Rețele de socializare

Moldova

Contrabandă cu droguri dejucată de polițiști (VIDEO)

Doi bărbați, locuitori ai raionului Edineț, ambii de 33 ani, au fost reținuți de ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii oficiului Nord a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, fiind suspectați împreună cu alte persoane de contrabandă și comercializare a pastilelor psihotrope Subutex.

Publicat

Timp de o lună, forțele de ordine au supravegheat suspecții, stabilind că aceștia organizează transportarea ilicită de droguri din Franța în Republica Moldova pentru ulterioara vindere consumatorilor. Totodată, a fost infiltrat un ofițer sub acoperire în calitate de consumator de droguri, acesta a efectuat achiziții de control și a procurat pastile psihotrope de tip Subutex la prețul de 1000 lei/per pastilă.

Ca urmare a  acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații, polițiștii au identificat metoda de transportare ilegală a drogurilor. La 8 mai 2018, la Punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni – Albița a fost stopat autocarul de rută Chișinău – Franța, iar în una din gențile transmise ca colet au fost depistate 70 de pastile camuflate în produse alimentare. Ulterior, a fost efectuată livrarea supravegheată către destinatarii coletului, iar în momentul primirii acestuia au fost reținuți.

Valoarea pastilelor depistate  este de aproximativ 70 000 lei.


Suspecții și-au recunoscut vina fiind arestați  pe un termen de 30 zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani. Unul din cei reținuți, în luna august 2016 a fost condamnat pentru infracțiuni similare, cu suspendarea executării acesteia, fiind la moment în termen de probă.

Actualmente se întreprind acțiuni pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă și comercializare a drogurilor, de comun cu autoritățile competente din Franța.


 POLITIA.MD

Moldova

Mamă, condamnată la închisoare: Tânăra și-ar fi maltratat repetat și în diferite moduri propriul copil în vârstă de aproape un an.

Un caz cutremurător de violență în familie a fost examinat de instanță la Bălți. O tânără în vârstă de 20 de ani a fost condamnată la trei ani de închisoare, după ce și-ar fi agresat în mod repetat propriul copil, în vârstă de aproximativ un an.

Publicat

Potrivit Procuraturii Bălți, mama a manifestat un comportament extrem de violent, aplicând copilului lovituri cu pumnii și palmele, dar și provocându-i arsuri cu flacăra unei brichete și cu mucuri de țigară. Faptele au avut loc în mediul familial și au fost comise în mod repetat.

Expertiza medico-legală a scos la iveală leziuni corporale multiple și grave, printre care echimoze, excoriații, hemoragii oculare și arsuri termice. Medicii legiști au stabilit că rănile au fost provocate prin obiecte contondente și agent termic, copilul fiind supus unor suferințe fizice și psihice considerabile.

Instanța a decis condamnarea femeii la 3 ani de detenție, însă hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată. Până la pronunțarea unei decizii irevocabile, aceasta beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Procuratura atrage atenția că violența asupra copiilor reprezintă o infracțiune deosebit de gravă, iar statul va interveni ferm în astfel de cazuri. Autoritățile subliniază că protecția copiilor este o prioritate, iar orice formă de abuz, inclusiv în familie, va fi sancționată conform legii.


Citește mai departe

Moldova

O femeie a murit carbonizată: Tragedia s-a produs în urma unui incendiu provocat de o țigară nestinsă.

Sfârșit tragic pentru o femeie de 67 de ani din Chișinău. Aceasta a murit carbonizată în propriul apartament, după ce un incendiu ar fi izbucnit din cauza unei țigări lăsate nestinse.

Publicat

Tragedia s-a produs în seara zilei de 10 februarie, într-un apartament de pe strada Negreșteni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:30, după ce vecinii au observat fum dens ieșind din locuință.

La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri și salvatori. În timpul intervenției, aceștia au depistat în interior cadavrul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 67 de ani.

Incendiul a fost localizat și lichidat complet o oră mai târziu.


Potrivit cercetărilor preliminare efectuate de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, focul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului. La fața locului au fost găsite chibrituri și mucuri de țigări aruncate.

Toate circumstanțele producerii tragediei urmează să fie stabilite de organele de drept.

În acest context, IGSU avertizează că nerespectarea regulilor de securitate în timpul fumatului poate avea consecințe fatale. Salvatorii îndeamnă cetățenii să evite fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor combustibile sau ușor inflamabile, și să nu lase țigările aprinse nesupravegheate.


Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026 au fost înregistrate 312 incendii, în urma cărora 45 de persoane și-au pierdut viața.

Citește mai departe

Moldova

Două mii de euro pentru un permis: Un bărbat din Florești, reținut de ofițerii CNA pentru trafic de influență.

Două mii de euro pentru un permis auto. Un locuitor al satului Putinești, raionul Florești a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Bălți, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de influență, în legătură cu obținerea permisului de conducere.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei penale, bărbatul ar fi declarat că are influență asupra unor angajați ai Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto Bălți și ar fi pretins două mii de euro de la un cetățean. În schimbul sumei, acesta ar fi promis că va interveni pe lângă membrii comisiei de examinare, astfel încât persoana să fie apreciată cu calificativul „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică pentru obținerea permisului de conducere.

Astfel, în data de 10 februarie, oamenii legii au efectuat percheziții autorizate la domiciliul bănuitului, precum și în autoturismul acestuia. În urma acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție provizorie.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului și a identificării eventualilor complici.



Citește mai departe

topul săptămânii