Rețele de socializare

Moldova

Detalii de la accidentul din Hâncești. Șoferul care ar fi provocat impactul fatal, REȚINUT

Detalii de la tragicul accident, în raionul Hâncești. Un tânăr de 31 de ani a decedat după ce mașina în care se afla ca pasager a fost tamponată frontal de un alt automobil.

Publicat

Amintim că totul s-a întâmplat în seara de 26 decembrie, în jurul orei 19.45, în apropiere de satul Lăpușna. La fața locului, imediat s-au deplasat o echipă de polițiști, ambulanța, dar și o echipă de pompieri. Oamenii legii au stabilit că totul s-a întâmplat după ce un șofer de 28 de ani s-ar fi angajat într-o depășire periculoasă.

PRIN TELEFON!!!

MARIANA BEȚIVU, OFIȚER DE PRESĂ, IGP:


Un bărbat de 28 ani, domiciliat în s. Pașcani, conducând automobilul de marca „BMW X5” având ca pasager o femeie de 19 ani, ignorând prevederile regulamentului circulației rutiere, ieșind la depășirea unui mijloc de transport, nu s-a asigurat și nu s-a isprăvit cu ghidajul și a tamponat frontal automobilul de marca „Audi A6” care se deplasa regulamentar pe banda sa de circulație la volanul căruia se afla un bărbat de 31 ani domiciliat în s. Sărăteni, având ca pasager un bărbat de 31 ani domiciliat în s. Sărăteni r-ul Hîncești.

În urma impactului, pasagerul din mașina care circula regulamentar a decedat la fața locului. Tânăra de 19 ani, aflată în cealaltă mașină, a rămas blocată între fiarele vehiculului. O echipă de pompieri au reușit în scurt timp să deblocheze adolescenta, apoi ea a fost preluată de medicii de pe ambulanță. Tot la spital a ajuns și șoferul de 31 de ani. Potrivit polițiștilor, automobilistul de 28 de ani a fost reținut pentru 72 de ore.

Oamenii legii continua investigațiile.


Moldova

/VIDEO/ Bacterii, găsite în înghețată: Peste nouă mii de bucăți au fost nimicite de ANSA.

Trei loturi de înghețată de import, în cantitate totală de 1.682 kg, au fost nimicite. Specialiștii ANSA au confirmat, prin teste de laborator, prezența bacteriilor din grupul Enterobacteriaceae.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de instituție, produsul a fost clasificat drept neconform și periculos pentru consumul uman.

Grupul Enterobacteriaceae include o gamă largă de bacterii, precum Salmonella, Escherichia coli sau Cronobacter. Prezența acestora în produsele alimentare, cum este înghețata, indică, de regulă, lipsa de igienă în procesul de producție sau o contaminare post-procesare.

În cazul consumului produselor contaminate cu aceste bacterii, există un risc crescut de toxiinfecții alimentare, manifestate prin febră, dureri abdominale, greață sau diaree, în special în rândul copiilor și al persoanelor cu sistem imunitar compromis.


Loturile neconforme de înghețată nu au fost admise pentru comercializare pe piața internă a Republicii Moldova. Acestea au fost nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA și conform procedurilor legale, pentru a elimina orice risc pentru sănătatea consumatorilor.


Citește mai departe

Moldova

Condamnat pentru viol: Un bărbat va sta 7 ani după gratii, după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă.

Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă, în vârstă de 17 ani.

Publicat

Totul s-a petrecut în primăvara anului 2019, când inculpatul a chemat minora la domiciliul său sub pretextul de a avea grijă de copiii mai mici ai familiei, profitând de faptul că mama fetei era plecată la muncă peste hotare.

În dimineața zilei de 11 aprilie, în timp ce fata dormea, bărbatul a imobilizat-o și a forțat-o să întrețină un raport sexual, ignorând rezistența acesteia. În stare de șoc, minora le-a mărturisit în aceeași seară celor mai apropiate persoane: surorii sale mai mari și unei prietene. Ulterior, sora a anunțat-o pe mama lor, aflată în străinătate, care a solicitat intervenția unei rude pentru a însoți copila la poliție și a depune plângere.

Deși în fața instanței bărbatul a negat totul, susținând că acuzațiile sunt neîntemeiate, probele au fost decisive.


Acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și este obligat să achite victimei 127 de mii de lei drept prejudiciu moral, biologic și cheltuieli de asistență juridică.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist rănit în impact: Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident produs în capitală.

Accident rutier în centrul capitalei, soldat cu rănirea unui biciclist.

Publicat

Potrivit poliției, incidentul s-a produs în ziua de 31 martie, în jurul orei 11:05, pe strada Gavriil Bănulescu-Bodoni din municipiul Chișinău. Conform informațiilor preliminare, un bărbat de 36 de ani, aflat la ghidonul unei biciclete electrice, s-a tamponat cu un automobil condus de un alt bărbat de aceeași vârstă.

În urma impactului, bicicleta a fost proiectată într-un al treilea autoturism, condus de un șofer în vârstă de 62 de ani. Coliziunea în lanț a provocat avarierea vehiculelor implicate și rănirea conducătorului bicicletei.

Biciclistul a suferit traumatisme și a fost preluat de echipajul medical, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea exactă a acestuia.


La fața locului au intervenit oamenii legii pentru documentarea cazului și fluidizarea traficului, iar poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii