Rețele de socializare

Diaspora

O „badantă” moldoveancă din Italia, acuzată de maltratarea bătrânilor, s-a aruncat pe fereastră la vederea carabinierilor

O îngrijitoare moldoveancă din Italia, în vârstă de 60 de ani, a ajuns în vizorul carabinierilor, acuzată fiind de rele tratamente aplicate unor bătrâni din provincia Bologna pe care a fost angajată să-i asiste.

Publicat

Când militarii s-au prezentat la locuința bătrânilor pentru a efectua ulterioare investigații, îngrijitoarea, care se afla sub influența alcoolului, s-a aruncat pe fereastră de la etajul 1 al casei pentru a fugi de ei.

Potrivit presei din Italia, totul s-a întâmplat în cursul serii de marți, 9 iunie 2020, când fiica celor doi bătrâni a sunat la 112 arătându-se îngrijorată pentru părinții ei care se pare că erau supuși unor abuzuri verbale din partea „badantei”.

Când au ajuns la fața locului, spun carabinierii, au găsit-o pe femeia de 60 de ani într-o „stare evidentă de ebrietate datorată abuzului de substanțe alcoolice”.


Rotalianul scrie că, militarii fiind preocupați pentru sănătatea îngrijitoarei, au solicitat o ambulanță pentru a fi transportată la spital, dar aceasta „a refuzat să aștepte personalul medical și să prezinte documentele de identitate”, apoi „a încercat să fugă sărind de la o fereastră situată la primul etaj al casei”, mai relatează militarii.

Odată ajunsă la fața locului, ambulanța a transportat-o pe femeia moldoveancă la spitalul Maggiore din Bologna unde medicii au constatat că aceasta s-a ales cu diferite răni de gravitate medie în urma căzăturii suferite.

Carabinierii au denunțat-o pentru moment pe îngrijitoare doar pentru rezistență în fața unui funcționar public, urmând să fie anchetată de asemenea și pentru presupusele abuzuri asupra celor doi bătrâni pe care-i asista.


cotidianul.md

Diaspora

Fabrică ilegală de țigări, construită de un cetățean moldovean în Germania. Profiturile din contrabandă ajung la zeci de milioane de euro

Un moldovean de 38 de ani a fost reținut în Germania, bănuit că ar fi liderul unei rețele de contrabandă cu țigări. Presa locală scrie că acesta ar fi construit inclusiv o fabrică de producere a mărfii, în Renania de Nord-Westfalia, în vestul țării.  

Publicat

Gruparea a fost destructurată de către autoritatea vamală germană, membrii ei fiind acuzați de producerea ilegală a țigărilor, contrabandă, evaziune fiscală și falsificarea de mărci de țigări celebre. Potrivit autorităților vamale, instalațiile industriale pentru producția ilegală de țigări au fost achiziționate legal, însă au fost folosite pentru a evita plata taxelor de tutun. Profiturile obținute din contrabandă ajung la zeci de milioane de euro.

Acțiunea autorităților germane a avut loc într-o hală industrială situată în localitatea Radevormwald. Pe lângă fabrica de producție a țigărilor ilegale, au fost descoperite și spații de cazare pentru muncitori est-europeni, care lucrau, dar și locuiau în incinta făbricii.

Pe lângă moldovean, oamenii legii germani au arestat încă 16 persoane. Activitatea rețelei a fost monitorizată timp de mai multe luni de către forțele de ordine, înainte de lansarea operațiunii, care a inclus și percheziții în zece locații din Renania de Nord-Westfalia și Brandenburg.



Citește mai departe

Diaspora

Accident cumplit în Italia. Un cetățean moldovean a decedat după ce s-a inversat cu mașina într-un șanț

Accident cumplit în Italia. Un cetățean moldovean a decedat după ce s-a inversat cu mașina într-un șanț.  

Publicat

Coliziunea s-a produs în seara de 27 septembrie, în jurul orei 22:00, în comuna Conselve din provincia Padova.

Presa locală scrie că șoferul moldovean, în vârstă de 39 de ani, se afla la volanul propriului automobil, când la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului. În consecință vehiculul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului.

La locul accidentului au intervenit mai mulți pompieri și salvatori, medici cu ambulanța, dar și polițiști. Salvatorii au depus eforturi mari pentru a-l scoate pe șofer cât mai rapid din vehicul, sperând că va putea fi salvat, însă, din nefericire, atunci când a fost predat medicilor, bărbatul era deja mort.


Pe caz a fost pornită o anchetă, ia polițiștii italieni urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean ar fi atacat cu un cuțit doi italieni, în plină stradă. Una dintre victime a decedat

Un bărbat din R. Moldova a fost reținut de polițiștii italieni, fiind suspectat de omor. Individul ar fi încercat să jefuiască o femeie, înjunghiind mortal un tânăr și rănind pe un alt bărbat care au venit în apărarea victimei hoțului.

Publicat

Presa italiană scrie că totul a avut loc vineri seară, 20 septembrie, pe o stradă din orașul Mestre. Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața, iar un prieten al său a fost rănit.

În jurul orei 23.00, cei doi amici, care se plimbau pe stradă s-au auzit țipete, părând inițial să fie vorba de o ceartă. Cei doi s-au apropiat de locul de unde se auzeau țipetele și au observat cum un individ încearcă să jefuiască o femeie.

Tinerii au sărit imediat în apărarea victimei, însă moldoveanul ar fi scos un cuțit. Pe unul dintre tineri l-a rănit în picior, pe celălalt însă, în zona abdomenului. Moldoveanul a fugit de la fața locului, iar italienii răniți au fost duși de urgență la spital. Din nefericire, unul dintre ei, care a fost rănit în abdomen a decedat la scurt timp. Amicul său nu a suferi răni grave, fiind externat din spital a doua zi dimineața.


Agresorul, un bărbat de 38 de ani de naționalitate moldoveană, a fugit și a mai încercat să jefuiască o altă femeie pe o altă stradă din oraș, dar a fost prins și arestat. Acesta va fi acuzat de omor.


Citește mai departe

topul săptămânii