Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un bărbat și iubita lui, prinși încercând să pătrundă ilegal pe teritoriul Ucrainei

A vrut să-și prezinte iubita părinților, dar ar putea ajunge după gratii.

Publicat

Un bărbat de 40 de ani, dar și iubita lui, ambii cetățeni au republicii Moldova, care au încercat să pătrundă ilegal pe teritoriul Ucrainei au fost reținuți în regiunea Odesa.

Bărbatul intenționa să-i facă iubitei cunoștință cu rudele. Informația despre doi intruși pe teritoriul țării străine, a fost transmisă de granicerii Republicii Moldova, care au și observat încălcarea.

Bărbatul a încercat să scape de oamenii legii aruncându-se în râu, dar a fost retras la mal de grăniceri.


Bărbatului i-a fost impusă interdicția de a intra în țară. Pe numele celor doi a fost inițiată o anchetă, iar pentru încălcare repetată, bărbatul riscă până la trei ani de detenție.

echipa.md


Moldova

Doi bicicliști s-au tamponat la Țînțăreni: Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital.

Accident cu urmări grave în raionul Telenești. Doi bicicliști nu au putut împărți un drum și, în consecință, s-au tamponat într-o curbă. Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital. Cazul a avut loc în seara de 22 septembrie, în jurul orei 21:50, pe o stradă din satul Țînțăreni.

Publicat

Potrivit poliției, doi bărbați de 39 și respectiv 22 de ani se deplasau cu bicicletele, iar într-o curbă s-au tamponat. Urmările au fost deosebit de grave – biciclistul de 39 de ani a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spitalul raional Orhei în stare gravă.

Celălalt biciclist de 22 de ani a fost dus de ambulanță la spitalul din Telenești. După investigații, tânărul a fost lăsat să plece acasă.

De menționat că, acesta se afla în stare avansată de ebrietate în momentul producerii accidentului. Oamenii legii l-au testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că biciclistul avea o concentrație de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat.


De la celălalt biciclist, care se află în stare gravă, au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea stării de ebrietate. Polițiștii continuă documentarea cazului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Scene de groază: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 11 al unui bloc din capitală.

Scene de groază pe bulevardul Decebal din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a amenințat că își pune capăt zilelor, fiind surprins atârnând de la fereastra unui apartament situat la etajul 11 al unui bloc de locuit. Situația a pus pe jar serviciile specializate, care au intervenit de urgență pentru a preveni o tragedie.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 22 septembrie, în jurul orei 20:45, în sectorul Botanica. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanța și 2 echipe de salvatori. Minute în șir specialiștii au purtat negocieri cu tânărul și au încercat să-l convingă să renunțe la gestul extrem.

Imaginile cu momentul intervenției au fost surprinse de martori și publicate ulterior în mediul online. În secvențele video se vede mobilizarea echipajelor în zona blocului, în timp ce specialiștii încearcă să gestioneze situația și să-l convingă pe tânăr să se retragă de la fereastră.


Într-un final, intervenția s-a încheiat fără o tragedie. Tânărul a renunțat la intenția de a-și pune capăt zilelor intrând în apartament de sine stătător și a fost preluat de serviciile specializate.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, nu a fost nevoie de intervenția salvatorilor.

Deocamdată, nu se cunoaște motivul care l-ar fi determinat pe tânăr să recurgă la un asemenea gest disperat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.

1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.

Publicat

Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.

Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.


Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.

Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.

CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.


Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.

Citește mai departe

topul săptămânii