Rețele de socializare

Moldova

Cum să procedați corect în caz de ați fost mușcat de un animal

În situația în care o persoană observă un animal care se comportă neobișnuit, cazul trebuie raportat fie primarului din localitate, veterinarului, fie este necesar să fie apelată Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Publicat

Dacă totuși, persoana a fost mușcată, aceasta trebuie să curețe rana cu multă apă și săpun pentru a reduce riscul unei infecții și să se adreseze imediat la medic. Totodată, într-un asemenea caz este necesar să fie informată și subdiviziunea teritorială a ANSA. Cu aceste recomandări vin specialiștii Agenției în cadrul activităților organizate în capitală sâmbătă, 28 septembrie, cu ocazia Zilei Mondială de Luptă Împotriva Rabiei, transmite IPN.

Potrivit specialiștilor, rabia este o zoonoză mortală cauzată de un virus care atacă sistemul nervos. Virusul este secretat în salivă şi se transmite la animale şi om prin muşcătura unui animal infectat. Rabia poate fi transmisă atunci când saliva unui animal turbat vine în contact cu răni deschise ale pielii sau cu ochii, nasul sau gura unei persoane sau ale unui animal. Clinic, se manifestă ca encefalomielită acută şi, odată ce apar simptomele vizibile ale bolii, rabia este aproape întotdeauna fatală.

Pentru prevenirea cazurilor de rabie, se recomandă ca animalele de companie să fie vaccinate antirabic. Animalele domestice nu trebuie lăsate să hoinărească. Copiii trebuie să fie învățați să nu atingă niciodată animale necunoscute, chiar dacă acestea par prietenoase. Un animal sălbatic trebuie supravegheat de la distanță. Animalele bolnave de rabie pot deveni extrem de blânde.


În cadrul evenimentului, organizat de ANSA și Agenția Națională pentru Sănătate Publică în Scuarul Europei, sunt desfășurate activități de informare, precum și consultări ale veterinarilor. Este desfășurat și un master-class cu genericul: „Cum să procedați corect în caz de ați fost mușcat de un animal”.

Potrivit datelor ANSP, în ultimii ani situaţia epizootologică la rabie în Republica Moldova se menţine destul de încordată, fiind cauzată, în mare măsură, de neefectuarea activităţilor de diminuare a numărului de vulpi şi câini fără stăpân, care sunt sursele principale de infecție. În 2018, rabia a fost înregistrată la 53 de animale, iar în primele șase luni ale anului curent, rabia a fost diagnosticată la 23 de animale. În acest an a fost înregistrat și un caz de rabie umană, la un copil din municipiul Chișinău. Copilul nu a putut fi salvat.

ipn.md


Moldova

Incendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.

Tragedie în raionul Florești. Corpul fără suflare al unui bărbat a fost găsit de pompieri în timpul lichidării unui incendiu care a izbucnit într-o casă de locuit din satul Rădulenii Vechi.

Publicat

Apelul la Serviciul unic 112 a parvenit după ce a fost semnalată izbucnirea flăcărilor, dar și suspiciunea că o persoană s-ar afla în interiorul locuinței cuprinse de foc.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a constatat că incendiul a distrus în totalitate bunurile materiale din două odăi ale casei, cu o suprafață totală de 54 de metri pătrați. Totodată, bunurile dintr-o altă cameră, cu suprafața de 8 metri pătrați, au fost salvate de salvatori.

În timpul operațiunilor de stingere, pompierii au depistat, într-una dintre încăperile afectate, pe pat, cadavrul parțial carbonizat al proprietarului locuinței, un bărbat în vârstă de 66 de ani.


Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de organele competente, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A căzut în plasa escrocilor: Un pensionar a rămas fără 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, la Bălți.

Escrocherie de proporții, dejucată la Bălți. Un pensionar a fost lăsat fără peste 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, după ce a căzut în plasa escrocilor.

Publicat

Mai exact, polițiștii și procurorii din Bălți au destructurat un grup criminal organizat, specializat în escrocherii, după ce au documentat un caz în care un bărbat de 74 de ani a fost înșelat sub pretextul unor investiții pe platforme internaționale de tranzacționare.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna decembrie 2025, doi bărbați cu vârste de 21 și 39 de ani, acționând împreună cu alte persoane, ar fi indus în eroare victima, convingând-o să transfere bani pentru presupuse investiții financiare.

În urma acestor acțiuni, pensionarul a fost prejudiciat cu 112.000 de lei și 5.100 de euro. Suspecții au fost reținuți în flagrant, în momentul în care primeau de la victimă o nouă tranșă de 4.700 de euro.


Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toate persoanele implicate în schemă.

Poliția le recomandă cetățenilor să fie vigilenți și să evite transferurile de bani către persoane necunoscute sau către platforme de investiții neautorizate.


Citește mai departe

Moldova

Explozie provocată de o scurgere de gaz, în raionul Ialoveni: un bărbat a suferit arsuri grave.

O explozie provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz s-a produs în dimineața zilei de 13 ianuarie, într-o gospodărie din satul Costești, raionul Ialoveni. În urma incidentului o persoană a suferit arsuri grave.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30, fiind anunțată o deflagrație într-o casă de locuit, urmată de izbucnirea unui incendiu. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori și pompieri.

Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că incendiul s-a produs în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz, fiind afectate bunuri materiale din bucătărie și dormitor. Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul raional pentru acordarea îngrijirilor necesare, starea sa fiind calificată drept grav-stabilă.

Incendiul a fost localizat și lichidat complet jumătate de oră mai târziu. Specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit preliminar că incidentul s-a produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Toate circumstanțele producerii deflagrației urmează a fi stabilite de specialiști.


În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor conectate la gaze naturale, să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță.

Totodată, IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, acestea permițând depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuind la prevenirea unor tragedii. În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii