Moldova
/FOTO/ Un șofer beat criță a intrat cu mașina în nouă pietoni, în fața unui local, în raionul Drochia
Noaptea trecută, în jurul orei 01:00 poliția din Drochia a fost sesizată de o locuitoare a satului Sofia, care a comunicat despre producerea unui accident rutier în aceeași localitate.
Ajunși la fața locului, preliminar polițiștii au stabilit că un tânăr de 27 de ani locuitor al raionului Drochia, conducând automobilul de marca Renault prin localitatea Sofia, în circumstanțe necunoscute a accidentat vehiculul de marca Opel care staționa regulamentar pe partea dreaptă a carosabilului, ulterior fiind proiectat într-un alt automobil Škoda, care, la fel, era parcat regulamentar, ulterior acesta lovind alte două vehicule de marca Toyota parcate în preajmă.
Totodată, în urma accidentului rutier au fost tamponați 9 pietoni care se aflau în adiacentul unui local din localitatea Sofia raionul Drochia, aceștia fiind cu vârste cuprinse între 19 și 54 de ani. În urma impactului, toate persoanele au avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportate la spitalul raional Drochia.
Conducătorul automobilului Renault, a fost supus testării alcoolscopice în rezultatul căreia s-a stabilit că acesta se afla în stare de ebrietate, având o concentrație de 0, 77 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului rutier și primirii unei decizii legale în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Moldova
Țeapă de 130.000 euro: Convinsă de falși clarvăzători, o femeie a pierdut peste 130 de mii de euro.
Caz de escrocherie în proporții deosebit de mari. O femeie de 74 de ani din Chișinău a rămas fără peste 130 de mii de euro după ce a căzut în plasa unor escroci care s-au dat drept clarvăzători. Timp de câteva luni, aceștia au convins-o că fiul său ar fi în pericol și că doar anumite „ritualuri” îl pot proteja.
Potrivit Poliției, suspecții au contactat victima prin WhatsApp și, vorbind în limba rusă, au câștigat treptat încrederea acesteia. Femeii i s-a spus că banii pe care îi deține sunt încărcați cu energie negativă și trebuie „purificați”. Convinsă de aceste explicații, ea a transmis unei persoane necunoscute 96 de mii de euro.
Ulterior, escrocii au inventat un nou pretext, spunând că banii ar fi fost blocați la vamă. Astfel, femeia a mai transferat aproape 28 de mii de euro către persoane din Ucraina și Armenia. Pe 25 mai, aceasta a oferit alți 7 mii de euro unei femei necunoscute.
Prejudiciul total depășește 130 de mii de euro, iar oamenii legii încearcă acum să identifice toate persoanele implicate în schemă.
Cazul vine pe fundalul unei creșteri alarmante a numărului de escrocherii. Potrivit Poliției, în perioada 20 mai – 1 iunie au fost înregistrate 149 de cazuri de fraudă telefonică și aproape 3.000 de tentative. Prejudiciul total depășește 27 de milioane de lei.
Cele mai răspândite scheme sunt cele în care infractorii se prezintă drept angajați ai băncilor, ai Băncii Naționale, Poliției, SIS sau ai unor companii de curierat.
Moldova
Accident periculos, la Cupccini: Două mașini, făcute zob în urma impactului.
Bucăți de caroserie împrăștiate pe șosea, două vehicule aruncate pe acostament și trafic îngreunat pe traseul M5, direcția Edineț–Cupcini, după un accident rutier între o mașină și un microbuz.
Coliziunea s-a produs în dimineața zilei de 2 iunie, pe un segment de drum intens circulat din nordul țării. Din motive care urmează să fie stabilite, cele două mijloace de transport s-au ciocnit violent.
În urma accidentului, ambele vehicule au fost serios avariate. Mașina și microbuzul au ajuns pe marginea drumului, iar circulația a fost afectată până la intervenția echipajelor.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, coliziunea soldându-se doar cu pagube materiale.
La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat zona și au documentat cazul. Oamenii legii urmează să stabilească exact cum s-a produs coliziunea și cine se face responsabil de producerea acesteia.
Moldova
Impact violent în Italia: Patru moldoveni au fost duși la spital, după ce două mașini s-au tamponat, la Padova.
Patru cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier produs în Italia, iar o altă persoană se află în stare critică. Impactul violent dintre două automobile a avut loc în după-amiaza zilei de 31 mai, în provincia Padova.
Potrivit presei italiene, accidentul s-a produs într-o intersecție din localitatea Grantorto. În urma coliziunii, unul dintre automobile s-a răsturnat pe carosabil. La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii și mai multe echipaje medicale, iar circulația în zonă a fost blocată timp de peste două ore.
La volanul uneia dintre mașini se afla un moldovean în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a scăpat nevătămat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În automobil se aflau și trei pasagere din Republica Moldova – două tinere de 25 și 20 de ani, precum și o adolescentă de 17 ani. Toate au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, însă medicii au precizat că viețile lor nu sunt în pericol.
În celălalt autoturism se aflau trei cetățeni bosniaci. Un tânăr de 23 de ani a suferit răni grave și a fost internat în stare critică la un spital din Padova. Medicii spun că starea acestuia rămâne extrem de gravă.
Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Cele două automobile implicate au fost indisponibilizate și urmează să fie supuse expertizelor tehnice.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Un motociclist se zbate între viață și moarte după un accident grav la Vatra.
-
Moldova5 zile în urmăTragedie de nedescris, la Briceni: Un adolescent de 15 ani a fost găsit fără viață, după ce s-ar fi împușcat.
-
Moldova5 zile în urmă„Premieră” dramatică în Moldova: Trupul Ludmilei Vartic, examinat prin tomografie computerizată.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal la Fălești: Doi bărbați au decedat pe loc, după ce s-au izbit cu motocicleta într-o mașină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi de amploare în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: Șapte persoane reținute.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Traficanți de droguri condamnați: Patru bărbați au primit pedepse de până la 12 ani de detenție pentru trafic de narcotice.
-
Moldova6 zile în urmăTragedie pe traseu: Două persoane au murit, iar un copil de 4 ani a fost rănit într-un accident la Baccealia.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Schemă financiară, deconspirată: Percheziții într-un dosar de spălare de bani de peste 10 milioane de lei.
