldova: Trupul Ludmilei Vartic, examinat prin tomografie computerizată.
-
Moldova7 zile în urmăAccident mortal la Fălești: Doi bărbați au decedat pe loc, după ce s-au izbit cu motocicleta într-o mașină.
-
Moldova2 zile în urmăȚeapă de 130.000 euro: Convinsă de falși clarvăzători, o femeie a pierdut peste 130 de mii de euro.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi de amploare în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: Șapte persoane reținute.
-
Moldova2 zile în urmăȘi-ar fi ucis vecinul: Un bărbat de 69 de ani a fost reținut, după ce în curtea sa a fost găsit cadavrul victimei.
-
Moldova3 zile în urmăImpact violent în Italia: Patru moldoveni au fost duși la spital, după ce două mașini s-au tamponat, la Padova.
-
Moldova3 zile în urmăAccident periculos, la Cupccini: Două mașini, făcute zob în urma impactului.











