Moldova
Noi informaţii din cazul Nicula! Motociclistul care înjura poliţiştii e anunţat în căutare!
Cazul motociclistului care înjura în ultimul hal poliţiştii de patrulare în luna mai 2020, alături de prietenul său automobilist, e unul din seria celor revoltătoare, evoluţia căruia noi am promis că o vom urmări şi atunci când nu se va mai vorbi la fel de mult în spaţiul public despre asta.
Aşa că am solicitat informaţii de la Procuratura Generală despre mersul anchetei. Şi acum am primit aceste informaţii!Aşadar, conform informaţiilor expediate de Procuratura Generală în adresa redacţiei PiataAuto.md, cetăţeanului Maxim Nicula, cel care conducea motocicleta în acel incident şi tot el cel care apărea în propriile lui live-uri pe reţele sociale înjurând poliţiştii întâi în stradă, apoi în sectorul de poliţie, i-au fost înaintate învinuirile pe 3 articole din Codul Penal:
– Art. 349, alineat 2: ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi indeplineşte funcţia obşească.
– Art. 287, alineat 1: huliganism.
– Art. 264, alineat 1: conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoologică cu grad avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe.
Odată ce a fost înaintată şi ultima învinuire de organul de urmărire penală înseamnă că în dosar există rezultatele unei analize care ar certifica starea de ebrietate a motociclistului la acel moment.
Mai mult ca atât, procuratura menţionează că toate aceste învinuiri i-au fost înaintate lui Max Nicula în contumacie, adică în absenţa lui. Cu alte cuvinte, Nicula refuză în continuare prezentarea la organul de urmărire penală. Menţionăm că anterior, la sfârşitul lunii mai, şi ministrul de interne, Pavel Voicu, declara că acesta ignoră interpelările procuraturii.
În rezultatul refuzului lui Nicula de a se prezenta, pe numele acestuia a fost emis mandat de arest de 30 de zile, el fiind anunţat în căutare!
Moldova
/VIDEO/ Furt de 55 de mii de lei la Bălți: Un bărbat de 28 de ani ar fi furat portofele și genți dintr-un depozit comercial.
Un bărbat de 28 de ani a fost reținut după ce ar fi furat bunuri de zeci de mii de lei dintr-un depozit din Bălți. Suspectul a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.
Potrivit poliției, furtul ar fi avut loc în noaptea de 2 spre 3 aprilie, când bărbatul ar fi pătruns într-un depozit de păstrare a mărfii aparținând unui punct comercial din municipiul Bălți.
Din interior, acesta ar fi sustras mai multe bunuri, printre care portofele și genți. Prejudiciul cauzat agentului economic este estimat la aproximativ 55 de mii de lei.
În urma acțiunilor întreprinse de oamenii legii, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta are 28 de ani și a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt. Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă să fie sancționat conform legislației în vigoare.
Moldova
/VIDEO/ Minori, bănuiți de furt: Doi băieți sunt cercetați penal după ce ar fi spart un garaj din Bălți.
Doi minori de 14 și 16 ani sunt cercetați penal după ce ar fi spart un garaj din Bălți și au furat mai multe telefoane mobile. Prejudiciul cauzat proprietarului se ridică la zeci de mii de lei.
Cazul a fost înregistrat după ce un bărbat de 35 de ani din municipiul Bălți a sesizat poliția, reclamând că din garajul său au dispărut mai multe bunuri.
Potrivit informațiilor acumulate de oamenii legii, doi adolescenți de 14 și 16 ani ar fi pătruns într-un garaj amplasat pe strada Libertății, după ce au deteriorat ușa. Odată intrați în interior, aceștia ar fi sustras mai multe telefoane mobile de diferite modele.
Valoarea totală a bunurilor furate a fost estimată la aproximativ 34.500 de lei.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar cei doi minori sunt cercetați penal. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.
Polițiștii reamintesc cetățenilor să acorde o atenție sporită siguranței bunurilor personale. Aceștia recomandă asigurarea corespunzătoare a garajelor și locuințelor, instalarea sistemelor de securitate și sesizarea imediată a organelor de drept în cazul observării unor persoane sau acțiuni suspecte.
Moldova
/VIDEO/ Șarlatanie de jumătate de milion la Bălți: Trei persoane ar fi înșelat o femeie, pretinzând reprezentanți ai unor instituții de stat.
O femeie a rămas fără jumătate de milion de lei după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai unor instituții de stat. Trei suspecți au fost reținuți de polițiștii din Bălți, iar o parte din bani a fost recuperată.
Mai exact, oamenii legii au destructurat o schemă de escrocherie care ar fi provocat prejudicii considerabile unei femei de 46 de ani. În acest caz sunt vizați doi tineri de 23 și 25 de ani și o femeie de 49 de ani, originari din Rîbnița și Bălți.
Potrivit poliției, suspecții ar fi acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, specializat în înșelarea cetățenilor prin diferite pretexte. Aceștia ar fi contactat telefonic victima și s-ar fi prezentat drept angajați ai unor instituții de stat, convingând-o că trebuie să transmită bani pentru a soluționa o problemă inventată.
Astfel, femeia a transmis banii în trei tranșe, suma totală ajungând la 500 de mii de lei. Ulterior, potrivit poliției, banii au fost ridicați de suspecți în municipiul Bălți.
În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să identifice persoanele bănuite și să le rețină. O parte din suma sustrasă a fost recuperată.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru escrocherie în proporții deosebit de mari. Doi dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
-
Moldova3 zile în urmăRiscă până la 10 ani de pușcărie: Șoferul care a provocat accidentul înfiorător de la Cimișlia, trimis în judecată.
-
Moldova3 zile în urmăCopil orfan, exploatat sexual: Abuzatorul, un afacerist din Chișinău, a fost condamnat la 17 ani de pușcărie.
-
Moldova6 zile în urmăMoldoveancă, lider de sectă: Autoritățile italiene au destructurat o schemă de manipulare, extorcare și abuz.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ „S-a însănătoșit” ca prin minune: Un bărbat se prefăcea că are probleme locomotorii și cerșea mila trecătorilor.
-
Moldova2 zile în urmăAccident grav în raionul Anenii Noi: o mașină făzută zob și un microbuz ajuns în șanț, după un impact violent. Un bărbat a fost transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Droguri ascunse în aparat de sudat: O femeie din Ucraina, arestată după ce a adus în țară 2 kg de droguri sintetice.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ „Punea mâna” pe bunuri străine: Un bărbat este suspectat de cinci furturi și un jaf în troleibuzele din Chișinău.
-
Moldova6 zile în urmăCăutări cu final tragic: Bărbatul din Bălți, căutat de rude și poliție, a fost găsit înecat în lacul orășenesc.
