Rețele de socializare

Moldova

Șofer tras pe dreapta de INP în timp ce transporta alcool fără actele necesare

Un bărbat de 35 de ani, locuitor al municipiului Bălți, este documentat contravențional, după ce a fost prins de inspectorii de patrulare transportând alcool fără acte de proveniență.

Publicat

Șoferul unui taxi a fost stopat în această dimineața în orașul Șoldănești. În timpul verificării actelor, inspectorii de patrulare au observat în salonul mașinii mai multe butelii. Întrebat dacă transporta ceva, bărbatul a recunoscut că buteliile sunt pline cu alcool, însă nu deține actele necesare pentru cele 400 de litri.

Acesta a fost condus la inspectoratul de poliție. Dacă va fi găsit vinovat de transportarea mărfii fără acte, el riscă amendă de la 3.000 la 4.500 de lei.

Inspectoratul National de Patrulare al IGP


Moldova

/VIDEO/ A făcut slalom până a ajuns sub pod: Un tânăr a provocat un accident grav pe Viaductul din Chișinău.

Slalom printre mașini, impact în lanț și o mașină aruncată în tufișurile de sub Viaduct. Este scenariul unui accident spectaculos produs în seara zilei de 3 iunie pe bulevardul Dacia din Chișinău. În urma coliziunii o femeie de 33 de ani a fost transportată la spital.

Publicat

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat aproape de ora 22:00 și a implicat trei automobile. Vinovat de producerea impactului ar fi un șofer de 25 de ani, care s-a izbit în alte două mașini conduse de doi bărbați de 36 și 19 ani.

Martorii oculari susțin că, înainte de impact, tânărul ar fi făcut slalom printre automobilele care circulau pe Viaduct. La un moment dat, șoferul ar fi pierdut controlul și ar fi tamponat două vehicule aflate în trafic, după care mașina acestuia a fost proiectată în afara carosabilului și a ajuns în tufișurile de sub pod. Imaginile filmate de cei aflați în zonă surprind momentul în care vehiculul grav avariat este scos dintre copaci, după intervenția echipelor specializate.

La fața locului au intervenit polițiștii, medicii și pompierii, care au asigurat zona și au acordat suport în timpul operațiunii de evacuare a automobilului. Din cauza accidentului, traficul pe Viaduct s-a desfășurat cu dificultate, iar în zonă s-au format ambuteiaje kilometrice.


În urma impactului, o pasageră de 33 de ani a suferit traumatisme și a fost preluată de ambulanță, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Oamenii legii urmează să stabilească dacă manevrele efectuate de șofer înainte de accident au contribuit la producerea coliziunii și care sunt toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.



Citește mai departe

Moldova

Pericol de explozie la Cahul: Pompierii au evacuat o butelie cu freon și alta cu gaz dintr-o locuință cuprinsă de foc.

Pericol de explozie în sudul țării. Un incendiu a izbucnit în după amiaza zilei de 2 iunie într-o casă de locuit de pe strada Constantin Stamati din municipiul Cahul. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:01, iar potrivit primelor informații, flăcările au cuprins acoperișul locuinței.

Ajunși la destinație, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru localizarea incendiului și prevenirea extinderii focului. În timpul intervenției, pompierii au evacuat din zona de risc două butelii, una cu gaz și alta cu freon, evitând astfel producerea unei explozii.

Incendiul a fost localizat în jurul orei 14:36, iar echipele de intervenție au continuat lucrările de lichidare a focarelor reușind stingerea complete a incendiului către ore 16:40.


Din fericire, în urma celor înctâmplate victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

Microbuz răsturnat în România: Opt moldoveni implicați într-un accident, la Drăgușeni.

Un microbuz cu opt moldoveni la bord s-a răsturnat în România, după o manevră de depășire care s-a încheiat dramatic. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 2 iunie, în localitatea Drăgușeni, județul Suceava. Toate persoanele din vehicul au fost evaluate de medici, iar un bărbat de 43 de ani a ajuns la spital.

Publicat

Potrivit presei din România, accidentul s-a produs în jurul orei 13:00. Din primele cercetări reiese că șoferul microbuzului, înmatriculat în Republica Moldova, ar fi încercat să depășească un TIR, însă nu ar fi păstrat distanța laterală necesară. Vehiculul ar fi lovit una dintre roțile camionului, după care s-a răsturnat pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de alte trei echipaje medicale.

Toți cei opt cetățeni moldoveni aflați în microbuz au fost examinați de medici. Un singur pasager, un bărbat de 43 de ani, a avut nevoie de îngrijiri suplimentare și a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni.


TATIANA BARAC, PURTĂTOAREA DE CUVÂNT A MAE: „Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile române, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar un cetățean moldovean a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații și îngrijiri medicale. Consulatul General al Republicii Moldova la Iași menține contactul permanent cu autoritățile locale și instituțiile medicale competente pentru a monitoriza situația și a acorda la necesitate asistența consulară necesară cetățenilor afectați.”

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău anunță că urmărește evoluția cazului prin intermediul Consulatului General al Republicii Moldova la Iași, care se află în contact permanent cu autoritățile și instituțiile medicale din România.

Circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de polițiștii români.



Citește mai departe

topul săptămânii