Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Într-un sat din raionul Hînceşti, şacalii au sfâşiat şase capre

Trăiesc cu frica-n sân, după ce o haită de șacali ar fi sfâșiat șase capre dintr-o gospodărie. Şacalii ar fi dat buzna peste animalele domestice, în timp ce erau la păscut. Patru capre au murit pe loc, altele două au fost rănite. Incidentul s-a produs marți seara, în satul Cărpineanca, raionul Hîncești.

Publicat

ALIONA CARANGA, locuitoarea satului Cărpineanca: „Patru îs moarte și două îs sfărâmate, stau în sarai, îs sfărâmate la pulpă. Nu-s moarte. Îs vii, dar ce să faci cu dânsele? Să le tai și să le mănânci, cine știe ce zarază este.”

Mihail Colesnic povestește că animalele erau lăsate pe o pășune în apropiere de casă. Seara, când soţia a vrut să meargă să închidă caprele, acestea erau deja sfâșiate până la moarte. În apropiere au fost zăriți câțiva șacali. Peste noapte au apărut și câteva vulpi, care au mâncat din animalele moarte.

„Doi erau. Îs șacali precis. Nu i-am văzut de aproape, dar i-am văzut aseară. Ei după ce au sfărâmat aici, noi stăteam de vorbă și ei au venit pe dambă din nou.”


MIHAIL COLESNIC, locuitorul satului Cărpineanca: „Eu am avut de toate 9 și cât de mult, puțin, dar 10 litri de lapte scoteam de la dânsele, mă mai duceam și mai vindeam la piață, dar acum gata. E pagubă mare, pentru mine asta socoate că e o vacă ..”

Miercuri dimineața la fața locului a fost chemat veterinarul de la ANSA, pentru a preleva probe de la animalele moarte. Potrivit specialiștilor, și celelalte două capre rănite au fost nimicite, iar consumul cărnii a fost strict interzis, pentru a exclude infectarea cu rabie.

ELENA BUNDUCHI, medic veterinar: „Să sape o groapă la 2 metri, noi luăm probele și totul se îngroapă. Facem o dezinfecție acolo, după ce luăm toate analizele și se astupă tot cu pământ.”


Unii săteni spun că nu este pentru prima dată când șacalii ucid animalele domestice. Acum două săptămâni, într-o altă gospodărie trei capre au fost mâncate.

„Dacă s-a întâmplat la vecin, mă tem deja și eu. A mai fost cândva, cu un an, doi, trei la o fermă, dar nu știu. Să fi fost ei sau nu ei, poate câini.”

Primarul Comunei Sărata-Galbenă, din care face parte și satul Cărpineanca, atenționează oamenii să fie atenți și să nu lase animalele la libertate, odată cu lăsarea nopții.


MIHAIL LOZOVOI, primarul comunei Sărata-Galbenă: „În zilele de weekend, cînd se permite vânătoarea vor fi organizate echipe de vânători, ca să fie patrulate toate terenurile comunei Sărata-Galbenă ca totuși să depistăm ce fel de animale au nimicit aceste capre.”

Primarul a mai spus că dacă se vor găsi bani în buget, familia va fi despăgubită.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Speluncă „scoasă la lumină”: Un chișinăuian și-ar fi pus apartamentul la dispoziția consumatorilor de droguri.

Și-a transformat casa într-un loc rău famat. Polițiștii din sectorul Ciocana al capitalei au destructurat o speluncă de consum de droguri, organizată într-un apartament de către un bărbat de 32 de ani.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, suspectul și-ar fi transformat locuința într-un spațiu destinat consumului de substanțe narcotice, pe care l-ar fi pus în mod repetat la dispoziția altor persoane.

În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat în apartament un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, care se afla sub influența drogurilor.

De asemenea, din locuință au fost ridicate dispozitive improvizate pentru consum, droguri de tip PVP, cunoscute și sub denumirea de „sare”, pastile psihotrope, precum și alte substanțe suspecte.


Bărbatul de 32 de ani este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani.

Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

Căutări cu final tragic: Bărbatul din Bălți, căutat de rude și poliție, a fost găsit înecat în lacul orășenesc.

Descoperire terifiantă dis-de-dimineață. Un cadavru a fost recuperat din lacul orășenesc de pe strada Constantin Stamati din municipiul Bălți. Totul s-a întâmplat în dimineața de 3 aprilie.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30, după ce salvamarii stației de salvare pe apă au observat trupul neînsuflețit plutind la suprafața apei și au solicitat intervenția echipelor specializate.

