Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Cazinou ilegal, demascat de polițiști: Organizatorul, o angajată și 7 participanți, puși cu fața la pământ de mascații de la Fulger

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, au intrat în posesia unei informații operative despre activitatea unui cazinou ce activează clandestin, în sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Activitatea ilegală a cazinoului a fost documentată pe parcursul a două luni, timp în care grupul de urmărire penală și de investigație au acumulat material probatoriu pe caz.

Activitatea ilegală era coordonată de un bărbat de 59 de ani, locuitor al municipiului Chișinău, anterior judecat pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni.

Pentru a participa la joc, persoanele trebuiau să aibă la ei suma de 5 000 lei și era obligatoriu să fie recomandați de alte persoane de încredere din cercul de prieteni ai organizatorului. Miza minimă de participare la joc constituia 1 000 de lei.


Forțele de ordine au dispus efectuarea percheziție autorizată, unde în urma intervenției polițiștilor în incinta sălii de joc, au fost depistate nouă persoane, dintre care 7 participanți, o angajată și organizatorul.

În cadrul percheziției au fost depistate și ridicate telefoane mobile, bani în valută națională cât și străină, înscrisuri de ciornă ce țin de activitatea ilegală desfășurată, fișe în echivalentul la 500 000 de lei.

Bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc care constituie monopol de stat.


Acțiunile de documentare au fost desfășurate de angajații Direcției investigații criminalitate organizată a INI, de comun cu ofițerul de urmărire penală din cadrul IP Buiucani al DP mun. Chișinău, procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Buiucani și cu suportul mascaților de la BPDS ,, Fulger ”.

Cazul este documentat în continuare de către organele de drept în stabilirea tuturor circumstanțelor.


Moldova

Trafic de influență, la Cahul: Mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită.

O schemă de trafic de influență, prin care mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită, fără a se prezenta la instruiri sau comisii, a fost destructurată de Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Cahul. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Publicat

Bănuiții ar fi pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale. În schimbul banilor, aceștia promiteau eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională, fără ca beneficiarii să participe la orele de instruire.

Totodată, ofițerii CNA au documentat și un alt dosar de trafic de influență, în care este vizat unul dintre bărbații reținuți, care ar fi acționat în complicitate cu o a treia persoană. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi declarat că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit bani pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.

În prezent, doi dintre suspecți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Au încercat „cu orice preț” să treacă vama: Șase migranți ucraineni, depistați într-un camion care venea în Moldova. Șoferul a fost reținut.

Șase migranți ilegali au fost depistați ascunși în compartimentul marfar al unui camion, în timpul controlului vamal efectuat la postul vamal Palanca. Cazul a fost documentat de funcționarii vamali, în cooperare cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova și autoritățile de frontieră din Ucraina.

Publicat

Potrivit informațiilor oficiale, camionul, care transporta marfă din Ucraina spre Republica Moldova, era condus de un conațional în vârstă de 69 de ani. Deși șoferul a declarat că transportă doar marfă, acesta a refuzat supunerea camionului procedurii de scanare, fapt ce a trezit suspiciuni în rândul autorităților.

Cazul a fost preluat pentru investigații de către Poliția de Frontieră. Șoferul camionului a fost reținut pentru 72 de ore, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a gradului de implicare în organizarea traversării ilegale a frontierei.

Totodată, persoanele depistate au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova, conform procedurilor legale. Potrivit datelor preliminare ale anchetei, fiecare dintre migranți ar fi achitat câte 12.000 de dolari pentru facilitarea trecerii ilegale a frontierei și continuarea deplasării.


Oamenii legii nu exclud că acțiunea ar fi fost organizată de o grupare criminală transfrontalieră, cu membri activi atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina. Acțiunile de urmărire penală continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Tâlhăriile, la ordinea zilei: Patru persoane, arestate după ce ar fi bătut și deposedat de bunuri un bărbat.

Patru persoane, printre care și un minor, au fost reținute și arestate pentru 30 de zile, fiind bănuite de comiterea unei tâlhării, după ce ar fi atras un bărbat într-o zonă forestieră și l-ar fi agresat pentru a-l deposeda de bunuri și bani.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații, ofițerii Direcției investigații criminale, în comun cu polițiștii și procurorii din Anenii Noi, au documentat cazul produs în localitatea Mereni. Victima este un bărbat de 39 de ani, administrator al unei firme de export a cerealelor.

Conform anchetatorilor, acesta a fost abordat de persoane necunoscute sub pretextul achiziționării de cereale. Suspecții au urcat în automobilul bărbatului, după care s-au deplasat într-o zonă forestieră, unde l-ar fi agresat fizic, provocându-i leziuni corporale.

În urma acțiunilor violente, bănuiții l-au deposedat pe bărbat de o armă de foc cu cinci cartușe și de telefonul mobil, iar ulterior ar fi efectuat și un transfer fraudulos în sumă de 12.700 de lei. După comiterea faptei, aceștia au fugit de la locul infracțiunii.


În urma măsurilor operative și a probelor acumulate, cu suportul mascaților de la „Fulger”, suspecții au fost reținuți în localitatea Răzeni din raionul Ialoveni. Este vorba despre un minor de 17 ani din Orhei, doi bărbați de 20 și 26 de ani din raioanele Șoldănești și Rezina, precum și un tânăr de 23 de ani din stânga Nistrului, care se afla în căutare de către Poliția de Frontieră.

Toți cei patru au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, persoanele găsite vinovate riscă pedepse cu închisoarea de la 8 la 10 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii