Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Ceartă în fața Aeroportului Internațional Chișinău: Un grup de taximetriști nu piteau împărți locurile unde să aștepte pasagerii

Ceartă ca la ușa cortului în fața Aeroportului Internațional Chișinău. Un grup de taximetriști și-au împărățit replici tăiase și chiar amenințări după ce unul dintre ei venise să aștepte pasageri, pe un loc deja „ocupat”.

Publicat

Totul a avut loc în data de 28 mai, iar imaginile de la fața locului au fost plasate pe o rețea de socializare chiar de către unul din șoferii implicați. Autorul postării, el fiind cel care ar fi creat concurență, scrie în postare că a fost amenințat cu un cuțit de către un alt taximetrist și tot el ar fi intenționat să-i spargă roțile de la mașină cu o șurubelniță.

„- Eu am probe video care dovedesc faptul
– Ia-ți telefonul și nu mă enerva, îți spun serios.
– Și ce o să-mi faci?
– Eu îți spun, nu mă enerva, pleacă de aici!
– Ce o să-mi faci? Ce o să-mi faci?
– Te rup în două, pleacă de aici!”.

În imagini se poate observa că șoferii folosesc un limbaj licențios, înjurând și chiar amenințând cu răfuiala fizică.


„- Auzi, tu? Tu cu cuțitul ești așa de îndrăzneț?
– Iată de ce stai tu aici și provoci lumea aiurea? Mergi și îți caută de treabă.
– Eu chem poliția!
– Cheamă, ok, dar dă-te la o parte din mijlocul drumului!”.

Până la venirea echipajului, aceștia însă continuau să se certe, fiecare încercând să-i demonstreze celuilalt că are dreptate.

„- Voi așa când veniți și parcați așa aiurea, nici în colo, nici în coace. Trebuie să înțelegeți și voi lucrul acesta. Faceți o concurență prostească de aceasta.
– Dar de ce concurență prostească? Băieți, cât a fost o lună și ceva aeroportul închis, și voi veneați în oraș și ne luați nouă comenzile noastre…
– Nu ți-am luat comenzile.
– Hai, dă să vorbim așa cum este, da? Păi atunci nimeni nu s-a apropiat de voi și nu v-a spus: „Măi băieți, v-ați luat platforma și v-ați dus pe aeroport, da?”.


Deocamdată nu este clar dacă până la urmă a intervenit și poliția la fața locului. Știrea este în curs de actualizare…


echipa.md

Moldova

Incendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.

Tragedie în raionul Florești. Corpul fără suflare al unui bărbat a fost găsit de pompieri în timpul lichidării unui incendiu care a izbucnit într-o casă de locuit din satul Rădulenii Vechi.

Publicat

Apelul la Serviciul unic 112 a parvenit după ce a fost semnalată izbucnirea flăcărilor, dar și suspiciunea că o persoană s-ar afla în interiorul locuinței cuprinse de foc.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a constatat că incendiul a distrus în totalitate bunurile materiale din două odăi ale casei, cu o suprafață totală de 54 de metri pătrați. Totodată, bunurile dintr-o altă cameră, cu suprafața de 8 metri pătrați, au fost salvate de salvatori.

În timpul operațiunilor de stingere, pompierii au depistat, într-una dintre încăperile afectate, pe pat, cadavrul parțial carbonizat al proprietarului locuinței, un bărbat în vârstă de 66 de ani.


Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de organele competente, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A căzut în plasa escrocilor: Un pensionar a rămas fără 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, la Bălți.

Escrocherie de proporții, dejucată la Bălți. Un pensionar a fost lăsat fără peste 112 mii de lei și peste 5 mii de euro, după ce a căzut în plasa escrocilor.

Publicat

Mai exact, polițiștii și procurorii din Bălți au destructurat un grup criminal organizat, specializat în escrocherii, după ce au documentat un caz în care un bărbat de 74 de ani a fost înșelat sub pretextul unor investiții pe platforme internaționale de tranzacționare.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna decembrie 2025, doi bărbați cu vârste de 21 și 39 de ani, acționând împreună cu alte persoane, ar fi indus în eroare victima, convingând-o să transfere bani pentru presupuse investiții financiare.

În urma acestor acțiuni, pensionarul a fost prejudiciat cu 112.000 de lei și 5.100 de euro. Suspecții au fost reținuți în flagrant, în momentul în care primeau de la victimă o nouă tranșă de 4.700 de euro.


Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toate persoanele implicate în schemă.

Poliția le recomandă cetățenilor să fie vigilenți și să evite transferurile de bani către persoane necunoscute sau către platforme de investiții neautorizate.


Citește mai departe

Moldova

Explozie provocată de o scurgere de gaz, în raionul Ialoveni: un bărbat a suferit arsuri grave.

O explozie provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz s-a produs în dimineața zilei de 13 ianuarie, într-o gospodărie din satul Costești, raionul Ialoveni. În urma incidentului o persoană a suferit arsuri grave.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30, fiind anunțată o deflagrație într-o casă de locuit, urmată de izbucnirea unui incendiu. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori și pompieri.

Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că incendiul s-a produs în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz, fiind afectate bunuri materiale din bucătărie și dormitor. Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul raional pentru acordarea îngrijirilor necesare, starea sa fiind calificată drept grav-stabilă.

Incendiul a fost localizat și lichidat complet jumătate de oră mai târziu. Specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit preliminar că incidentul s-a produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Toate circumstanțele producerii deflagrației urmează a fi stabilite de specialiști.


În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor conectate la gaze naturale, să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță.

Totodată, IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, acestea permițând depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuind la prevenirea unor tragedii. În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii