Ediție TV
/VIDEO/ Ucis cu 12 lovituri de cuțit
Un bărbat din satul Sireți, raionul Strășeni, a fost arestat și riscă detenție pe viață suspectat că în 2016 a omorât un bărbat un 12 lovituri de cuțit. Suspectul, care a mai fost anterior judecat pentru tâlhării, furturi și viol, a fost reținut de către ofițerii INI împreună cu polițiștii din Strășeni cu suportul ofițerilor de la Fulger.
Potrivit poliției, suspectul s-a cunoscut cu victima în penitenciar, acolo unde ambii își ispășeau pedepsele. Ieșiți la libertate, în anul 2015, aceștia au format un grup infracțional, specializat în furturi în locurile de agrement, în preajma pădurii de pe traseul Odesa-Brest.
Astfel, după comiterea ultimei infracțiuni comune, din cauza unor neînțelegeri la împărțirea banilor, între ei s-ar fi iscat un conflict, iar asta l-a nemulțumit pe suspect. Potrivit oamenilor legii, bărbatul și-ar fi planificat omorul, acesta l-a chemat pe colegul său la o întâlnire în pădure, unde l-ar fi înjunghiat mortal. În luna februarie 2016, polițiștii au fost sesizați că pe traseul Odesa-Brest, într-o pădure, din apropierea localității Micăuți, se află cadavrul unei persoane.
Veniți la fața locului polițiștii au depistat cadavrul unui bărbat, de 45 de ani, cu semne de moarte violentă. Pe corpul acestuia au fost depistate zece lovituri de cuțit în abdomen şi două în inimă. Acum, suspectul în vârstă de 40 de ani este în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.
Dacă instanța îl va considera vinovat, riscă până la 20 de ani de pușcărie sau detenţie pe viaţă.
Ediție TV
Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări
Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.
Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.
Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.
Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.
Ediție TV
Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România
Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.
În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.
În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.
Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.
Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.
Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.
Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.
Ediție TV
Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români
A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.
Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.
Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.
Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.
Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”
Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.
-
Moldova6 zile în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova5 zile în urmă
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
-
Moldova2 zile în urmă
Iresponsabilitate maximă: O femeie este căutată de inspectorii mediului după ce a aruncat mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru
-
Moldova11 ore în urmă
Omorul fetei însărcinate de la Orhei. Noi detalii de la Procuratură: Învinuitul este acuzat inclusiv de viol
-
Moldova6 ore în urmă
Un bărbat de 50 de ani își va petrece tot restul vieții după gratii: A fost recunoscut vinovat de două omoruri și 13 tâlhării
-
Moldova8 ore în urmă
Crimă macabre în raionul Anenii Noi: Un bărbat de 67 de ani și-ar fi ucis fiul, iar apoi ar fi produs o deflagrație în casă
-
Moldova5 zile în urmă
Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină
-
Moldova5 zile în urmă
Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență