Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Contrabandă cu furtunuri antiincendiare aduse din Rusia

Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST au depistat un lot de bunuri fără acte de proveniență, pentru care există bănuială rezonabilă că a fost introdus ilegal în Republica Moldova. Cazul a fost consemnat la sfârșitul săptămânii trecute, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Olănești.

Publicat

Aflați în misiune de serviciu, un echipaj mobil al Direcției în apropierea localității Olănești, raionul Ștefan Vodă, a oprit în trafic un microbuz de model Mercedes cu semiremorcă – Schmitz. La volanul mijlocului de transport a fost identificat un locuitor al satului Cunicea, raionul Florești, în vârstă de 34 de ani.

Ca urmare a verificărilor de rigoare, cu acordul și în prezența proprietarului, în lăzile laterale pentru bagajul tehnic al semiremorcii au fost depistate o motopompă și 25 de furtunuri antiincendiare, cu lungimea de 20 metri și diametrul 50 mm fiecare. Pentru bunurile depistate, proprietarul nu a putut prezenta documente ce ar confirma originea și proveniența, însă din declarațiile sale și verificările suplimentare s-a aflat că marfa ar fi fost transportată din Federația Rusă și, ulterior introdusă în Republica Moldova, prin eludarea controlului vamal.

În cazul dat, conducătorul auto se bănuiește de comiterea contravenției prevăzute de art.287 al.10 Cod Contravențional și riscă o amendă de până la 4500 lei, cu confiscarea mărfii. Conform procedurilor legale, materialele de constatare acumulate au fost remise Biroului Vamal Centru.



Moldova

Libertate pentru 30 de mii de euro: Un bărbat, reținut de CNA după ce ar fi pretins mită pentru a elibera un deținut.

30 de mii de euro pentru a obține eliberarea unui condamnat. Este suma pe care ar fi pretins-o un bărbat, care susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar să pregătească actele necesare pentru liberarea unei persoane aflate în detenție. Bănuitul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi promis că poate determina funcționarii penitenciarului să întocmească documentele și să adopte deciziile necesare pentru ca, ulterior, în instanță să fie înaintat un demers privind liberarea condamnatului de la executarea pedepsei, pe motiv de boală gravă.

O parte din cei 30 de mii de euro ar fi fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat probe relevante pentru cauza penală.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate.


Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență, iar, potrivit legii, beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu un milion de țigări, deconspirată la sud și 600 000 lei – ridicați. Un bărbat este cercetat pe caz.

Contrabanda cu țigări continuă să genereze dosare penale în Republica Moldova. De această dată, oamenii legii au descoperit în sudul țării o cantitate impunătoare de produse din tutun, care ar fi urmat să fie scoase ilegal peste hotare.

Publicat

Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii instituției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 3 percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse de tutun. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate aproximativ un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii și pregătite pentru transportare ilegală.

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au mai ridicat circa 600 de mii de lei, bani despre care există suspiciuni că ar proveni din activitatea infracțională. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport presupus a fi folosit la comiterea infracțiunii, precum și tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, o parte dintre acestea fiind deja identificate. Alte persoane suspectate de implicare urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.


În dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.

Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru documentarea completă a cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.

Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.

Publicat

Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.

Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.

Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.


Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.

Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.




Citește mai departe

topul săptămânii