Moldova
Moldovenii au săvârșit aproape 30 de mii de infracțiuni, în 2019. Raioanele în care a crescut criminalitatea
Aproape 30 de mii de infracțiuni au fost înregistrate de Poliție, pe parcursul anului 2019, în Republica Moldova, situația criminogenă fiind puțin mai bună decât în 2018. Totuși, în unele raioane, numărul de crime a crescut. Datele au fost prezentate de șeful Inspectoratului General al Poliției, Vadim Cojocaru, la ședința de astăzi a Colegiului MAI.
Potrivit șefului IGP, din numărul total de 29.118 infracțiuni înregistrate în anul trecut, cele mai multe (51%), au fost săvârșite contra patrimoniului. Cu referire la categoriile de infracțiuni, o diminuare se atestă la cele deosebit de grave (cu 12 mai puține decât în 2018) și cele grave (cu 1. 247 mai puține). Pe de altă parte, a crescut numărul crimelor excepțional de grave, a celor mai puțin grave și a celor ușoare, transmite unimedia.info
O creștere esențială s-a atestat la următoarele infracțiuni: răpiri de unități de transport, violuri și omoruri. Numărul cazurilor de vătămări intenționate grave, jafuri, pungășii și șantaj s-a diminuat. Totodată, în 2019 au fost mai multe omoruri decât în 2018, dar mai puține violuri și cauzuri de trafic de copii.
În raioanele Orhei, Nisporeni, Ștefan Vodă și Hîncești, precum și în cectorul Buiucani al mun. Chișinău s-a înregistrat o creștere la categoria infracțiuni excepțional de grave.
Din totalul de 167 de omucideri, 165 dintre făptași au fost identificați, iar la Procuratură au fost trimise 135 de cazuri.
Vadim Cojocaru a prezentat și date despre delincvența juvenilă pentru anul trecut. Astfel, în 2019, 664 de infracțiuni au fost comise de către minori și cu participarea acestora (1.215 minori), majoritatea cu vârsta cuprinsă între 16 și 17 ani. Numărul infracțiunilor săvârșite de minori este în descreștere față de anul 2018 cu peste 3%. Pe de altă parte, creșterea delincvenței juvenile s-a atestat în sectorul Botanica din mun. Chișinău și în raioanele Călărași, Cantemir și Rezina. Potrivit statisticii, circa 96% dintre infractorii minori au săvârșit infracțiuni pentru prima dată.
Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, creșterea numărului cazurilor de suicid, tentativelor de suicid și a fugii de acasă sau din centrele în care sunt plasați provoacă îngrijorări.
Moldova
Salvatorii IGSU au scos un tânăr blocat în fiarele unui motocultor.
În dimineața zilei de 6 aprilie 2026, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în localitatea Sărătenii Noi, raionul Telenești, pentru salvarea unei persoane care a rămas prinsă într-un utilaj agricol.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:31, iar la fața locului a fost trimisă o echipă de intervenție din cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Telenești. Potrivit informațiilor, un bărbat de 20 de ani și-a prins picioarele în freza motocultorului în timp ce efectua lucrări agricole.
Salvatorii au acționat rapid, efectuând lucrări de descarcerare și reușind să elibereze victima în cel mai scurt timp. Bărbatul a fost preluat de echipa medicală și transportat la Spitalul raional Telenești pentru îngrijiri, fiind în stare conștientă, dar cu traumatisme severe.
Autoritățile recomandă respectarea strictă a regulilor de securitate în utilizarea utilajelor agricole, pentru a preveni accidentele care pot pune viața și sănătatea în pericol.


Moldova
Copil orfan, exploatat sexual: Abuzatorul, un afacerist din Chișinău, a fost condamnat la 17 ani de pușcărie.
Un om de afaceri din Chișinău a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru abuzarea sexuală a unui băiat de 14 ani, rămas orfan. Decizia a fost anunțată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Potrivit autorității, faptele au avut loc în 2016-2017. Pe atunci, condamnatul avea 38 de ani și a făcut cunoștință cu minorul în preajma unui local pentru copii, în condițiile în care băiatul era încadrat într-un gimnaziu-internat din Chișinău. Copilul rămăsese orfan de tată și mamă, iar bunelul lui avea dizabilități.
Bărbatul l-ar fi ademenit pe copil să urce în mașină, l-a dus acasă la bunic, i-a dat bani pentru unele necesități personale, apoi au stabilit ziua și ora următoarei întâlniri.
