Rețele de socializare

Moldova

Tânăra ucisă și arsă într-o pădure din Rezina ar fi vie. Rudele susțin că aceasta ar fi traficată și dusă peste hotare, cu acte false.

Tânăra găsită arsă într-o pădure din Rezina ar fi vie, iar rudele susțin că aceasta ar fi traficată și dusă peste hotare, cu acte false.

Publicat

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, unde atât rudele, cât și experții, au analizat toate amănuntele acestei crime, transmite Știri.md.

Totul s-ar fi întâmplat pe 8 octombrie, când tânăra de 19 ani a plecat într-o direcție necunoscută, însoțită de fosta concubină a noului său iubit.

Abia pe 14 octombrie, oamenii legii au descoperit locul crimei într-o pădure din apropierea satului Echimăuți.


În cadrul emisiunii, mama fetei omorâte a declarat că nu crede că fata este moartă, deoarece a primit doar câțiva saci cu scrum și un singur os, iar din documentările acesteia și ale rudelor, este imposibil să arzi un cadavru și să nu rămână mai multe oase întregi.

Totodată, presupusa ucigașă și-a recunoscut vina, însă mătușile victimei susțin că ucigașa s-ar fi ocupat mai mult timp cu traficul fetelor peste hotare și că acum ar încerca să ascundă faptul că fata este vie.

De remarcat faptul că atât rudele, cât și experții prezenți la emisiune, au ajuns la concluzia că tânărul din cauza căruia s-ar fi produs această crimă se încurcă în declarații și cunoaște mai multe lucruri decât spune oficial.


Experții emisiunii au declarat că polițiștii au investigat superficial locul crimei și nu au adunat nicio probă concludentă de la locul crimei.

Acum, rudele așteaptă rezultatele ADN pentru a vedea dacă într-adevăr a fost omorâtă fata de doar 19 ani.

Amintim că fata originară din Ungheni a fost dată în căutare, însă la o săptămână au fost găsite rămășițele ei.


Fosta concubină a tânărului, o femeia de 27 de ani, a venit la ei și sub pretextul că vrea ceva să discute cu fata a chemat-o la o plimbare.

Ulterior, în timpul discuției cu tânăra de 19 ani, femeia de 27 de ani, privind relația acesteia cu fostul său concubin, fiind sub influența alcoolului şi a gelozie și-a dus victima într-o fâșie forestieră din apropierea satului Echimăuți.


Într-o discuție cu oamenii legii, femeia a recunoscut că în seara zilei de 8 octombrie ea a maltratat tânăra după care a strangulat-o și i-a dat foc.

Iar pentru a se asigura că aceasta arde, timp de câteva ore a urmărit cum fata arde.

Dacă i se va dovedi vina, femeia riscă să-și petreacă după gratii următorii 25 de ani.

Moldova

Accident periculos, la Cupccini: Două mașini, făcute zob în urma impactului.

Bucăți de caroserie împrăștiate pe șosea, două vehicule aruncate pe acostament și trafic îngreunat pe traseul M5, direcția Edineț–Cupcini, după un accident rutier între o mașină și un microbuz.

Publicat

Coliziunea s-a produs în dimineața zilei de 2 iunie, pe un segment de drum intens circulat din nordul țării. Din motive care urmează să fie stabilite, cele două mijloace de transport s-au ciocnit violent.

În urma accidentului, ambele vehicule au fost serios avariate. Mașina și microbuzul au ajuns pe marginea drumului, iar circulația a fost afectată până la intervenția echipajelor.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, coliziunea soldându-se doar cu pagube materiale.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat zona și au documentat cazul. Oamenii legii urmează să stabilească exact cum s-a produs coliziunea și cine se face responsabil de producerea acesteia.


Citește mai departe

Moldova

Impact violent în Italia: Patru moldoveni au fost duși la spital, după ce două mașini s-au tamponat, la Padova.

Patru cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier produs în Italia, iar o altă persoană se află în stare critică. Impactul violent dintre două automobile a avut loc în după-amiaza zilei de 31 mai, în provincia Padova.

Publicat

Potrivit presei italiene, accidentul s-a produs într-o intersecție din localitatea Grantorto. În urma coliziunii, unul dintre automobile s-a răsturnat pe carosabil. La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii și mai multe echipaje medicale, iar circulația în zonă a fost blocată timp de peste două ore.

La volanul uneia dintre mașini se afla un moldovean în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a scăpat nevătămat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În automobil se aflau și trei pasagere din Republica Moldova – două tinere de 25 și 20 de ani, precum și o adolescentă de 17 ani. Toate au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, însă medicii au precizat că viețile lor nu sunt în pericol.


În celălalt autoturism se aflau trei cetățeni bosniaci. Un tânăr de 23 de ani a suferit răni grave și a fost internat în stare critică la un spital din Padova. Medicii spun că starea acestuia rămâne extrem de gravă.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Cele două automobile implicate au fost indisponibilizate și urmează să fie supuse expertizelor tehnice.


Citește mai departe

Moldova

Val de încălcări în trafic: Mii de șoferi, trași pe dreapta și sancționați, în weekend.

Vitezomani, șoferi băuți și conducători auto care au ignorat regulile de circulație. Acesta este bilanțul alarmant al controalelor desfășurate de inspectorii de patrulare în weekend. În doar două zile, 88 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost prinși în stare de ebrietate.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, polițiștii au documentat în total peste 4.820 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. Cele mai multe au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. Circa 1.940 de șoferi au apăsat prea tare pedala de accelerație, punând în pericol atât propria viață, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.

Alți 978 de conducători auto au ignorat indicatoarele de prioritate și semnalele semafoarelor, în timp ce 844 au fost sancționați pentru oprire sau staționare neregulamentară. Totodată, 551 de șoferi au fost amendați pentru că nu purtau centura de siguranță sau foloseau telefonul mobil în timpul conducerii.

Pe lista abaterilor se regăsesc și 238 de vehicule care circulau fără revizia tehnică anuală sau fără asigurarea obligatorie auto. De asemenea, 73 de șoferi au fost sancționați pentru neacordarea priorității pietonilor ori cicliștilor, iar 78 pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce vehicule.


În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 3.163 de cazuri semnalate prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112.


Citește mai departe

topul săptămânii