Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ O conațională, reținută după doi ani de căutări

Ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale Sud au identificat, după mai multe acțiuni de căutare, locul de aflare a unei conaționale de 21 de ani care în anul 2018 a traversat frontiera de stat prin eludarea de la control. Cazul este în continuare cercetat de către polițiștii de frontieră și reprezentantul Procuraturii raionului Basarabeasca.

Publicat

Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, în urma valorificării unei informații operative. Astfel, polițiștii de frontieră au acționat conform competențelor, descoperind locul de aflare a tinerei anunțate în căutare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 362 al. (1) CP al RM. Aceasta, documentată pentru trecere ilegală, a fost găsită la o adresă din municipiul Bălți.

Tânăra, originară din Caluga, Federația Rusă, s-a eschivat doi ani de organul de urmărire penală. În momentul identificării, aceasta nu deținea niciun document în afară de certificatul de naștere.

În repercursiunea celor depistate, ofițerul de investigație a transmis cazul după competență organului de urmărire penală al raionului Basarabeasca.


 

 


Moldova

Bărbat condamnat la 6 ani de pușcărie după ce ar fi violat o tânără de 23 de ani. Victima și-ar fi pus capăt zilelor

Un bărbat din capitală a fost condamnat la 6 ani de pușcărie după ce ar fi violat o tânără de 23 de ani. După cele întâmplate victima și-ar fi pus capăt zilelor.

Publicat

Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău, scrie Deschide.MD. 

Potrivit materialelor dosarului, totul a avut loc pe 30 ianuarie, în sectorul Botanica. În timp ce se îndrepta spre casă, condamnatul ar fi întâlnit tânăra, care stătea împreună cu un amic pe o bancă.

După un schimb de replici, bărbatul i-a propus celor doi să-i servească cu băuturi alcoolice, așa că toți trei au plecat acasă la condamnat, unde au continuat să consume alcool. După ce tânărul care însoțea victima a mers la culcare, condamnatul ar fi condus victima într-o altă cameră, după care a violat-o. A doua zi, victima a mers la Poliție și a depus plângere. Tot atunci, ea a aflat despre faptul că violatorul său este infectat cu HIV.


După câteva zile de la cele întâmplate, tânăra în vârstă de 23 de ani ar fi sărit în gol de la etajul 4. Bărbatul a pledat nevinovat pe toată durata anchetei, iar sentința poate fi contestată în termen de 15 zile.


Citește mai departe

Moldova

Accident șocant la Sociteni, Ialoveni. Două persoane au decedat după ce s-au tamponat cu mașina într-un microbuz

Acum o oră, Poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R-3, în apropiere localității Sociteni.

Publicat

Conform informațiilor preliminare, un automobil de marca Lada, condus de un șofer de 75 de ani, la un moment dat a ieșit pe contrasens tamponând frontal un Ford Transit la volanul căruia se afla un bărbat de 47 de ani.

În urma impactului, șoferul din Lada și pasagera acestuia de 75 de ani au decedat pe loc, iar șoferul din Ford a fost transportat la spital cu diverse traumatisme.

Polițiștii stabilesc toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Femeia care și-ar fi ucis copilul de 5 ani acum aproximativ o lună, la Căușeni, a murit subit la spitalul de psihiatrie

Femeia din Căușeni, care la mijlocul lunii septembrie și-a omorât băiatul de 5 ani, iar apoi a încercat să se sinucidă, a murit subit în instituția medicală în care urma să treacă expertiza psihiatrică.

Publicat

După ce informații în acest sens au fost făcute publice pe site-ul Pulsmedia.MD, redactorii ECHIPA 902 au contactat-o pe Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea din cadrul Procuraturii Generale. Aceasta a confirmat decesul femeii, menționând că, pe parcursul efectuării urmăririi penale, în scopul constatării dacă învinuita a acționat cu discernământ, a apărut necesitatea dispunerii expertizei psihiatrice în privința acesteia.

„În acest scop, femeia a fost direcționată în cadrul spitalului de psihiatrie din Chișinău pentru efectuarea expertizei. La data de 15 octombrie învinuita a decedat subit în incinta instituției medicale.

Potrivit medicului legist, semne de moarte violentă nu au fost depistate. Momentan, se examinează cauzele decesului acesteia în cadrul unui proces penal”, a adăugat moraru.


Amintim că la data de 16 septembrie, într-o localitate din raionul Căușeni, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui băiat de 5 ani. Mama copilului, în vârstă de 39 de ani, avea o plagă în regiunea gâtului, încercând să se sinucidă. S-a constatat că femeia suferea de o tulburare organică delirantă cu alură schizofrenică.

Aceasta lua tratament, afectată de pierderea unui alt copil și a soțului. O fiică a femeii, de 11 ani, după acest caz, a ajuns în grija rudelor.


Citește mai departe

topul săptămânii