Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/Răzbunare cruntă a unui individ din Tiraspol. Aceșta și-a băgat fosta iubită în spital după ce a bătut-o cu o piatră

Despre pacienta de 18 ani cu multiple leziuni, la miliție au anunțat medicii.

Publicat

Fata a comunicat că a fost supusă violenței de către fostul său iubit de care s-a despărțit cu aproape jumătate de an în urmă.

Suspectul a fost reținut.

Luat la întrebări acesta și-a recunoscut vine și a povestit cu lux de amănunte despre cele comise.


„I-am scris dacă ne putem vedea la ora 19 la clubul Vintage. Ea a căzut de acord.”

Tânărul i-a propus fetei să se plimbe, a condus fata într-un loc îndepărtat de oameni, iar apoi s-a năpustit asupra ei.

„Ea a încercat să mă lovească. Ulterior eu am scăpat-o la pământ și am început să o bat. Sub mână mi s–a minerit o piatră și fundul unei sticle sparte. Eu am luat sticla și am început să o bat. Apoi am bătut-o cu piatra. Credeam că am omorât-o. Am scotocit prin buzunare. Am luat din acestea cheile, căștile și două măști de protecție. După asta am cărat trupul în altă parte. Ea a început să se înece cu sânge. Eu m-am gândit că ea deja moare și am fugit.”


echipa.md

Moldova

Impact matinal în capitală: O pasageră, rănită, după ce mașina în care se afla a fost tamponată de un alt vehicul.

Accident periculos în capitală. O femeie a fost rănită și transportată la spital, după ce mașina în care se afla s-a tamponat cu un alt vehicul. Totul s-a întâmplat în dimineața de 10 august, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un automobil, condus de un bărbat de 42 de ani, în timpul deplasării ar fi ieșit pe contrasens, în circumstanțe care urmează să fie stabilite.

Ulterior, acesta s-a tamponat frontal cu o altă mașină, condusă de un bărbat de 51 de ani. În urma impactului, ambele vehicule au fost avariate considerabil, iar pasagera de 45 de ani din al doilea vehicul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Femeia a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru investigații și evaluarea stării de sănătate.


Deocamdată, nu au fost oferite alte detalii despre starea victimei sau despre eventualele cauze care ar fi dus la ieșirea automobilului pe contrasens.

Polițiștii continuă documentarea cazului și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Carambol în miez de noapte: Un tânăr băut și cu permisul auto suspendat a bușit două mașini parcate, în capitală.

Carambol în miez de noapte. Un șofer a provocat un accident după ce a lovit un obstacol, iar ulterior două automobile parcate. Cazul a devenit și mai grav după ce polițiștii au stabilit că bărbatul se afla în stare de ebrietate și, mai mult, avea permisul de conducere suspendat.

Publicat

Coliziunea s-a produs în miezul nopții de 9 august, la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu și Petru Zadnipru din sectorul Ciocana din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor preliminare, tânărul de 22 de ani se deplasa cu automobilul când, în circumstanțe care urmează să fie stabilite, a tamponat un obstacol. În urma impactului, mașina a fost proiectată și a lovit alte două automobile care erau parcate în zonă.

Din fericire, în urma accidentului nicio persoană nu a fost traumatizată. Pagubele materiale sunt însă considerabile.

La fața locului s-au deplasat forțele de ordine pentru documentarea cazului.


Polițiștii l-au testat alcoolscopic pe șofer, iar rezultatul a indicat că tânărul se afla în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Mai mult decât atât, verificările au mai arătat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar șoferul a fost reținut.


Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și pentru a documenta faptele comise.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Administrator reținut de procurori: Bărbatul este bănuit de escrocherie și insolvabilitate intenționată.

Aproape 5 milioane de lei, bani pe care două companii din domeniul agricol urmau să-i primească pentru grâu și floarea-soarelui, ar fi fost prejudiciul unei scheme de escrocherie și insolvabilitate intenționată, investigată de procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Fiscal.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, schema ar fi fost pusă în aplicare pe parcursul anului 2025. O companie din Chișinău ar fi procurat cantități de grâu și floarea-soarelui, însă, după acumularea datoriilor, administratorul acesteia ar fi solicitat inițierea procedurii de insolvabilitate. Scopul urmărit ar fi fost evitarea achitării pentru marfa primită și înstrăinarea fictivă a activelor companiei.

În cadrul investigației, oamenii legii au efectuat șase percheziții la domiciliile, oficiile și automobilele unor persoane cu funcții de răspundere din cadrul companiei vizate.

În urma acțiunilor, administratorul companiei a fost reținut. Totodată, au fost ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, contracte și înscrisuri de ciornă. În timpul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat o armă de foc și cartușe deținute ilegal.


Ulterior, PCCOCS i-a formulat administratorului învinuirea pentru escrocherie și insolvabilitate intenționată. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care ar fi implicate în schemă, recuperarea prejudiciului și stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

topul săptămânii