Moldova
Consumau, transportau și vindeau diferite tipuri de droguri: Trei bărbați, cercetați penal pentru trafic de narcotice în proporții deosebit de mari
Ofițerii Direcției investigații Centru și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Hîncești, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au reținut trei bărbați suspectați de organizarea, consumul, transportarea și comercializarea drogurilor de diferite tipuri pe teritoriul țării, inclusiv în municipiului Chișinău.
În primul caz este vorba de un bărbat de 41 de ani din Chișinău. În urma perchezițiilor corporale, la domiciliul și în mijlocul de transport al suspectului, polițiștii au depistat și ridicat zeci de pastile de tip Subutex, telefoane mobile și alte obiecte destinate consumului de droguri. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că pastilele în valoare de aproximativ 100 de mii de lei ar fi trebuit să ajungă într-un penitenciar.
Bărbatul se află în arest pentru 30 de zile.
În alt caz, în cadrul măsurilor speciale de investigație, în localitatea Sofia din raionul Hîncești a fost reținut un bărbat de 28 de ani, asupra căruia polițiștii au depistat marijuana, obiecte pentru fărâmițarea drogurilor și telefoane mobile.
Marijuana a fost depistată și la un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate. Ofițerii de investigație au mai ridicat de la domiciliul acestuia obiecte de împachetare a drogurilor, precum și bani în valută națională și internațională, care ar fi provenit din vânzarea drogurilor.
Suspecții sunt cercetați penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 1 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.
Moldova
Un automobil s-a inversat, după ce a fost tamponat de o mașină, în capitală. Un pasager, la spital.
Coliziune matinală în capitală. Un vehicul s-a inversat, iar o persoană a fost transportată la spital. Totul s-a întâmplat în dimineața de 13 ianuarie la intersecția dintre străzile Șoseaua Hîncești și Miorița, din cartierul Telecentru.
La fața locului au fost îndreptate echipajele de poliție și medici. Potrivit informațiilor oferite de către ofițerul de presă din cadrul direcției de poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, forțele de ordine au stablit că în impact au fost implicate două vehicule. Conform informațiilor preliminare, un automobil la volanul căruia se afla un tânăr de 23 de ani, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite, s-a tamponat în partea lateral-stânga a unui automobil condus de un bărbat de 69 de ani.
Imapactul dintre cele două mașini a fost atât de violent încât cea de-a doua mașină a fost aruncată la câțiva metri distanță pe carosabil unde s-a și inversat. Din nefericire, coliziunea nu s-a lăsat fără victime. Un bărbat în vârstă de 44 de ani care se afla în habitaclul mașinii conduse de tânăr a fost preluat de echipajul medical și transportat la o instituție medicală pentru investigații de specialitate.
Ambii șoferi au fost supuși testării alcoolscopice la fața locului, rezultatele indicând faptul că niciunul dintre aceștia nu se afla în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului de circulație.
De menționat că, impactul dintre vehicule s-a produs în orele de vârf ale dimineții atunci când traficul în zonă este intens. Mai mulți șoferi au fost nevoiți să circule bară la bară minute întregi dat fiind faptul că prima mașină a rămas stopată în mijloc de intersecție, iar automobilul inversat a blocat două benzi de deplasare. Cu toate aceste, angajații INSP au reușit fluidizarea traficului, astfel încât circulația în zonă să se desfășoare fără impedimente majore.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului, dar și cine dintre șoferi s-ar face vinovat de cauzarea acestuia urmează a fi stabilite de către organele competente.
Moldova
Fiole „misterioase” la vamă: Un bărbat a încercat să ajungă la Bratislava cu sute de pastile suspecte.
Fiole „misterioase” descoperite la Aeroportul Chișinău. Un bărbat de 31 de ani, cetățean slovac, a fost descoperit cu 88 de fiole ce conțineau substanțe neidentificate, în timp ce încerca să ajungă la Bratislava.
Potrivit autorităților vamale, în timpul formalităților de control, funcționarii postului vamal, împreună cu polițiștii de frontieră, au depistat lotul de substanțe în bagajul pasagerului. Acestea nu fuseseră declarate și sunt considerate transport ilicit.
Substanțele au fost ridicate și vor fi supuse expertizei pentru a se stabili cu exactitate natura lor. În funcție de rezultate, bărbatul riscă sancțiuni conform legislației în vigoare.
Autoritățile reamintesc că transportul de substanțe nedeclarate este strict interzis și pedepsit de lege.




Moldova
/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
Autoritățile au identificat individul care, în noaptea de 11 ianuarie, a vandalizat un panou și sistemul electric aferent din pasajul pietonal subteran de pe Calea Ieșilor din Chișinău.
Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, din satul Costești, raionul Ialoveni, cu antecedente penale. În timpul incidentului, individul a încercat mai întâi să distrugă camera de supraveghere, iar apoi a deteriorat panoul și sistemul electric aferent, părăsind locul faptei. Imaginile video surprinse de sistemul de supraveghere au ajutat autoritățile să-l identifice rapid.
Acum, bărbatul este cercetat contravențional și urmează să primească sancțiunea prevăzută de lege. Autoritățile publice locale subliniază că astfel de acte de vandalism nu vor fi tolerate.
Reprezentanții poliției recomandă cetățenilor să raporteze imediat orice acte antisociale și să coopereze cu oamenii legii.
-
Moldova6 zile în urmăUn microbuz și un tir s-au tamponat, la Rîșcani: un șofer a fost rănit.
-
Moldova22 de ore în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova2 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldova20 de ore în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldova2 zile în urmăO femeie de 73 de ani de ani a căzut în plasa escrocilor: A fost deposedată de jumătate de milion de lei.
-
Moldova23 de ore în urmăDoi suspecți, reținuți la Comrat: Ar fi cerut mită de 2000 de euro pentru promovarea examenului auto.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție de peste patru ore: Un tânăr din Republica Moldova, salvat în munții din România.
