Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/Suspectul în omorul minorului de 14 ani din stânga Nistrului a fost reținut

Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 21 de ani originar din satul Chițcani.

Publicat

Potrivit miliției, monorul ar fi ajuns pe mâna miliției ceva mai devreme fiind suspect pentru furt. Acesta, împreună cu cel ce l-ar fi omorât, ar fi furat din casa străbunicii lui produse alimentare, vin și o găină. Fiind interoat de milițieini, minorul și-ar fi recunoscut vinovăția și ar fi comunicat miliției cine era complicele lui.

Suspectul în omorul băiatului a fost reținut de milițieni și audiat. În cadrul acestora bănuitul a comunicat că dorea să-i dea o lecție minorului din motiv că l-ar fi turan miliției. Acesta l-a legat pe minor de un copac, l-a bătut, iar apoi l-a lăsat să zacă în pădure. Moartea copilului a survenit la data de 27 august.

De menționat că acesta nu este primul caz de acest gen. Alte două cazuri la o distanță de doar câteva luni au fost înregistrate în regiune.


În luna precedentă, în orașul Bender a fost găsit corpul neînsuflețit al unui minor atârnat de un copac, la fel într-o pădurice. Cu un an mai devreme, corpul neînsuflețit al unei fetițe a fost găsit în aceeași pădure din apropiere de satul Chițcani. Cadavrul acesteia era atârnat de un copac.

echipa.md

 


Moldova

Doi polițiști de patrulare, reținuți pentru luare de mită: Au fost prinși după un denunț la linia anticorupție

Doi agenți ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au fost reținuți de ofițerii SPIA și procurorii PCCOCS, după ce un șofer i-a denunțat la linia anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne.

Publicat

Potrivit anchetei, cei doi ar fi pretins 300 de euro de la conducătorul auto pentru a nu documenta un presupus caz de conducere în stare de ebrietate. În urma acțiunilor speciale de investigație, polițiștii au fost prinși în flagrant, asupra lor fiind ridicate 300 de euro și 200 de dolari americani.

Cei doi agenți au fost plasați în arest pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă sub conducerea procurorilor PCCOCS.


Autoritățile reamintesc că astfel de cazuri pot fi raportate la linia anticorupție MAI – 1520, iar toți cei implicați beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.


Citește mai departe

Moldova

Masca nu l-a salvat: Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din capitală va sta 8 ani în închisoare.

Va sta după gratii. Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din Chișinău și-a aflat sentința.

Publicat

Conform procuraturi municipiului Chișinău, magistrații au pronuțat recent sentința potrivit căreia, un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Instanța l-a condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor anchetei, în seara zilei de 23 aprilie 2025, inculpatul, purtând o mască medicinală pentru a-și ascunde identitatea, a pătruns în incinta unei instituții de creditare din sectorul centru al municipiul Chișinău. Având asupra sa un obiect asemănător unei arme, acesta a amenințat angajata de la casierie, cerându-i să-i predea toate mijloacele bănești aflate în gestiune.
Sub presiunea amenințărilor, femeia a introdus banii într-o sacoșă aruncată de atacator, care a sustras astfel 47.000 de lei. După ce a părăsit locul faptei, inculpatul s-a deplasat, inițial, într-o altă localitate pentru a ascunde o parte din bani, iar restul sumei a cheltuit-o, ulterior, în străinătate.
În timpul procesului, bărbatul și-a recunoscut vina, explicând că acțiunile sale au fost determinate de datoriile pe care le avea și de nevoia de a obține bani rapid.
Sentința nu este definitive și poate fi atacată cu apel, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

Moldova

Dispariție cu final tragic: Un tânăr dat dispărut împreună cu mașina sa, a fost găsit mort într-o pădure, la Văduleni.

Un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din Chișinău, despre care familia anunțase dispariția în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, a fost găsit mort. Poliția a fost alertată de soția acestuia, care a declarat că soțul său plecase de acasă cu automobilul personal într-o direcție necunoscută și nu s-a mai întors.

Publicat

Forțele de ordine au inițiat imediat acțiuni de căutare. În dimineața de 9 noiembrie, mașina bărbatului a fost descoperită în apropierea satului Văduleni, municipiul Chișinău, iar în apropiere, într-o zonă împădurită, a fost găsit și trupul neînsuflețit al acestuia.

Potrivit informațiilor preliminare, oamenii legii examinează ipoteza unui posibil suicid, însă cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de medicii legiști. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar cercetările continuă pentru a clarifica toate circumstanțele tragediei.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

topul săptămânii