Conform informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul IGSU, Liliana Pușcașu, la fața locului a fost direcționat un echipaj de scafandri din cadrul Direcției regionale căutare-salvare nr. 2 a IGSU. Aceștia au intervenit prompt și au efectuat lucrările necesare pentru extragerea corpului din apă.

În imaginile surprinse de câțiva martori și publicate pe rețelele sociale se poate observa că la locul inicdentului au intervenit și oamenii legii care au încercuit zona.


Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă din cadrul inspectoratului de poliție Bălți, Jana Molceanov, ne-a comunicat că identitatea victimei a fost stabilită. Este vorba despre un bărbat de 79 de ani din Bălți. Acesta fusese anunțat în căutare de către organele de drept după ce la data de 22 martie, în jurul orei 18:00, a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută.
La locul cadavrului victimei a constatat că pe acesta nu sunt vizibile semne de moarte violentă.

Corpul neînsuflețit a fost îndreptat spre centrul de medicină legală în vederea efectuării expertizei.

Cazul a fost preluat de organele de drept, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului, inclusiv cauza exactă a decesului.


Citește mai departe

Moldova

Moldoveancă, lider de sectă: Autoritățile italiene au destructurat o schemă de manipulare, extorcare și abuz.

O femeie originară din Republica Moldova s-ar afla printre liderii unei secte destructurate de autoritățile din Italia, într-un dosar care scoate la iveală un mecanism complex de manipulare, extorcare și abuz.

Publicat

Potrivit anchetatorilor italieni, gruparea activa sub acoperirea unei asociații culturale, denumită „Cunoaștere și Libertate”. Organizația era coordonată de un cetățean italian, care acționa împreună cu soția sa, o moldoveancă de 48 de ani. Cei doi se prezentau adepților drept persoane cu „natură divină”.

Conform informațiilor publicate de autorități, totul începea aparent inofensiv, cu participarea la cursuri de alchimie și promisiuni de dezvoltare personală și transformare interioară. Însă, potrivit anchetei, acest parcurs se transforma treptat într-un sistem închis, bazat pe izolare, control și exploatare.

Investigația a fost declanșată după sesizarea tatălui unui tânăr care a aderat la grup la mijlocul anului 2023. Acesta a observat schimbări radicale în comportamentul fiului său: mutarea într-o locație controlată de organizație, renunțarea la locul de muncă și ruperea legăturilor cu familia și prietenii. În paralel, au început plăți lunare și donații consistente către grupare.


Secta își desfășura activitatea într-un domeniu din comuna Pietralunga, provincia Perugia. Anchetatorii au stabilit că organizația avea o structură ierarhică bine definită, cu roluri precum „maestru”, „maestră”, „șaman” sau „vindecător”, responsabile atât de recrutare, cât și de controlul adepților.

Potrivit Procuraturii din Perugia, membrii erau manipulați psihologic și convinși să cedeze sume mari de bani, bunuri imobile și obiecte de lux. În cazul în care încercau să părăsească gruparea, erau amenințați cu consecințe grave, precum boli, ghinion sau „pedepse spirituale”.

Valoarea totală a așa ziselor „donații” documentate depășește 500 de mii de euro. O parte din bani ar fi fost folosiți pentru cheltuieli personale ale liderilor, inclusiv mașini de lux, bijuterii și restaurante.


Mai mult, adepții ar fi fost supuși consumului de substanțe narcotice pentru a le fi influențată starea de conștiință și implicați în ritualuri periculoase, inclusiv îngroparea în pădure, sub pretextul „purificării”.

De asemenea, liderul grupării este acuzat că ar fi abuzat de poziția sa pentru a constrânge o femeie aflată într-o stare de vulnerabilitate emoțională să întrețină relații sexuale, prezentate drept necesare pentru „vindecare spirituală”.

În urma unei anchete complexe, care a inclus interceptări, filaje și declarații ale martorilor, patru persoane au fost reținute, dintre care trei au fost deja plasate în arest. Pentru o a patra persoană, aflată în afara Italiei, au fost inițiate procedurile de extrădare. Alte două persoane sunt cercetate în libertate.


Citește mai departe

topul săptămânii