Rețele de socializare

Moldova

Trei polițiști FALȘI, trimiși în judecată. Ar fi estorcat, prin șantaj, 40.000 de lei de la un chișinăuian

Marți, 15 octombrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a trei bărbați, care au pretins că ar fi polițiști și au cerut, prin șantaj, suma de 40.000 lei de la un locuitor din Chișinău, la care au intrat în casă și l-au maltratat pe el și oaspetele acestuia.

Publicat

Făptașii au vârste cuprinse între 25 și 33 de ani. Aceștia au avut o înțelegere prealabilă cu un amic al victimei, care urma să intre primul în locuință, cu solicitarea ca să primească droguri de la acesta, contra plată. Victima a refuzat oferta, dar l-a invitat în apartament, cu intenția să discute un conflict mai vechi.

Însă, odată cu amicul său, în locuință au pătruns și trei pretinși polițiști, care l-au maltratat pe locatar, cât și pe oaspetele acestuia. Agresorii pretindeau că dacă victima le va oferi suma de 40.000 lei, aceștia nu vor face cunoscut faptul că el s-ar ocupa de vânzarea drogurilor. „Soluția” însă a fost propusă nu înainte ca pretinșii polițiști să-i jefuiască de bunuri pe cei doi. Ulterior, făptașii i-au răpit și i-au dus într-o fâșie forestieră, unde au continuat să-i maltrateze.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru jaf, șantaj și faptul că au pretins că sunt polițiști, cei trei făptași riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 de ani. La această etapă, pentru cercetarea probelor de către autorități și pentru ca indivizii să nu se eschiveze de la înfăptuirea justiției, la solicitarea procurorilor PCCOCS, făptașii sunt plasați în arest preventiv.


PCCOCS va reveni cu detalii, odată ce vor deveni disponibile, cu respectarea drepturilor celor vizați.


Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

Moldova

Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.

Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.

Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.

Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.

Publicat

Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.

În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.

Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.


Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.

La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii