Rețele de socializare

Moldova

Focuri de armă, la Criuleni. Un bărbat a luat la el în casă trei ostatici

Au apărut noi detalii despre focurile de armă și luare de ostatici din această seară din localitatea Mălăieștii Vechi, Criuleni, care s-au soldat cu rănirea a trei persoane.

Publicat

Potrivit unor reprezentanți din cadrul IP Criuleni, operațiunea de eliberare a ostaticilor și dezarmare a pistolarului, a fost dirijată de către șeful-adjunct al IGP, Sergiu Cociorvă, dar și șeful Direcției Crime Grave din cadrul INI, care s-au deplasat imediat la fața locului.

Surse apropiate anchetei, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, ne-au spus că poliția a fost alertată despre acest caz de către soția unuia dintre bărbații răniți.

„Imediat, la fața locului în mod de urgență s-au deplasat șeful adjunct al IGP comisar-șef Sergiu Cociorva și șeful direcției nr.1 a INI comisar-șef Igor Zglavuța, inclusiv și grupul operativ din cadrul IP Criuleni”, ne-a spus sursa.


Cele trei persoane, doi bărbați și o femeie, au venit în vizită la pistolar, în jurul orei 16:00, unde au consumat alcool, iar în jurul orei 19:45, bărbatul în vârstă de 62 de ani a scos safeu pistolul de model ,,Baikal442″, pe care-l deținea legal din anul 2013, și a efectuat două împușcături în direcția unuia dintre oaspeți.

„Dânsul a fost împușcat în abdomen și în piciorul drept. Ulterior acesta a efectuat trei împușcături în direcția celui de-al doilea oaspete rănindu-l în abdomen, după care a mai efectuat patru împușcături în direcția soției acestuia pe care a nimerit-o în piciorul drept. Doi dintre ce i răniți au fugit în drum și au alertat poliția, iar cea de a treia victimă a fost luată ostatic”, ne-a spus sursa.

Când la fața locului au intervenit oamenii legii, bărbatul a efectuat trei împușcături în direcția angajaților poliției, iar aceștia, la rândul lor au efectuat trei împușcături de avertisment în aer cu ulterioara imobilizare a pistolarului.


Sursele ne-au mai spus că toate victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Chișinău. Din nefericire, una dintre victime este în stare extrem de grav.

Totodată, în gospodăria făptuitorului au fost depistate și ridicate o armă cu țeavă listă calibru 16mm deținută ilegal, o grenadă de model F-1 dezasamblată ( cu focosul scos), două încărcătoare pentru pistolul de model”Baikai 442″ dintre care unul cu cinci cartușe încărcat și 142 cartușe în suportul de plastic.

La moment angajații IP Criuleni desfășoară acțiuni de urmărire penală în cadrul cauzei penale pornită în temeiul art. 27-145, art. 349 art. 290 și art.280, iar suspectul este condus la IP Criuleni pentru a fi reținut în baza art.166 cod penal al RM.


deschide.md

Moldova

Trei persoane, condamnate la pușcărie: Au drogat și obligat o minoră să se culce cu până la șapte clienți pe zi.

Doi bărbați și o femeie din Chișinău au fost condamnați la 15 și 13 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei fete de 16 ani. Copila a trecut printr-un calvar timp de peste 40 de zile, fiind drogată și impusă să consume alcool pentru a întreține relații sexuale cu până la șapte clienți pe zi.

Publicat

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, cazul s-a produs în 2019, când victima, care avea pe atunci 16 ani, a fugit de acasă, din Cantemir, după un conflict cu familia. Aceasta a plecat la Chișinău, unde a făcut cunoștință cu femeia condamnată, care avea, pe atunci, 20 de ani. Întrucât nu avea unde trăi, aceasta a acceptat propunerea condamnatei să se cazeze gratuit în apartamentele pe care le care închiria pentru prestarea serviciilor sexuale. Totuși, după o perioadă de timp, condamnata a amenințat-o că o va alunga din apartament dacă nu-i va da bani.

Astfel, adolescenta a fost constrânsă să presteze și ea servicii sexuale, în baza anunțurilor publicate de tânăra condamnată pe o platformă de anunțuri. Aceasta era forțată să consume alcool și droguri de tip ”sare” ca să poată presta servicii sexuale cu până la șapte clienți pe zi.

Toți banii erau ulterior luați de condamnată, care mai fusese anterior cercetată penal pentru păstrare de droguri, furt și înșelăciune.


În schema de traficare a copilei figurau și doi indivizi: un tânăr de 28 de ani, care o transporta pe victimă la ”chemări”. Totuși, cei mai mulți clienți erau puși la dispoziție de către condamnatul care era administrator al unui hostel din municipiul Chișinău, cu vârsta de 39 de ani.

Schema de traficare a copilei a fost deconspirată de autorități peste circa 40 de zile. Un client care venise la apartamentul unde se afla victima pentru servicii sexuale a refuzat să întrețină cu aceasta relații intime după ce a observat că minora era drogată. Ulterior, acesta a denunțat autorităților cele văzute, iar cei trei au fost plasați în arest.

Adolescenta traficată a fost primită într-un Centru de plasament din Chișinău, unde a beneficiat de îngrijiri medicale și asistență psihologică. Totodată, la solicitarea victimei, cei trei condamnați urmează să-i achite suma de 25 de mii de lei ca prejudiciu moral. Suplimentar pedepsei cu închisoarea, cei trei nu vor putea munci în domenii legate de copii timp de alți trei ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ar fi spart mașini parcate: Doi cetățeni străini, reținuți la Chișinău și plasați în arest pentru 30 de zile.

Doi cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi spart un automobil parcat pe o stradă din Chișinău și ar fi furat câteva mii de lei. Suspecții sunt bănuiți că fac parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în furturi din mașini.

Publicat

Potrivit poliției, reținerea a fost efectuată de ofițerii sectorului Botanica, iar cei doi bărbați au vârstele de 46 și 51 de ani. Ancheta arată că indivizii ar fi spart geamul unui automobil parcat, au pătruns în interior și au sustras mijloace bănești, după care au părăsit locul faptei.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au reușit să-i identifice și să-i localizeze pe suspecți. Oamenii legii susțin că aceștia ar face parte dintr-o grupare infracțională organizată, care viza automobile parcate în diferite zone ale capitalei.

Pe numele bănuiților a fost aplicată măsura preventivă – arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare.



Citește mai departe

Moldova

Doi maturi și patru copii au fost răniți, după ce mașina lor s-a tamponat cu un tir și cu un microbuz, la Anenii Noi.

Un accident rutier extrem de grav, soldat cu mai multe persoane rănite, inclusiv patru copii, s-a produs în după-amiaza zilei de 9 februarie, pe drumul de ocolire a localității Troița Nouă din raionul Anenii Noi. Victimele au avut nevoie de intervenția de urgență a medicilor.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, accidentul a avut loc în jurul orei 15:00. Un bărbat de 53 de ani, care conducea un camion, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a lovit un automobil condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului violent, autoturismul a fost proiectat într-un microbuz, la volanul căruia se afla un bărbat de 40 de ani.

În urma coliziunii, șoferul autoturismului și pasagerii acestuia – un tânăr de 21 de ani și patru copii cu vârstele de 14, 10, 2 și 1 an – au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția mai precizează că toți cei trei șoferi implicați în accident au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.



Citește mai departe

topul săptămânii