Rețele de socializare

Moldova

Scheletele umane, descoperite într-o carieră din Cantemir

Descoperire arheologică impresionantă la o carieră de lut din satul Gotești, raionul Cantemir.

Publicat

În timpul săpăturilor de rutină, un grup de muncitori a găsit, din întâmplare, patru schelete umane, la o adâncime de 60 de centimetri. La faţa locului au fost chemaţi oamenii legii, care au sesizat Agenţia Naţională Arheologică, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

„Săpam aici în carieră, îmi făceam lucrul şi au ieşi oase de om. Am oprit lucrul, am spus la şefi, a fost poliţia au luat toate oasele şi am încetat lucrul şi am început din partea asta”, a povestit muncitorul, Ion Şpac.

Zona a fost îngrădită, iar osemintele au fost preluate de şeful interimar al Inspectoratului de Poliţie Cantemir.


„S-a făcut cercetarea locului din nou, mai amănunţit s-au găsit mai multe oase, trei cranii deja tot omeneşti, ţinând cont de aceste fapte a fost contactată Agenţia de Arheologie”, a afirmat şeful interimar al Inspectoratului de Poliţie Cantemir, Vitalie Miron.

Oamenii din localitate presupun că rămăşiţele de oase datează din perioada celui de-al doilea Război Mondial.

„Asta poate să fie din timpul războiului din 40′ până în 45′, asta numai de la război poate să fie că sunt patru trupuri”.


„Tot din timpul războiului, altceva nu are de unde să fie”.

După primele cercetări, arheologii au constatat că în carieră s-ar fi găsit rămăşiţe ale unui sit arheologic, care ar data din secolul al XII-lea înainte de Hristos. Pe lângă scheletele descoperite, specialiştii au mai găsit şi fragmente de ceramică.

„Este un sit care are două nivele, sau mai bine spus, două orizonturi culturale căci în afară de aceste schelete, care sunt parte al unui cimitir datat probabil din Evul Mediu târziu, există şi urme de locuire datând din perioada timpurie a epocii fierului”, a comunicat directorul Agenţiei Naţionale Arheologică, Vlad Vornic.


În următoarele zile, un grup de arheologi se va deplasa în localitatea Goteşti, raionul Cantemir, pentru a desfăşura săpături. Între timp, lucrările la carieră au fost redirecţionate, iar locul este conservat.

Moldova

/VIDEO/ Bacterii, găsite în înghețată: Peste nouă mii de bucăți au fost nimicite de ANSA.

Trei loturi de înghețată de import, în cantitate totală de 1.682 kg, au fost nimicite. Specialiștii ANSA au confirmat, prin teste de laborator, prezența bacteriilor din grupul Enterobacteriaceae.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de instituție, produsul a fost clasificat drept neconform și periculos pentru consumul uman.

Grupul Enterobacteriaceae include o gamă largă de bacterii, precum Salmonella, Escherichia coli sau Cronobacter. Prezența acestora în produsele alimentare, cum este înghețata, indică, de regulă, lipsa de igienă în procesul de producție sau o contaminare post-procesare.

În cazul consumului produselor contaminate cu aceste bacterii, există un risc crescut de toxiinfecții alimentare, manifestate prin febră, dureri abdominale, greață sau diaree, în special în rândul copiilor și al persoanelor cu sistem imunitar compromis.


Loturile neconforme de înghețată nu au fost admise pentru comercializare pe piața internă a Republicii Moldova. Acestea au fost nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA și conform procedurilor legale, pentru a elimina orice risc pentru sănătatea consumatorilor.


Citește mai departe

Moldova

Condamnat pentru viol: Un bărbat va sta 7 ani după gratii, după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă.

Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă, în vârstă de 17 ani.

Publicat

Totul s-a petrecut în primăvara anului 2019, când inculpatul a chemat minora la domiciliul său sub pretextul de a avea grijă de copiii mai mici ai familiei, profitând de faptul că mama fetei era plecată la muncă peste hotare.

În dimineața zilei de 11 aprilie, în timp ce fata dormea, bărbatul a imobilizat-o și a forțat-o să întrețină un raport sexual, ignorând rezistența acesteia. În stare de șoc, minora le-a mărturisit în aceeași seară celor mai apropiate persoane: surorii sale mai mari și unei prietene. Ulterior, sora a anunțat-o pe mama lor, aflată în străinătate, care a solicitat intervenția unei rude pentru a însoți copila la poliție și a depune plângere.

Deși în fața instanței bărbatul a negat totul, susținând că acuzațiile sunt neîntemeiate, probele au fost decisive.


Acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și este obligat să achite victimei 127 de mii de lei drept prejudiciu moral, biologic și cheltuieli de asistență juridică.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist rănit în impact: Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident produs în capitală.

Accident rutier în centrul capitalei, soldat cu rănirea unui biciclist.

Publicat

Potrivit poliției, incidentul s-a produs în ziua de 31 martie, în jurul orei 11:05, pe strada Gavriil Bănulescu-Bodoni din municipiul Chișinău. Conform informațiilor preliminare, un bărbat de 36 de ani, aflat la ghidonul unei biciclete electrice, s-a tamponat cu un automobil condus de un alt bărbat de aceeași vârstă.

În urma impactului, bicicleta a fost proiectată într-un al treilea autoturism, condus de un șofer în vârstă de 62 de ani. Coliziunea în lanț a provocat avarierea vehiculelor implicate și rănirea conducătorului bicicletei.

Biciclistul a suferit traumatisme și a fost preluat de echipajul medical, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea exactă a acestuia.


La fața locului au intervenit oamenii legii pentru documentarea cazului și fluidizarea traficului, iar poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii