Rețele de socializare

Moldova

Percheziţii la punctele mobile Sângera şi Cimişlia ale ANTA. Cinci inspectori şi un operator auto, reţinuţi

Cinci inspectori ai Agenţiei Naţionale a Transportatorilor Auto şi un reprezentant al unui operator de transport rutier au fost reţinuţi, în această după-amiază, de ofiţerii CNA, procurorii anticorupţie şi investigatorii de la SPIA din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Reţinuţii sunt cercetaţi penal într-un dosar de corupţie, în care sunt bănuiţi de corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă.

Publicat

Potrivit materialelor procesului penal, s-a stabilit că inspectorii Agenţiei Naţionale a Transportatorilor Auto, fiind dislocați în punctele mobile de verificare a încărcăturii camioanelor de mare tonaj (Sângera şi Cimişlia), ar fi implementat o schemă de estorcare a mijloacelor bănești de la operatorii de transport rutier de mărfuri, primind de la fiecare camion sume între 200 şi 500 de lei. Banii ar fi fost pretinşi pentru a scuti transportatorii de tragerea la răspundere contravenţională pentru „ Încălcarea regulilor traficului de încărcături periculoase (explozive, uşor inflamabile, radioactive sau toxice), de mare gabarit sau supragrele cu vehicule”.

În cadrul urmăririi penale au fost întreprinse un şir de măsuri speciale de investigaţii în care au fost documentate acţiunile ilegale ale inspectorilor şi a unor operatori de transport rutier. Mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă, trafic de influenţă au fost iniţiate şi conexate într-un proces comun.

Persoanele reţinute urmează să fie escortate la sediul CNA pentru audieri. Cazul este documentat în continuare pentru identificarea întregului cerc de suspecţi.


Procuratura anticorupţie conducere urmărirea penală.

CNA.MD


Moldova

/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.

Primarul orașului Căușeni a fost reținut de ofițerii anticorupție, fiind suspectat că ar fi luat mită zeci de mii de lei pentru atribuirea unui contract de lucrări.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi pretins, acceptat și primit peste 89 mii de lei – echivalentul a 50 la sută din valoarea unui contract câștigat anterior de o companie. Banii ar fi fost ceruți în schimbul favorizării agentului economic.

În dimineața de 18 martie, ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din Chișinău, au descins la Primăria Căușeni. Perchezițiile au avut loc inclusiv în biroul primarului, dar și la alți angajați ai instituției și la sediile unor companii vizate în dosar.

De la fața locului au fost ridicate documente, dispozitive de stocare și alte probe importante pentru anchetă.


În același dosar a fost reținut și un reprezentant al unui agent economic. Ambii suspecți urmează să fie audiați și plasați în izolator pentru 72 de ore.

Cazul face parte dintr-o investigație mai amplă ce vizează fapte de abuz în serviciu și corupție în cadrul administrației publice locale din Căușeni.

Ancheta continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.

O tânără de 22 de ani a trăit clipe de coșmar, după ce a fost atacată și jefuită în plină stradă, în sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Potrivit poliției, atacatorul ar fi  fost un bărbat de 38 de ani, locuitor al Chișinăului. Acesta s-ar fi apropiat de tânără și i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-a smuls geanta în care se aflau bani, un ceas, carduri bancare și acte personale. Prejudiciul cauzat depășește 11 mii de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost localizat pe teritoriul raionului Orhei și reținut de polițiști cu sprijinul mascaților de la „Fulger”.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de închisoare.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Mașini de lux, aduse ilegal din UE: Grupare criminală, destructurată. Patru bărbați sunt cercetați penal.

O grupare criminală implicată în contrabandă cu mașini de lux, furate din state ale Uniunii Europene și aduse ilegal în Republica Moldova, a fost destructurată de oamenii legii.

Publicat

Ofițerii Direcției investigare criminalitate transfrontalieră a Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au documentat activitatea a patru bărbați, cu vârste între 22 și 37 de ani, originari din raioanele Strășeni și Hîncești.

Potrivit anchetei, suspecții au înregistrat o companie de construcții în Belgia, la Bruxelles, folosind acte și identități false. Prin intermediul firmei, aceștia ar fi luat în leasing mai multe automobile de lux, pe care ulterior le-au introdus fraudulos în țară. Cel puțin trei dintre acestea au fost scoase la vânzare pe platforme online.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și în mijloacele de transport ale suspecților, oamenii legii au ridicat probe care confirmă implicarea acestora în schema ilegală. Automobilele, anunțate anterior în căutare internațională, au fost depistate și plasate în parcarea specială a IGPF.


Deși sunt cercetați în stare de libertate, bărbații riscă pedepse cu închisoarea de la 4 la 10 ani, dacă vor fi găsiți vinovați de contraband cu mărfuri accizate.

Ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a altor mașini introduse ilegal în Republica Moldova.


Citește mai departe

topul săptămânii