Rețele de socializare

Moldova

Falsuri în acte, depistate la controlul de frontieră

O împuternicire notarială și o asigurare auto, ambele cu semne vădite de falsificare, au constituit motiv de cercetare a doi conducători auto. Polițiștii de frontieră din punctele de trecere comune Briceni și Criva au identificat bărbații la intrarea în R. Moldova.

Publicat

Pentru formalitățile necesare la trecerea frontierei de stat, în PTF Briceni s-a prezentat un Volkswagen Sharan, înmatriculat în Lituania. Autovehiculul era condus de un cetățean moldovean de 58 de ani, locuitor al regiunii Cernăuți, Ucraina. În cadrul prezentării unui pachet de documente, polițiștii de frontieră au depistat procura, eliberată de autoritățile lituaniene, care semnala mai multe elemente ce nu corespund unui document original. În declarații, conducătorul auto s-a arătat uimit de cele depistate, fiind convins că i-au fost perfectate actele în mod legal, deși nu participase personal.

În PTF Criva, polițiștii de frontieră au suplimentat controlul asupra unui cetățean al Ucrainei, după ce a fost depistată asigurarea auto internațională Cartea Verde falsificată. Bărbatul de 45 de ani s-a prezentat la volanul mijlocului de transport de marcă Volvo, model FH 440. Printre actele înmânate la controlul de frontieră se afla Cartea Verde, care din start a prezentat suspiciuni în ceea ce privește autenticitatea acesteia. Cercetarea adițională, cu ajutorul tehnicii speciale din dotare, au confirmat contrafacerea actului și anume culoarea blanchetei, lipsa codului de verificare unic, ba mai mult nu era valabilă la data prezentată. Șoferul nu a putut explica falsul constatat în acte.

În ambele cazuri, documentele au fost ridicate și transmise către expertiză. Bărbații s-au ales cu procese verbale de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361, al. 1 Cod Penal al RM, dacă li se vor dovedi vinovăția aceștia riscă amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.


BORDER.GOV.MD


Moldova

/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.

Trei persoane au fost grav rănite într-un accident violent produs în prima parte a zilei de 18 septembrie, în apropiere de satul Calfa. Două dintre victime sunt angajați ai Poliției din Anenii Noi. Mașinile s-au izbit frontal, iar victimele au rămas blocate în automobile. Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Publicat

Poliția a publicat o secvență video care surprinde momentul impactului.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit pe contrasens într-o curbă periculoasă și s-ar fi izbit frontal de o altă mașină.


La volanul acesteia se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasageră – o tânără de 23 de ani. Ambii sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi.

Cei doi polițiști își încheiaseră tura și se aflau în afara orelor de serviciu atunci când s-a produs accidentul.

Impactul a fost extrem de puternic, iar ambele mașini au fost grav avariate. Cele trei persoane au rămas blocate în interior și au avut nevoie de intervenția salvatorilor.


Echipele de descarcerare au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiare. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale și au fost transportate de urgență la spital.

Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.

O familie cu doi copii a trecut prin clipe de groază, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe traseul R1, în apropiere de Ungheni. La volan era un bărbat de 33 de ani, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Din fericire, toți cei cinci oameni aflați în automobil au scăpat fără traumatisme.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 17 septembrie, în jurul orei 17:10. Șoferul se deplasa împreună cu soția sa, în vârstă de 32 de ani, cei doi copii ai familiei, de 12 și 7 ani, dar și o tânără de 24 de ani.

La un moment dat, mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Circumstanțele exacte nu sunt încă clare.


Șoferul a fost verificat imediat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că bărbatul nu se afla în stare de ebrietate alcoolică.

Polițiștii examinează acum și o altă versiune. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, după ce i-ar fi scăzut tensiunea arterială.

Din fericire, în urma accidentului, nimeni dintre cei aflați în automobil nu ar fi suferit traumatisme.


Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce anume l-a făcut pe șofer să piardă controlul volanului.

Citește mai departe

Moldova

Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.

Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.

Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.


Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.

Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.


Citește mai departe

topul săptămânii