Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean, care avea interdicție de a păși hotarul Ucrainei, a încercat să ajungă ilegal în țara vecină

Un cetățean moldovean, pe numele căruia exista interdicție de intrare în Ucraina, a încercat să ajungă ilegal în statul vecin, prin ocolirea punctului de trecere comun Palanca. Bărbatul a fost depistat și reținut la doar 50 metri de linia de frontieră.

Publicat

În după amiaza zilei de ieri, 30 septembrie curent, pe direcţia localităților Palanca – Maiaki patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1 a surprins o persoană cum înainta, pe jos, spre ieșirea din țară. O perioadă acțiunile acesteia au fost monitorizate, iar odată cu stabilirea clară a intențiilor de a traversa ilegal frontiera moldo-ucraineană, polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea bărbatului.

La fața locului a fost identificat un locuitor al satului Milești, raionul Nisporeni. Din start, bărbatul a recunoscut că intenționa să treacă clandestin hotarul, fiindcă legal nicidecum nu o putea face. Deși, inițial declara că nu-i sunt valabile documentele de călătorie, ulterior s-a aflat că pe numele acestuia este aplicată interdicție de intrare pe teritoriul Ucrainei pentru 3 ani.

În prezent, polițiștii de frontieră din Direcția regională EST continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun în privința cetățeanului documentat.


Moldova

Dublă tragedie, la Hîncești: Două femei au murit într-o casă cuprinsă de flăcări

Dublă tragedie în orașul Hîncești, în ajunul Crăciunului. Un incendiu a cuprins o casă de locuit luând viața a două persoane. Focul a cuprins o casă de pe strada Miron Costin, în seara de 24 decembrie, în jurul orei 19:17, iar imagini de la fața locului au fost făcute publice pe un portal local de știri!

Publicat

Contactată pentru a oferi mai multe detalii, ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că la fața locului au fost direcționate 3 echipaje de pompieri. Potrivit informațiilor preliminare, flăcările au distrus în totalitate bunurile materiale din interiorul casei, iar tavanul unei camere cu suprafața de aproximativ 9 metri pătrați s-a prăbușit.

În timpul misiunii, pompierii au extras din locuință două persoane aflate în stare inconștientă, proprietara casei în vârstă de 32 de ani și o altă femeie de 70 de ani.


Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare, în cele din urmă medicii au constatat decesul ambelor persoane. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Poliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime

O anchetă începută în septembrie, după dispariția unui bărbat de 61 de ani din localitatea Beriozchi, raionul Anenii Noi, a dus la rețineri și descoperiri cutremurătoare. Principalul suspect este un bărbat de 59 de ani, din aceeași localitate, cunoscut anterior cu antecedente penale, față de care anchetatorii iau în calcul versiunea omorului.

Publicat

În urma perchezițiilor efectuate la gospodăriile acestuia, oamenii legii au găsit hainele victimei purtate în ziua dispariției, oseminte presupuse a fi umane, obiecte care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii și alte probe esențiale. Toate bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor, inclusiv ADN.

Cu sprijinul mascaților BPDS Fulger, au fost reținute trei persoane: suspectul, o femeie de 55 de ani apropiată acestuia și un bărbat de 34 de ani, urmând să fie solicitat arest preventiv. Anchetatorii susțin că există indicii temeinice că bănuitul ar fi implicat și în alte infracțiuni similare, ceea ce a dus la extinderea investigațiilor.


În prezent, poliția desfășoară cercetări ample pe terenurile și la ferma suspectului, cu tehnică specializată, pentru a identifica eventuale alte victime. Ancheta este în plină desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.

Amintim că potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Stiri.MD, cel puțin trei persoane ar fi fost ucise, iar ulterior cadavrele ar fi fost distruse, fiind oferite drept hrană animalelor din gospodăria suspectului.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții într-un dosar de construcții ilegale în centrul Chișinăului. Este vizat proiectul de pe locul fostului „Gaudeamus”

O companie de construcții din municipiul Chișinău este vizată într-o cauză penală ce ține de încălcarea regulilor de executare a lucrărilor de construcție pentru clădiri cu cinci și mai multe etaje. Dosarul se referă la edificarea unui complex multifuncțional cu peste 15 nivele pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus”, amplasat în centrul capitalei, în apropierea zonelor de protecție a monumentelor istorice și a forului public.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, reprezentanții companiei ar fi obținut de la Primăria municipiului Chișinău actele permisive necesare, inclusiv certificatul de urbanism și autorizația de construire, fără avizul obligatoriu al Ministerului Culturii. Mai mult, lucrările propriu-zise ar fi fost începute în lipsa tuturor avizelor legale și cu nerespectarea distanțelor normative față de zonele de protecție ale monumentelor istorice din perimetru.

În baza probelor acumulate, Centrul Național Anticorupție a inițiat o cauză penală, existând o bănuială rezonabilă privind încălcarea regulilor de executare a construcțiilor. La această oră, ofițerii CNA, în comun cu procurorii din municipiul Chișinău, desfășoară percheziții la administratorii companiei de construcții și în alte locații din capitală, pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica persoanele implicate.


Toate persoanele vizate urmează să fie audiate în calitate de bănuiți. Autoritățile subliniază că acestea beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

topul săptămânii