Moldova
Mărturii despre bebelușul abandonat: Mama îl vrea înapoi, dar n-are șanse
Femeia de 31 de ani care şi-a abandonat copilul în via din Cristeşti, imediat după naştere, ar putea fi lipsită de drepturile părinteşti. Aceeaşi soartă ar putea să o aibă şi soţul său.
Primarul comunei Mireşti, raionul Hînceşti, unde locuieşte femeia a declarant pentru Publika TV că familia era în evidenţa asistentului social şi beneficia de mai multe compensaţii.
„Chiar personal, cu asistentul social, cu cei de la Comisia raională le-am procurat mobilier, măsuţă pentru a face lecţiile, scăunele, încălţăminte, îmbrăcăminte, produse alimentare.”, a declarant primarul din Mireşti.
Femeia şi-a abandonat micuţul gol-goluţ pe pământul fierbinte, în bătaia soarelui. Dintr-un video făcut în momentul în care a fost găsit bebeluşul de cei doi soţi care lucrau în câmp, se vede că micuţul era în nişte tufişuri, iar câteva persoane l-au auzit cum scâncea.
Oamenii s-au chinuit minute în şir să-l scoată în siguranţă din tufiş. Aceştia au folosit şi un cleşte pentru a tăia vreascurile care îl puteau răni pe copil.
„Este băieţel. Doamne, mititelul.”, au exclamat sătenii.
Se pare că nimeni din localitate nu ştia că femeia de 31 de ani era însărcinată. Aceasta nu a fost monitorizată de medicul de familie şi nici măcar soţul ei nu ar fi avut idee că femeia urma să aducă pe lume un copil.
„I-am spus: Tu chiar nu ai ştiut că este însărcinată? El îmi spune că n-a ştiut. El, în momentul acesta, când s-a născut copilul, zice că nu a auzit. Zic, măi, copilul când se naşte dă semne de viaţă, plânge. El nu ştie nimic, n-a văzut, nici n-a simţit, absolut nimic nu ştie.”, a mai declarat primarul Victor Sinogaci.
Primarul a mai anunţat că ceilalţi copii ai cuplului urmează să fie plasaţi într-o familie de asistenţi parentali.
„Noi înaintăm, în situaţia în care sunt copiii, vrem acum să ridicăm copiii de urgenţă şi să-i plasăm într-o familie optimă. Acum am făcut înştiinţare către Procuratură, aducem la cunoştinţă că micuţii vor fi ridicaţi şi plasaţi în familie ca, mai departe, în decurs a 72 de ore, înştiinţăm instanţa de judecată şi să decidem asupra situaţiei de decădere din drepturile părinteşti sau altă formă.”, a mai declarat edilul.
Între timp, bebeluşul rămâne internat în Secţia pentru Prematuri de la Institutul Mamei şi Copilului. Purtătorul de cuvânt al spitalului, Maxim Cazacu, ne-a spus că starea acestuia este gravă, dar stabilă. În urma investigaţiilor medicale, s-a stabilit că micuţul nu suferă de vreo maladie.
Moldova
/VIDEO/ Furt de 55 de mii de lei la Bălți: Un bărbat de 28 de ani ar fi furat portofele și genți dintr-un depozit comercial.
Un bărbat de 28 de ani a fost reținut după ce ar fi furat bunuri de zeci de mii de lei dintr-un depozit din Bălți. Suspectul a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.
Potrivit poliției, furtul ar fi avut loc în noaptea de 2 spre 3 aprilie, când bărbatul ar fi pătruns într-un depozit de păstrare a mărfii aparținând unui punct comercial din municipiul Bălți.
Din interior, acesta ar fi sustras mai multe bunuri, printre care portofele și genți. Prejudiciul cauzat agentului economic este estimat la aproximativ 55 de mii de lei.
În urma acțiunilor întreprinse de oamenii legii, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta are 28 de ani și a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt. Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă să fie sancționat conform legislației în vigoare.