Ulterior, inculpatul i-ar fi obținut „încrederea” minorului prin mai multe cadouri scumpe.
În același timp, bărbatul treptat se apropia de copil și prin faptul că-l aducea în oficiul în care muncea ca și conducător, în domeniul echipamentelor casnice și de birou, unde-l prezenta ca „nepot” de la soră și-i permitea să folosească aplicații de jocuri la calculator. Tot acolo a fost și primul abuz sexual.
Exploatarea sexuală a copilului a continuat și în apartamentele închiriate de către bărbat în capitală, în acest scop. Mai mult decât atât, prin complicitate cu conducerea gimnaziului-internat, bărbatul i-a perfectat copilului pașaport și a obținut o procură pentru călătorie în Kiev, Ucraina.
Reprezentanții acuzatorilor de stat ne mai spun că toate acestea se întâmplau deși copilul nu avea voie să lipsească din gimnaziul-internat, cu excepția vizitelor acasă la bunic, în zilele de odihnă. Ulterior, când bunicul venea să-l viziteze – nu-și găsea nepotul la internat.
Prin urmare, acesta a sesizat autoritățile, care au pornit un dosar penal. Oamenii legii remarcă faptul că atunci când au descins cu percheziții în unul din apartamentele închiriate, bărbatul era cu copilul în același pat. Ulterior, abuzul sexual al condamnatului a fost reconfirmat și prin alte probe, inclusiv prin înregistrări video.
De asemenea, a fost cercetat penal și conducătorul gimnaziului-internat, dar el a decedat în 2021, respectiv procesul în această privință a fost încheiat.
Moldova
/VIDEO/ Escrocherie de proporții la Sîngerei: Suspecții au înșelat victima de circa 400 de mii de lei. O femeie a fost reținută în flagrant.
Escrocherie de aproape 400 de mii de lei la Sîngerei. O femeie a fost reținută în flagrant de polițiști, fiind suspectată de implicare într-o schemă de înșelăciune.
Potrivit oamenilor legii, cazul vizează o fraudă comisă prin abuz de încredere și inducerea în eroare a unei victime din aceeași localitate.
Conform datelor preliminare, pe 13 martie, un bărbat de 74 de ani a fost contactat telefonic de suspecți, care s-au prezentat sub pretextul facilitării închiderii unui credit preaprobat. Prin manipulare, aceștia l-au determinat să divulge datele cardului bancar, de pe care a fost sustrasă suma de aproape 33 de mii de lei.
Ulterior, folosind același mod de operare, indivizii au reușit să obțină de la victimă, prin intermediul unui curier, alte sume importante: 59 de mii de lei și 14 mii 800 de euro.
Escrocii au continuat să ceară bani, însă victima a alertat poliția. În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au organizat o acțiune de prindere în flagrant.
Astfel, pe 2 aprilie, o femeie de 73 de ani a fost reținută în momentul în care ar fi încercat să obțină din nou bani de la victimă.
Prejudiciul total cauzat bărbatului se ridică la aproape 400 de mii de lei.
Suspecta a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul de detenție provizorie.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în schemă.
Oamenii legii reamintesc cetățenilor să nu ofere datele bancare sau sume de bani persoanelor necunoscute, indiferent de pretext, și să verifice orice informație înainte de a lua o decizie.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Bacterii, găsite în înghețată: Peste nouă mii de bucăți au fost nimicite de ANSA.
-
Moldova5 ore în urmăRiscă până la 10 ani de pușcărie: Șoferul care a provocat accidentul înfiorător de la Cimișlia, trimis în judecată.
-
Moldova3 zile în urmăMoldoveancă, lider de sectă: Autoritățile italiene au destructurat o schemă de manipulare, extorcare și abuz.
-
Moldova6 zile în urmăCondamnat pentru viol: Un bărbat va sta 7 ani după gratii, după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ „S-a însănătoșit” ca prin minune: Un bărbat se prefăcea că are probleme locomotorii și cerșea mila trecătorilor.
-
Moldova6 zile în urmăColiziune în lanț la Sîngera: Trei persoane au fost rănite după ce un șofer ar fi ieșit pe contrasens.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ 800 de mii de lei, ridicați din ascunzișuri: Un bărbat din Comrat, reținut pentru escrocherie.
-
Moldova6 zile în urmăAccident grav la Purcari: Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul.
