Moldova
Poliția va cerceta dacă cineva din structurile de forță ar fi ajutat-o pe șoferița din Porsche să scape, anterior, basma curată. Aceasta riscă 7 ani de închisoare
Șeful interimar al IGP, Gheorghe Balan, spune că toate antecedentele șoferiței implicate în accidentul de la Buiucani au fost documentate de oamenii legii și transmise structurilor abilitate. Potrivit lui Balan, dar și șefului Direcției urmărire penală a IGP, Grigore Moga, posibilitatea ca cineva din poliție să o fi ajutat pe șoferița din Porsche Cayenne va fi documentată.
„Ea a fost de fiecare dată tratată cu indulgență de instațele de judecată și de procuratură, în nouă ani. Nu am reușit încă să facem rost de toate hotărârile de judecată ca să le prezentăm. Vom face interpelare la CSM și la organele procuraturii, dar ele se opun reformării din interior. Noi vom ancheta acest caz și vom veni cu propuneri la acest caz”, a spus șeful interimar IPG, Gheorghe Balan.
Probabilitatea ca femeia să fi avut protecție din interiorul structurilor de forță a fost comentată și de șeful Direcției urmărire penală a IGP, Grigore Moga.
„Eu niciodată n-am ajutat-o să clarifice problemele sale, și nici colegii mei. Dacă vom depista că cineva din colegii noștri s-a implicat ca să ajute această persoană să-și rezolve problemele, va fi sesizată Procuratura”, a spus Moga.
„Poliția, ori de câte ori a descoperit contravențiile, a documentat cazurile și le-a trimis în judecată sau structurilor competente. Poliția n-a acoperit aceste fărădelegi, asta este important”, a spus Balan.
Pe cazul accidentului a fost începută urmărirea penală în temeiul bănuielii încălcării regulilor de circulație a șoferiței. Au fost acumulate mai multe probe: rezultatele cercetărilor de la fața locului, declarațiile martorilor, ale victimelor și probele video.
„Vor fi audiate toate persoanele care au avut de suferit și martorii oculari. Pentru stabilirea gradului de gravitate și a circumstanțelor vor fi oferite expertizele medico-legale și expertiza tehnică a mașinii. Urmează să ridicăm probele biologice pentru expertiza narcologică a șoferiței”, a mai spus Moga.
Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă de la 3 la 7 ani de închisoare. „Dacă vom constata că persoana respectivă poate comite alte încălcări, ea poate fi arestată la domiciliu sau poate fi impus arestul preventiv sau controlul judiciar. La această oră e prea devreme de spus. Sperăm că șoferița își va reveni”, a conchis Moga.
Moldova
Căutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
Tragedie în satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost tamponată în plin de o mașină. Șoferul care a dat peste victimă nu a rămas la fața locului pentru a-i oferi primul ajutor, dar a fugit, lăsând femeia să zacă pe drum.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din localitate. Un trecător a observat victima și a alertat poliția.
Din primele informații, femeia a fost lovită de un automobil, iar impactul i-a fost fatal. Aceasta a murit la fața locului.
Șoferul, însă, nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și nici nu a rămas să aștepte poliția. A plecat de la locul accidentului, iar până acum automobilul implicat nu a fost identificat.
Polițiștii încearcă acum să dea de urma șoferului și să afle cum s-a produs tragedia. Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, dar și a mașinii implicate.
Moldova
/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.
Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.
Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.
Moldova
/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.
Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.
La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.
În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.
Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmăFum și flăcări la poligonul de deșeuri din Bălți: Pompierii luptă ore în șir cu incendiul.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de narco-dealeri, spulberată: 13 kilograme de droguri sintetice, scoase din circulație. Șase suspecți, arestați.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanii „nu dorm”: Încă două escrocherii cu „polițiști” și „specialiști cibernetici”, la Drochia și Ialoveni.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Nordul țării, „puricat” de polițiștii de frontieră: Peste 10 descinderi, efectuate într-o schemă de contrabandă cu alcool și țigări.