Moldova
/VIDEO/ Minori, bănuiți de furt: Doi băieți sunt cercetați penal după ce ar fi spart un garaj din Bălți.
Doi minori de 14 și 16 ani sunt cercetați penal după ce ar fi spart un garaj din Bălți și au furat mai multe telefoane mobile. Prejudiciul cauzat proprietarului se ridică la zeci de mii de lei.
Cazul a fost înregistrat după ce un bărbat de 35 de ani din municipiul Bălți a sesizat poliția, reclamând că din garajul său au dispărut mai multe bunuri.
Potrivit informațiilor acumulate de oamenii legii, doi adolescenți de 14 și 16 ani ar fi pătruns într-un garaj amplasat pe strada Libertății, după ce au deteriorat ușa. Odată intrați în interior, aceștia ar fi sustras mai multe telefoane mobile de diferite modele.
Valoarea totală a bunurilor furate a fost estimată la aproximativ 34.500 de lei.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar cei doi minori sunt cercetați penal. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.
Polițiștii reamintesc cetățenilor să acorde o atenție sporită siguranței bunurilor personale. Aceștia recomandă asigurarea corespunzătoare a garajelor și locuințelor, instalarea sistemelor de securitate și sesizarea imediată a organelor de drept în cazul observării unor persoane sau acțiuni suspecte.
Moldova
/VIDEO/ Șarlatanie de jumătate de milion la Bălți: Trei persoane ar fi înșelat o femeie, pretinzând reprezentanți ai unor instituții de stat.
O femeie a rămas fără jumătate de milion de lei după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai unor instituții de stat. Trei suspecți au fost reținuți de polițiștii din Bălți, iar o parte din bani a fost recuperată.
Mai exact, oamenii legii au destructurat o schemă de escrocherie care ar fi provocat prejudicii considerabile unei femei de 46 de ani. În acest caz sunt vizați doi tineri de 23 și 25 de ani și o femeie de 49 de ani, originari din Rîbnița și Bălți.
Potrivit poliției, suspecții ar fi acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, specializat în înșelarea cetățenilor prin diferite pretexte. Aceștia ar fi contactat telefonic victima și s-ar fi prezentat drept angajați ai unor instituții de stat, convingând-o că trebuie să transmită bani pentru a soluționa o problemă inventată.
Astfel, femeia a transmis banii în trei tranșe, suma totală ajungând la 500 de mii de lei. Ulterior, potrivit poliției, banii au fost ridicați de suspecți în municipiul Bălți.
În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să identifice persoanele bănuite și să le rețină. O parte din suma sustrasă a fost recuperată.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru escrocherie în proporții deosebit de mari. Doi dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
-
Moldova3 zile în urmăRiscă până la 10 ani de pușcărie: Șoferul care a provocat accidentul înfiorător de la Cimișlia, trimis în judecată.
-
Moldova3 zile în urmăCopil orfan, exploatat sexual: Abuzatorul, un afacerist din Chișinău, a fost condamnat la 17 ani de pușcărie.
-
Moldova6 zile în urmăMoldoveancă, lider de sectă: Autoritățile italiene au destructurat o schemă de manipulare, extorcare și abuz.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ „S-a însănătoșit” ca prin minune: Un bărbat se prefăcea că are probleme locomotorii și cerșea mila trecătorilor.
-
Moldova2 zile în urmăAccident grav în raionul Anenii Noi: o mașină făzută zob și un microbuz ajuns în șanț, după un impact violent. Un bărbat a fost transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Droguri ascunse în aparat de sudat: O femeie din Ucraina, arestată după ce a adus în țară 2 kg de droguri sintetice.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ „Punea mâna” pe bunuri străine: Un bărbat este suspectat de cinci furturi și un jaf în troleibuzele din Chișinău.
-
Moldova6 zile în urmăCăutări cu final tragic: Bărbatul din Bălți, căutat de rude și poliție, a fost găsit înecat în lacul orășenesc.
