Moldova
/VIDEO/ Accidentul de la Cojușna. Declarațiile martorilor: A zburat cu Mercedesul prin copaci
Am intrat în posesia unor imagini video care arată urmările accidentului de aseară care s-a produs în apropiere de localitatea Cojuşna, cu implicarea unui Mercedes-AMG.
video:autoblog.md
Un martor povestește cum s-a întâmplat totul şi arată locul de unde maşina a intrat în coliziune cu mai mulți copaci şi un panou publicitar, până unde s-a oprit, într-un câmp.
Amintim că impactul s-a produs în seara de 02 aprilie în apropierea satului Cojușna. Mașina a zburat în panoul publicitar. Potrivit ofițerului de presă de la IP Strășeni, Silvia Vetcu, poliția a stabilit că pe traseul R-1 km 11, automobilul de marca Mercedes la volanul căruia se afla un tânăr de 20 ani, având ca pasager un alt tânăr de 20 ani, ambii locuitori ai Chișinăului, se deplasa din direcția Strășeni spre Chișinău.
La un moment dat în timpul deplasării a explodat pneul roții din stânga-spate proiectând automobilul într-un panou publicitar de pe marginea drumului, iar apoi derapând de pe traseu.
Moldova
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
Un tânăr se zbate între viață și moarte după ce ar fi fost înjunghiat de propriul frate. Totul s-a întâmplat în noaptea de 18 octombrie, într-un sat din raionul Criuleni. Potrivit poliției, doi frați gemeni, în vârstă de 23 de ani, s-ar fi luat la ceartă, iar disputa ar fi degenerat într-o altercație violentă.

În timpul conflictului, unul dintre ei ar fi fost înjunghiat de fratele său cu un obiect ascuțit, suferind mai multe plăgi în zona toracelui. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Criuleni, unde medicii i-au acordat îngrijirile necesare.
Oamenii legii, alertați printr-un apel la 112, au intervenit rapid și au reușit să-l rețină pe presupusul agresor în aceeași localitate. Acesta urmează să fie cercetat penal pentru vătămare gravă a integrității corporale, conform legislației în vigoare.
Polițiștii, împreună cu procurorii, continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Moldova
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
Neatenția și lipsa experienței la volan i-au fost fatale unui motociclist din raionul Călărași. Un tânăr de 19 ani a murit după ce ar fi pierdut controlul asupra vehiculului pe care îl conducea și s-a izbit violent într-un gard.

Accidentul s-a produs în data de 19 octombrie, în satul Căbăiești. Potrivit poliției, motocicleta nu avea număr de înmatriculare, iar tânărul nu deținea permis de conducere. În urma impactului puternic, acesta a suferit traumatisme grave. La fața locului au intervenit echipajele de urgență, iar victima a fost transportată la Spitalul Raional Călărași. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Moldova
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
Tragedie pe un drum din Bălți. O femeie de 81 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada. Accidentul s-a produs în dimineața de 20 octombrie.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul — un bărbat în vârstă de 69 de ani — se deplasa cu automobilul său pe strada Bulgară. La un moment dat, în fața sa ar fi apărut brusc femeia, care, potrivit oamenilor legii, traversa partea carosabilă neregulamentar, în afara trecerii pentru pietoni.
Impactul a fost puternic, iar bătrâna nu a mai avut nicio șansă. Echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul victimei.
Șoferul a fost testat cu aparatul „Drager”, iar rezultatul a confirmat faptul că acesta nu se afla în stare de ebrietate în momentul accidentului.
Oamenii legii urmează să stabilească dacă viteza neadaptată sau neatenția la volan ar fi putut contribui la producerea accidentului.
Corpul neînsuflețit al victimei a fost îndreptat la expertiza medico-legală, iar pe caz a fost pornită o anchetă penală.
-
Moldova49 de minute în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova30 de minute în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova54 de minute în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.