Rețele de socializare

Moldova

Complicele celor doi poliţişti de la Nord, reţinuţi zilele acestea pentru corupţie, a fost încătuşat

Un angajat al Inspectoratului de poliţie Floreşti a fost reţinuţ de către ofiţerii Direcţiei generale teritoriale ,,Nord” a CNA şi procurorii anticorupție, fiind bănuit de complicitate în dosarul trafic de influenţă, după ce împreună cu alţi colegi de ai săi, ar fi pretins şi primit de la un bărbat 2 500 de euro pentru muşamalizarea unui dosar penal.

Publicat

Amintim că, zilele trecute doi poliţişti, unul angajat al IP Râşcani şi altul angajat al IP Floreşti, au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă.

Potrivit denunțătorului, polițiștii susțineau că pot influența procurorul de caz să înlocuiască pedeapsa sub formă de arest preventiv cu una mai blândă, aplicată unui bărbat, bănuit de circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare.

În urma acțiunilor de urmărire penală, toţi trei au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea infracţiunii trafic de influenţă, polițiștii riscă până la 6 ani de detenție sau o amendă în mărime de până la 10 000 de unităţi convenţionale.


Menționăm că, Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală.

Orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii