Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Arme și droguri, găsite la Edineț. Un tânăr de 22 de ani, reținut

Un tânăr din Edineț cercetat penal pentru comercializarea drogurilor și deținerea ilegală de arme și muniții.

Publicat

Polițiștii din Edineți, au recepționat o informație operativă, precum că un bărbat în vârstă de 22 ani, prin înțelegeri prealabile cu alte persoane, punea în circulație droguri în proporții deosebit de mari, pe teritoriul raionului.

Ca urmare a efectuării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit că, în perioada anilor 2020 – 2021, suspectul procura droguri, apoi le realiza altor consumatori de droguri locuitori ai raionului Edineț.

Astfel, la data de 31martie curent, polițiștii în comun cu procurorii Procuraturii raionului Edineț, l-au reținut în flagrant pe suspect, în timp ce realiza substanțe stupefiante unui cumpărător.


Ulterior, în urma efectuării percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat 500 de grame de droguri sintetice, 21 de telefoane mobile, cartele SIM, un pistol, cărtușe, un cântar electronic care era folosit în scopuri infracționale, 2 cutii cu pastile Tramadol, bani în sumă de 40 000 lei.

Bănuitul, precum și persoana care a procurat droguri, au fost reținute pentru 72 de ore.

Dacă bănuitul va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 3 la 7 ani de pușcărie.


 

echipa.md

Advertisement

Moldova

Monoxid de carbon într-o locuință din Ceadîr-Lunga: Doi minori au ajuns la spital după ce o coloană defectă a umplut baia cu gaz toxic.

Doi copii de 10 și 12 ani au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o coloană pe gaz defectă. Cazul s-a produs în seara zilei de 21 aprilie, într-o locuință din orașul Ceadîr-Lunga, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:00. Potrivit informațiilor preliminare, minorii s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la coloana utilizată pentru încălzirea apei, instalată în baia locuinței.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a acordat primul ajutor copiilor, ulterior aceștia fiind transportați la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Din fericire, potrivit medicilor, starea minorilor este stabilă.

În urma cercetărilor efectuate de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, s-a stabilit preliminar că intoxicația ar fi fost provocată de o defecțiune tehnică a coloanei de gaz, care a dus la eliminarea monoxidului de carbon în încăpere.


În acest context, salvatorii îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea instalațiilor pe gaz. Oamenii sunt rugați să verifice periodic starea tehnică a acestora, să nu utilizeze echipamente defecte și să asigure aerisirea corespunzătoare a încăperilor, fără a bloca canalele de ventilare.

Totodată, în cazul apariției unor simptome precum amețeli, greață sau dureri de cap, specialiștii recomandă părăsirea imediată a încăperii și solicitarea ajutorului la Serviciul 112.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 26 de situații de risc la nivel național.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ 20 de ani de închisoare: Tânăr condamnat în cazul bărbatului ucis și incendiat la Văsieni.

Cazul terifiant al bărbatului de 58 de ani, găsit carbonizat pe un câmp din satul Văsieni, raionul Telenești, a fost elucidat, iar un tânăr de 27 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Publicat

Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Telenești, la solicitarea procurorilor, care l-au acuzat pe inculpat de omor cu deosebită cruzime, răpire și implicarea unui minor în activitate criminală.

Potrivit anchetei, crima sângeroasă s-a produs în noaptea de 5 octombrie 2025. Inculpatul, împreună cu un adolescent de 15 ani, ar fi mers cu o căruță la locuința victimei.

Minorul ar fi rămas afară, în timp ce tânărul ar fi intrat în casă, l-a scos pe bărbat cu forța, i-a acoperit capul și l-a urcat în căruță.


Ulterior, victima a fost dusă într-o zonă de la marginea localității, unde cei doi ar fi agresat-o violent, aplicându-i mai multe lovituri. Potrivit procurorilor, aceștia i-ar fi legat piciorul cu o sârmă, au atașat victima căruța, și ar fi târât-o pe o distanță de aproximativ 20 de metri.

Anchetatorii susțin că, în timp ce bărbatul era încă în viață, i-ar fi dat foc. Acesta a suferit arsuri pe circa 40% din suprafața corpului și a decedat la fața locului.

Cazul a fost descoperit după ce victima fusese dată dispărută, iar trupul carbonizat a fost găsit de fiul său pe un câmp.


Investigațiile au dus la identificarea și reținerea suspecților, iar în timpul audierilor aceștia și-ar fi recunoscut faptele. Aceștia ar fi declarat că la baza tragediei ar fi stat un conflict mai vechi. Inițial, inculpatul și minorul ar fi consumat alcool și droguri, apoi au decis „să ceară socoteală” victimei.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Cahul în termen de 15 zile. În cazul minorului implicat, instanța urmează să se pronunțe în luna mai 2026.


Citește mai departe

Moldova

Ajutor medical în cimitire: Peste 4000 de solicitări la ambulanță de Paștele Blajinilor.

Peste 4000 de persoane au solicitat ajutorul ambulanței în zilele de Paștele Blajinilor, iar zeci de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale chiar în cimitire.

Publicat

În zilele de 19 și 20 aprilie, echipele de ambulanță au intervenit în toată țara pentru a acorda ajutor medical celor care s-au simțit rău în timpul vizitelor la cimitire sau acasă.

În cimitire, medicii au acordat primul ajutor pentru 48 de persoane, dintre care 30 de femei și 18 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 83 de ani. După ce au fost stabilizați, 23 de pacienți au fost transportați la spital pentru investigații și tratament.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate la Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău, unde 22 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar 17 dintre cazuri au fost înregistrate doar în data de 19 aprilie.


Potrivit medicilor, cele mai frecvente probleme au fost tensiunea arterială ridicată, bolile de inimă, stările de leșin și traumatismele, provocate de oboseală, aglomerație sau statul îndelungat în picioare.


Citește mai departe

topul săptămânii